Acer lanseaza o bestie a gamingului – noul notebook Predator Helios 500

Noile laptopuri Predator Helios 500 si Predator Helios 300 Editie Speciala se disting prin tehnologii de racire de ultima generatie si design avansat

Cuprins editorial

  • Noul Predator Helios 500 este echipat cu procesoare overclockabile pana la Intel®Corei9+ generatia 8 si cu placi grafice NVIDIA® GeForce® GTX 1070 pentru performante de gaming de neinvins.
  • Arhitectura termica superioara mentine Predator Helios 500 la o temperatura optima de functionare, chiar si in timpul sesiunilor maraton de gaming.
  • Predator Helios 500 ofera un design sofisticat, cu iluminare de culoare albastra si taieturi ale carcasei care se disting elegant pe sasiul de culoare obsidian black.
  • Predator Helios 300 Editie Speciala emana eleganta cu carcasa deosebita, de culoare alba cu accente aurii.
  • Predator Helios 300 Editie Speciala este echipat cu un display FHD IPS de 15.6” cu rata de refresh de 144Hz, procesoare Intel Core i7+ generatia 8 si placi grafice NVIDIA GeForce GTX 1060 overclockabile.

BUCURESTI (24 mai 2018) – Acer a prezentat in cadrul conferintei de presa next@acer ce a avut loc ieri la New York ,doua noi notebook-uri de gaming din familia Predator Helios. Este vorba despre modelul Predator Helios 500 extrem de puternic, cu procesoare Intel Core™ i9+ generatia 8 si Predator Helios 300 Editie Speciala care include specificatii actualizate fata de predecesorul sau si un sasiu alb, distinctiv. Ambele modele ofera performante VR-Ready, tehnologii termice avansate si conectivitate rapida.

“Ne-am extins linia de laptopuri de gaming Predator Helios ca raspuns la solicitarile jucatorilor care isi doresc performante extreme in deplasare”, a declarat Jerry Kao, presedintele IT Products Business, Acer Inc. “Notebook-urile Predator Helios 500 si Helios 300 sunt echipate cu tehnologii termice proprietare Acer si componente performante care, impreuna cu software-ul nostru premiat, ofera experiente de gaming de neegalat.”

“Procesorul Intel Core i9+ generatia 8, pentru laptopuri de gaming si creatie, ofera cea mai inalta performanta pe care Intel a livrat-o vreodata pentru aceasta clasa de dispozitive, fiind proiectat pentru entuziastii care isi doresc experiente de joc premium atat acasa, cat si in deplasare”, a declarat Steve Long, Vicepresedinte si Director General, Sales and Marketing Group, Computing Client, Intel. “Relatia lunga dintre Intel si Acer a dat nastere unor produse uimitoare de-a lungul anilor, iar noile notebook-uri de gaming Acer Predator Helios sunt exemple puternice a ceea ce este posibil cu acest nivel de performanta fara precedent”.

Predator Helios 500 este o bestie de gaming echipata cu ecrane 4K de 144Hz

Proiectat pentru jucatorii profesionisti, Predator Helios 500 este o bestie de gaming. Dispune de procesoare overclockabile Intel Core i9+ generatia 8 si grafica overclockabila GeForce® GTX 1070. Memoria Intel® Optane™ imbunatateste timpul de reactie si de incarcare, in timp ce SSD-urile ultra-rapide NVMe PCIe, reteaua Killer DoubleShot Pro si memoria de pana la 64GB mentin actiunea, facand Helios 500 notebook-ul ideal pentru jocuri AAA cu grafica solicitanta si live streaming.

Imaginile de calitate superioara sunt afisate pe ecranele UHD 4K sau FHD IPS de 17,3-inch, cu rate de refresh de 144 Hz, pentru un joc fara blur si fara intreruperi. Tehnologia NVIDIA® G-SYNC® este suportata atat pe afisajul incorporat, cat si pe un monitor extern, permitand imagini fluide, fara intreruperi sau sacadari. Pentru cei care isi doresc experiente cat mai captivante in gaming, 3 porturi duale Thunderbolt™ si porturile display si HDMI 2.0 suporta pana la trei monitoare externe. Doua difuzoare, un subwoofer si tehnologia Acer TrueHarmony™ si Waves MAXX Audio® ofera un sunet incredibil si calitate audio 3D hiper-realista, utilizand Waves Nx™.

