HUAWEI anunță disponibilitatea Huawei Mate Xs în România

Vârful de gamă pliabil 5G din portofoliul HUAWEI este disponibil la partenerii autorizați

Integrarea unui design îmbunătățit Falcon Wing și a unui SoC 5G mai puternic transformă Mate Xs în cel mai rapid telefon pliabil 5G din lume

București, 15 aprilie, 2020 – Huawei Consumer Business Group anunță disponibilitatea Huawei Mate Xs, vârful de gamă care stabilește noi repere în categoria de smartphone-uri pliabile, pe piața din România. Smartphone-ul este considerat cel mai performant dispozitiv HUAWEI și este disponibil pe piață la prețul recomandat de 10.999 lei.

Noul telefon pliabil dispune de Kirin 990 5G SoC și un design îmbunătățit Falcon Wing, oferind o performanță inegalabilă și o experiență de utilizare completă. Datorită ecranului pliabil, Huawei Mate Xs unește experiențele de smartphone și tabletă, oferind utilizatorilor posibilitatea de a-l folosi pliat sau deschis, în funcție de nevoi. În plus, datorită funcționalității Multi-Windows, utilizatorii se pot bucura de mai multe activități simultan și pot comuta rapid aplicațiile din mod extins în mod standard, prin simpla pliere a telefonului.

Huawei Mate X a fost prima incursiune HUAWEI în categoria pliabilă și este și cel care a stabilit standardul pentru industrie.” declară Richard Yu, CEO Huawei Consumer Business Group. „Huawei Mate Xs reprezintă o versiune îmbunătățită a predecesorului său, cu o conectivitate și mai puternică și experiențe de utilizare integrate. Viitorul este aici, alături de cel mai rapid smartphone 5G din lume.“, continuă acesta.

Display FullView: Experiență de vizionare fără margini

Huawei Mate Xs este dotat cu un ecran FullView de 8 inci, care oferă utilizatorilor o experiență de vizionare completă. Huawei Mate Xs păstrează design-ul unic Falcon Wing al predecesorului său, Huawei Mate X, care cuprinde peste 100 de piese integrate armonios. Mecanismul pliabil le permite utilizatorilor să comute între modurile tabletă și smartphone.

Fabricată dintr-un metal lichid pe bază de zirconiu, balamaua este foarte rezistentă, facilitând o pliere completă de 180 de grade.

Huawei Mate Xs este echipat cu un ecran flexibil, dotat cu o structură inovatoare de strat dublu de poliamidă. Panoul pliabil are la bază o tehnică HUAWEI care unește cele două straturi de polimiadă de calitate aerospațială cu un adeziv optic. Acest material permite afișajului să reproducă o calitate excelentă a imaginii, să ofere o saturație echilibrată și un grad potrivit de luminozitate, păstrând, totodată, un grad ridicat de durabilitate.

Atunci când este pliat, Huawei Mate Xs este un smartphone puternic cu ecran dual: un ecran principal de 6,6 inci și un ecran secundar de 6,38 inci. Nepliat, smartphone-ul devine o tabletă de 8 inci care oferă o experiență de vizionare fără margini. Modul tabletă este ideal atât pentru activitățile profesionale ale utilizatorilor, cât și pentru cele de relaxare, precum sesiunile de gaming.

Huawei Mate Xs este echipat cu sistemul de răcire Flying Fish Fin Cooling, special proiectat pentru categoria pliabilă. Acest sistem unic de răcire utilizează grafen flexibil și fisuri microscopice, care îi permit să se plieze împreună cu dispozitivul și să acopere întreaga suprafață, pentru o răcire uniformă și eficientă.

Design-ul compact și pliabil al Huawei Mate Xs integrează un sistem de antene 5G personalizat. În procesul de proiectare a produsului, HUAWEI și-a valorificat punctul forte în materie de antene RF și comunicare 5G pentru a efectua o serie de teste privind forma antenei și poziția de instalare. În cele din urmă, soluția optimă permite Huawei Mate Xs să suporte mai multe benzi de frecvență 5G, asigurându-se că transmisia de semnal 5G este puternică, lină și stabilă.

