Asociatia Environ si Camera de Comert si Industrie Romano-Germana premiaza castigatorii campaniei Recycle mit – Provocare la reciclare!

Competitia privind colectarea deseurilor reciclabile generate din activitatea de birou in care s-au inscris 20 de companii din mediul de afaceri german din Romania care au predat spre reciclare in total 1.000 kg de deseuri de echipamente electrice si electronice si 120 kg de baterii uzate, a fost castigata de Autonet Grup (locul I), Optim Project Management (locul II) si Hamm Reno (locul III).

Premiile de care vor beneficia castigatorii campaniei sunt destinate motivarii si dezvoltarii angajatilor: locul intai consta in amenajarea unui spatiu de relaxare creativa la birou, locul al doilea 10 biciclete in sistem sharing care pot fi utilizate de toti colegii, iar locul al treilea un teambuilding de o zi intr-un parc de aventura pentru intreaga echipa.

,,Prin intermediul parteneriatului pe care il avem cu AHK Romania, ne-am propus sa extindem programele de constientizare asupra temelor de mediu pe care Asociatia Environ le deruleaza de peste 10 ani, si in sectorul de business, iar rezultatele la finalul primei editii sunt satisfacatoare. Intregul concept al campaniei „Recycle mit” se bazeaza pe metafora circularitatii: mediul inconjurator are nevoie de companii responsabile, companiile au nevoie de angajati eficienti, iar angajatii productivi sunt cei multumiti si fericiti la locul de munca, de aceea am pus accentul pe valorile de echipa”, a declarat Andrei Orban, presedintele Asociatiei Environ.

Prima editie a proiectului ,,Recycle mit!” s-a derulat in perioada 23 februarie 2017 – 28 februarie 2018 si a avut drept obiective principale imbunatatirea relatiilor dintre angajati, companii si mediu si a impactului ecologic pe care il determina, urmarind sa favorizeze crearea unei comunitati de business implicata in proiecte de dezvoltare durabila.

„Pentru noi, dezvoltarea sustenabila a Romaniei este esentiala si dedicam, foarte multe resurse, atat de timp cat si umane, realizarii acestei tinte. De mai bine de 10 ani pe langa AHK Romania avem si proiectul green tech, econet romania, o platforma de dezvoltare durabila si promovare a relatiilor romano-germane in domeniul mediului, eficientei energetice, energiilor regenerabile si al constructiilor durabile. Organizam frecvent intalniri, delegatii si evenimente in Germania si Romania pe temele mai sus enuntate si incercam sa venim in intampinarea membrilor nostri prin diferite campanii de constientizare cum este si „Recyle mit” si prin diferite grupuri de lucru pe teme de interes.”, a precizat Sebastian Metz, Director General al Camerei de Comert si Industrie Romano-Germane (AHK Romania)

Campania ,,Recycle mit! – Provocare la reciclare” continua si in 2018, iar firmele membre AHK sunt invitate in continuare sa se inscrie in programul de reciclare pentru urmatoarele tipuri de deseuri: hartie/carton, plastic, metal, sticla, deseuri de echipamente electrice si electronice (DEEE) si deseuri de baterii si acumulatori (DBA). Toti participantii in campanie vor primi kit-uri dedicate colectarii selective a DEEE si DBA, avand la dispozitie formulare online pentru solicitari de inscriere, preluare a deseurilor si serviciul de Call Center la 031.827.0000 pentru informatii suplimentare referitoare la derularea campaniei. Detalii despre campanie si formularul de inscriere sunt disponibile pe www.econet-romania.com si www.environ.ro

Campania ,,Recycle Mit! – Provocare la reciclare!” a fost lansata in cadrul primei intalniri din 2017 a econet romania – initiativa greentech a Camerei de Comert si Industrie Romano – Germane care a avut ca tema economia circulara si a fost derulata cu sprijinul Asociatiei Sistemul National de Reciclare a Bateriilor (SNRB) si al companiei Rematholding.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>