Helios 500 este racit cu doua ventilatoare de metal AeroBlade™ 3D si cinci conducte de caldura care distribuie aer rece catre componentele cheie ale dispozitivului, eliberand simultan aerul cald. Viteza ventilatorului poate fi controlata si personalizata prin intermediul aplicatiei Predator Sense.

Tastatura cu iluminare RGB ofera patru zone de iluminare cu suport pentru pana la 16,8 milioane de culori. Tehnologia anti-ghosting ofera controlul final pentru executarea comenzilor si combo-urilor complexe si poate fi configurata prin intermediul a cinci taste programabile dedicate.

Aplicatia Acer Predator Sense poate fi utilizata pentru a controla si monitoriza componentele vitale ale notebook-ului de la o interfata centrala, inclusiv overclocking, iluminare, taste rapide, temperatura si control al ventilatoarelor.

Predator Helios 300 Editie Speciala aduce o nota sofisticata in design-ul laptopurilor de gaming

Gama accesibila Helios 300 primeste astazi un nou model in Editie Speciala care este echipat cu un sasiu din aluminiu complet alb, accentuat cu ornamente aurii, un design neobisnuit dar chic pentru notebook-urile de gaming.

Helios 300 Editie Speciala (PH315-51) permite o experienta de joc extrem de fluida prin intermediul ecranului FHD IPS de 15,6 inch cu o rata de refresh de 144 Hz. Rata de refresh rapida scurteaza timpul de redare a frame-urilor si reduce input lag-ul pentru a oferi jucatorilor o experienta excelenta in jocuri. Este alimentat de procesoare pana la Intel Core i7+ generatia 8, grafica GeForce GTX 1060 overclockabila, o unitate SSD PCIe Gen 3 NVMe de pana la 512 GB si o unitate HDD de pana la 2 TB.

Helios 300 Editie Speciala este de asemenea echipat cu pana la 16GB memorie DDR4 si poate fi upgradat pana la 32 GB. Memoria Intel Optane accelereaza timpul de incarcare a jocurilor si aplicatiilor, de acces la informatii si imbunatateste capacitatea de reactie globala a sistemului. In plus, Gigabit Ethernet ofera conexiuni rapide prin cablu, in timp ce Wi-Fi Gigabit este furnizat de cel mai recent Intel Wireless – AC 9560, care ofera transferuri de pana la 1,73 Gbps atunci cand se utilizeaza canale de 160 MHz (2×2 802.11ac, dual-band 2.4GHz si 5GHz).

Helios 300 Editie Speciala include de asemenea doua ventilatoare metalice ultra-subtiri (0.1mm) de tip AeroBlade™ de la Acer, proiectate cu aerodinamica avansata si flux de aer superior pentru a mentine sistemul rece. Acestea pot fi controlate cu aplicatia Acer Predator Sense, care ofera trei moduri de utilizare:

  1. Coolboost: Pentru jocuri cu incarcare greoaie, randare, streaming si consum video extins
  2. Normal: Pentru unelte de productivitate cum ar fi Microsoft Office
  3. Silent: Pentru navigare web si chat online

Preturi si disponibilitate

Notebook-urile de gaming Predator Helios 500 vor fi disponibile in America de Nord din luna iunie la preturi de la $1,999; si in EMEA din May la €1,999.

Specificatiile exacte, preturile si disponibilitatea pot varia in functie de regiune. Pentru a afla mai multe despre disponibilitate, specificatiile produselor si preturi pe anumite piete, va rugam sa contactati cel mai apropiat birou Acer prin intermediul www.acer.com.

Noile modele Predator Helios 500 si Helios 300 au fost lansate ieri la evenimentul de presa next@acer ce are loc anual in New York, unde compania anunta o varietate de noi dispozitive si solutii pentru gameri, designeri, familii, studenti si profesionisti. Pentru mai multe informatii, vizitati www.acer.com/nextatacer.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>