Kirin 990 5G: Mai puternic ca niciodată

Alimentat de Kirin 990 5G, Huawei Mate Xs beneficiază de forța completă a celui mai avansat chipset HUAWEI. SoC include un procesor octa-core, care cuprinde două nuclee personalizate supra-dimensionate Cortex-A76, două nuclee Cortex-A76 personalizate mari și patru nuclee mici Cortex-A55, care funcționează cu o viteză de până la 2,86GHz.

Procesarea grafică este gestionată de GPU Mali-G76 cu 16 nuclee, cel mai puternic GPU de pe telefoanele HUAWEI, în timp ce solicitările AI sunt suportate de un NPU construit pe arhitectura Da Vinci a HUAWEI.

Kirin 990 5G SoC include un modem integrat 5G, care îi permite să furnizeze simultan performanțe puternice și conectivitate 5G cu o eficiență mai bună și o putere mai mică de căldură. Procesorul suportă 2G, 3G, 4G, 5G NSA și SA. SoC suportă spectrul complet 5G și 5G + 4G Dual SIM Dual Standby, pentru călătorii sigure și fără griji.

Ca o continuare a misiunii HUAWEI de a oferi cele mai performante experiențe de fotografie mobilă, Huawei Mate Xs este dotat cu sistem de camere performant. Dispus într-un tablou vertical de-a lungul barei laterale, sistemul de cameră cvadruplă SuperSensing Leica Quad Camera dispune de o cameră principală de 40 MP (unghi larg, cu deschidere f/1.8), o cameră cu unghi ultra-larg de 16 MP (diafragmă f/2.2), o cameră teleobiectiv de 8 MP (diafragmă f/2.4) și o cameră 3D cu detectarea profunzimii. Acesta suportă super stabilizare de imagine AIS și OIS, capabilități de zoom hibrid 30x, precum și ISO maxim de 204800 – toate aceste funcții sunt concepute pentru a satisface nevoile utilizatorilor de fotografie mobilă în mai multe scenarii.

Huawei Mate Xs integrează în mod inovator camerele frontale și pe cele dispuse pe spatele telefonlui, pentru a completa design-ul pliabil, asigurându-se că utilizatorul poate profita de cele patru obiective în timpul fotografierii și introducând o nouă modalitate de realizare a selfie-urilor. Cu modul inteligent de fotografiere în oglindă, fotograful și modelul pot previzualiza imaginile în timp real, permițând schimbarea compoziției sau a expresiilor faciale pentru o imagine perfectă.

Huawei Mate Xs: Inovație în activitățile multitasking

Huawei Mate Xs este creat pentru a accesa toate scenariile, iar capabilitățile sale de multitasking permit mai multe operațiuni simultan. Huawei Mate Xs poate fi transformat într-o „pânză digitală” mai mare, datorită faptului că pliul prezintă un fermoar fizic care poate fi deconectat în voie cu ajutorul unui buton situat pe bara laterală. Această funcție oferă mai mult spațiu, pentru ca utilizatorii să își poată personaliza experiența de utilizare.

Telefonul pliabil prezintă funcția Multi-Window, care permite afișarea simultană a două aplicații și interacțiunea utilizatorului între acestea. Textul, imaginile și documentele pot fi transferate la fel de ușor ca glisarea și eliminarea conținutului dintr-o aplicație în cealaltă.

Un dock situat în partea de jos a ecranului oferă un spațiu în care utilizatorii pot lansa rapid aplicații. Atunci când două aplicații sunt deschise concomitent, utilizatorii o pot lansa pe a treia folosind funcția Floating Window, care poate fi utilizată pentru activități de scurtă durată, precum răspunsul la mesajele text fără a ieși din aplicațiile curente.

Huawei Mate Xs rulează pe EMUI10.0.1, un sistem de operare bazat pe sistemul de operare Android Open Source. Nu numai că îmbină performanța sporită cu securitatea îmbunătățită, ci acceptă și funcția Multi-screen Collaboration, o funcție ce sparge barierele dintre sistemele Windows și Android la nivel de bază. Cu această caracteristică revoluționară, utilizatorii pot transfera cu ușurință fișiere între Huawei Mate Xs și un laptop din seria Huawei MateBook D, precum și să controleze două sisteme de pe un singur ecran.

 

Huawei Mate Xs vine cu magazinul de aplicații App Gallery preinstalat

Huawei Mate Xs este lansat cu magazinul de aplicații App Gallery preinstalat, pentru accesul rapid al utilizatorilor către aplicațiile preferate.

În total, App Gallery conține 300 de aplicații românești și zeci de mii de aplicații internaționale. Aplicația vine cu securitate și protecție completă, inclusiv cu verificarea numelui real al dezvoltatorului și procesul de revizuire în patru pași pentru operarea securizată a aplicației. Toate aplicațiile trec printr-un test strict de verificare pentru a proteja aplicațiile dezvoltatorilor împotriva activităților periculoase. Aceasta dispune de un sistem de evaluare a vârstei pentru a crea un mediu sigur pentru copii, eliminând aplicațiile care nu sunt potrivite pentru vârsta lor.

HUAWEI App Gallery se bucură de un suport crescut din partea dezvoltatorilor locali. Printre acestea, se numără aplicații importante din zona de banking: Banca Transilvania, BCR, Pago, Orange Money, BRD, urmând ca în viitorul apropiat să se alăture ING și alți parteneri din sectorul financiar, precum 24Pay. App Gallery conține și aplicații importante din zona de știri și divertisment, precum Cinemagia, Ziare.com, Știrile PRO TV, Digi 24, Biziday, Antena Play, Orange TV Go, Telekom TV sau Digi Online. De asemenea, în platformă sunt disponibile și numeroase aplicații dedicate shopping-ului, precum Lajumate.ro, Olx.ro, Elefant.ro, Cel.ro, Dedeman, Carzz.ro, Jobzz.ro sau Okazii.ro, dar și aplicații utilitare, printre care eJobs, BitDefender, Star Taxi, 7Card, Virtual Cards, Femyo sau WorldClass. Aplicațiile operatorilor locali sunt și ele disponibile în App Gallery: My Orange Romania, My Account Telekom, urmând să se alăture în curând și My Vodafone Romania.

HUAWEI App Gallery acordă o atenție sporită și zonei de educație, astfel că platforma oferă consumatorilor aplicații locale care au devenit cunoscute și utilizate și la nivel global. Printre acestea, se numără aplicațiile de învățare a limbilor străine precum Learn English, French, German sau Japanese, dezvoltate de Meta Language Pro.

Aplicația Phone Clone, transfer de date în 5 pași simpli de pe vechiul telefon pe noul vârf de gamă Huawei Mate Xs

Aplicația Phone Clone, disponibilă pe Huawei P40 Series, permite personalizarea noului telefon achiziționat cu ușurință prin migrarea resurselor din vechiul telefon, folosind transferul                            super-rapid cu viteze de până la 1 GB pe minut. Procesul poate fi realizat foarte ușor, indiferent de sistemele de operare (iOS sau Android), atât pe smartphone-ul nou, cât și pe cel vechi.

Pentru a începe procesul de transfer de date, utilizatorul trebuie să descarce sau să deschidă Phone Clone pe ambele dispozitive, dacă acesta este deja instalat. Toate smartphone-urile Huawei noi vin cu aplicația Phone Clone preinstalată. Pentru a descărca aplicația, acesta trebuie să intre în magazinele de aplicații disponibil în telefon. Pentru modelele Huawei, aplicația este disponibilă și în magazinul HUAWEI App Gallery.

Ulterior, pașii care trebuie să fie urmați de utilizator sunt:

  • Să deschidă aplicația Phone Clone și să atingă „Acesta este noul telefon”.
  • Să acceseze aplicația Phone Clone de pe telefonul vechi (poate fi găsită pe alte platforme de distribuție de aplicații) și să apese „Acesta este telefonul vechi”.
  • Să conecteze cele două telefoane folosind telefonul vechi pentru a scana codul QR afișat pe noul telefon.
  • Să colecteze datele pe care dorește să le transfere de pe telefonul vechi pe cel nou. Phone Clone permite utilizatorilor să selecteze ce aplicații și ce date doresc să transfere pe noul telefon, în loc să copieze întregul dispozitiv. Acest lucru nu numai că economisește timp, dar reduce și spațiul folosit.
  • Să aștepte finalizarea transferului, urmând ca noul dispozitiv să fie deja customizat.

Cu o fidelitate fara precedent a culorilor redate, monitorul profesional ViewSonic VP2785-2K a obtinut certificarea Fogra

Bucuresti, 15 aprilie 2020 – ViewSonic, lider global pe piata solutiilor de afisare, anunta ca monitorul profesional VP2785-2K a obtinut certificarea FograCert Softproofing System datorita performantelor excelente in redarea culorilor si omogenitatii deosebite. Fogra, o organizatie germana de cercetare din domeniul graficii, este considerata la nivel international o autoritate independenta  respectabila de certificare a monitoarelor de top, create pentru aplicatii cu cerinte grafice deosebite.

Inca o data, ViewSonic s-a folosit de experienta acumulata de-a lungul mai multor decenii de activitate pentru a dezvolta solutia vizuala perfecta – un monitor profesional de exceptie, care asigura performante de top in reproducerea culorilor, cu acuratete, omogenitate si instrumente de control la cel mai inalt nivel. Certificarea Fogra demonstreaza ca monitorul nostru profesional VP2785-2K reprezinta instrumentul ideal pentru expertii in arta grafica, precum editori video, fotografi, designeri si departamente de print, care au nevoie de cele mai inalte standarde posibile”, a spus Oscar Lin, directorul diviziei de monitoare la ViewSonic.

FograCert Softproofing System reprezinta unul dintre cele mai respectabile standarde de calitate vizuala din domeniul artelor grafice. Acesta include aspecte tehnice pentru echipamente hardware din domeniul vizual, care asigura concordanta dintre culorile redate pe ecran si cele tiparite. Printre elementele cheie, se numara caracteristici precum spectrul de culoare, uniformitate si comportamentul la incalzire.

Dupa cum stiu toti profesionistii cu experienta din domeniul artei grafice, toate etapele din procesul de creatie sunt la fel de importante, aici incadrandu-se atat designul premergator, cat si analizele ulterioare efectuate la nivelul intregii echipe si chiar intalnirile cu clientii din etapele finale. Din acest motiv, precizia de top si omogenitatea excelenta a culorilor redate de VP2785-2K permit parcurgerea cu usurinta a tuturor acestor etape. Iar rapoartele de culoare ViewSonic garanteaza ca fiecare monitor profesional este calibrat inca din fabrica.

VP2785-2K foloseste un panou de 27” cu rezolutie WQHD (2560 x 1440) pentru afisarea continutului creat cu un nivel maxim de detalii. Cu o acoperire de 100% pentru spectrul Adobe RGB si de 96% pentru DCI-P3, VP2785-2K asigura un plus de flexibilitate prin faptul ca le permite utilizatorilor sa lucreze cu mai multe culori decat cele puse la dispozitie de spectrul sRGB. Acest lucru inseamna ca profesionistii axati pe creatie, precum cei care lucreaza cu continut cinematografic digital sau cei care pregatesc fotografii pentru a fi tiparite, beneficiaza de un set de nuante mai bogat.

In plus, VP2785-2K asigura un management desavarsit al fluxurilor de lucru, caci este echipat cu switch KVM (Keyboard, Video, Mouse) de cea mai noua generatie. Monitorul este prevazut atat cu DisplayPort, cat si cu HDMI, punand in acelasi timp la dispozitia utilizatorului porturi USB 3.1 Tip-C – tot mai importante, atat pentru utilizatorii de sisteme Windows, cat si pentru cei de Mac OS, care doresc o metoda confortabila de alimentare, transfer rapid al datelor, si transmisie de calitate a semnalului video. Iar tehnologia de protectie a ochilor certificata TUV, alaturi de un design ergonomic cu un aspect estetic placut, adauga la randul sau valoare spiritului creator al profesionistilor.

Pentru a afla mai multe despre ViewSonic, vizitati ViewSonic.com si urmariti paginile dedicate de FacebookInstagramLinkedin si YouTube.

Minecraft cu RTX Windows Beta aduce o experiență vizuală splendidă pentru milioane de gameri

 Minecraft RTX Beta

București, 14 aprilie 2020 – Milioane de jucători de Minecraft din întreaga lume vor putea să experimenteze lumile create de ei într-un mod mai real ca niciodată, săptămâna aceasta, când Minecraft cu RTX, cel mai bine vândut joc al tuturor timpurilor va intra în Open Beta și va aduce beneficii precum umbre și lumini realiste, dar și culori vibrante.

„Am lucrat alături de Mojang Studio pentru a cel mai performant ray tracing și AI pentru Minecraft, iar rezultatele sunt absolut incredibile” a spus Jeff Fisher, senior vice president of gaming la NVIDIA. „Există foarte mult entuziasm din partea comunității de Minecraft cu RTX și suntem nerăbdători să vedem ce vor crea.”

Joi, 16 aprilie la ora locală 20:00, jucătorii de Minecraft de pe Windows 10 vor putea descărca gratuit varianta beta a update-ului mult anticipat, unde vor avea parte de o experiență grafică de ultimă generație care include ray tracing în timp real, materiale mai realiste și DLSS 2.0.

De asemenea, NVIDIA oferă jucătorilor și șase noi lumi de Minecraft pe care le pot descărca gratuit din Minecraft Marketplace, pe care le pot experiementa pentru a vedea posibilitățile din Minecraft atunci când beneficiază de ray tracing în timp real.

„Noua mare evoluție pentru Minecraft a venit cu Minecraft RTX” a spus Saxs Persson, franchise creative director Minecraft la Microsoft. „În mod normal, în Minecraft totul bazează pe construții folosind blocuri. Plăcile grafice GeForce RTX transformă lumea Minecraft într-un mod mult mai realist prin adăugarea de efecte de lumină, umbre, reflexii, refracție și multe altele.

Ray Tracing pentru Minecraft

NVIDIA împreună cu Microsoft și Mojang Studios, dezvoltatorul Minecraft au adăugat o formă de ray tracing, numită path tracing pentru versiunea de Windows 10 a jocului. Path tracing simulează modul în care lumina este transportată într-o scenă. Prezintă un model unificat de calculare a luminii pentru mai multe tipuri diferite de efecte care, în trecut, au fost implementate separat folosind rasterizare sau randare hibridă. Printre acestea, se numără:

  • Lumină directă de la soare, cer și alte surse de lumină
  • Umbre realiste
  • Lumină emisivă din suprafațe precum glowstone sau lavă
  • Iluminare globală
  • Reflexii precise în apă și pe suprafețe metalice
  • Materiale transparente precum vitralii, apă și gheață cu reflexie și refracție
  • Ceață volumetrică și raze de lumină

Ray Tracing a fost adăugat în Minecraft folosind API-ul Microsoft DirectX 12 Ultimate. Plăcile grafice NVIDIA GeForce RTX™ sunt singurele plăci video care dispun de nuclee dedicate pentru ray tracing, care permit jocurilor să beneficieze de ray tracing în timp real.

Sistem de materiale realist

BLocurile de construit găsite în Minecraft sunt acum îmbunătățite astfel încât să arate cât mai realist cu ajutorul unei tehnici numite physically based rendering (PBR). Sistemul PBR dispune de proprietăți ale materialelor pentru emisii de lumină, duritate, adâncime și metalicitate, care împreună cu ray tracing oferă efecte precum reflexie, refracție, translucență, transparență și iluminare globală care deschide noi posibilități și moduri de a crea în Minecraft.

Utilizarea AI pentru îmbunătățirea imaginii în Minecraft

Minecraft cu RTX va dispune, de asemenea și de NVIDIA DLSS 2.0. Folosind RTX Tensor cores, DLSS 2.0 este o rețea neuronală de tip deep learning care îmbunătățește frame rate-ul în timp ce generează imagini mai mai plăcute și mai clare. În Minecraft cu RTX, DLSS 2.0 oferă operformanță de 1.7 ori mai mare.

Șase noi lumi minunate în care jucătorii pot experimenta, construi și explora

Pentru a sărbători varianta open beta de la Minecraft cu RTX, NVIDIA a lucrat împreună cu unii dintre cei mai talentați creatori de conținut Minecraft pentru a crea șase lumi, disponibile pentru jucători și care evidențiază posibilitățile pe care Ray Tracing și texturile PBR le aduc jocului. Selectați în baza contribuțiilor fantastice aduse comunității de Minecraft, acești creatori de conținut au livrat rezultate excepționale.

„Lucrurile pe care Minecraft cu RTX le aduce jocului sunt pur și simplu uluitoare” a spus RazzleberryFox, CEO al Razzleberries, partener fondator și lider în Minecraft Marketplace. „Dimensiunea adăugată pe care acest vizual o oferă în Minecraft a revigorat creativitatea colectivă și ne-a permis să creăm noi lumi și experiențe pentru Minecraft care pur și simplu nu erau posibile înainte.”

Cele șase noi lumi pot fi descărcate gratuit din Minecraft Marketplace și includ:

  • Aquatic Adventure RTXde Dr_Bond
  • Color, Light and Shadow RTXde PearlescentMoon
  • Crystal Palace RTXde GeminiTay
  • Imagination Island RTXde BlockWorks
  • Neon District RTXde Elysium Fire
  • Of Temples and Totems RTXde Razzleberries

Minecraft cu RTX va veni sub forma unui update gratuit mai târziu în acest an pentru utilizatorii care dețin Minecraft pe Windows 10. Jucătorii se pot înscrie pentru beta-ul Minecraft Windows 10 RTX prin intermediul Xbox Insider Hub pe 16 aprilie. Lumile beta vor putea fi descărcate gratuity de pe Minecraft Marketplace pe 16 aprilie. Jucătorii vor avea nevoie, de asemenea, de un GeForce RTX 2060 sau mai mult, dar și de cel mai recent NVIDIA Game Ready Driver.

Minecraft randat în timp real cu ajutorul ray tracing, materialelor realiste și NVIDIA DLSS 2.0 poate fi văzut în acest gameplay trailer sau în sreenshot-uri, ambele oferite de NVIDIA. Presa poate accesa mai multe informații pe pagina www.nvidia-press.com.

 

Microsoft lansează astăzi primul raport asupra tendințelor actuale privind munca de la distanță și modul în care oamenii rămân conectați

În prezent, milioane de oameni din întreaga lume se adaptează lucrului și învățării de la distanță. De la echipe care partajează actualizări privind munca în schimburi, la elevi și profesori care se conectează în siguranță în săli de clasă virtuale și directori generali care conduc sesiuni de Q&A cu mii de angajați, cu toții găsim noi modalități de a ne întâlni, atunci când trebuie să lucrăm și să învățăm separați unii de alții.

Această idee se reflectă în numărul mare de întâlniri care au loc în Microsoft Teams în fiecare zi. Am văzut un nou record de 2.7 miliarde de minute de întâlnire într-o singură zi, cu o creștere de 200% de la 900 de milioane la mijlocul lunii martie. Și pe măsură ce elevii și profesorii apelează la Teams pentru a învăța de la distanță, există 183.000 de instituții educaționale care folosesc Teams for Education în 175 de țări.

Pentru a analiza tendințele în schimbare ale lucrului și învățării de la distanță, Microsoft lansează astăzi primul raport din noul Work Trend Index.  Acest raport explorează modul în care oamenii învață să se conecteze ca echipă atunci când trebuie să lucreze separat, cu scopul de a ajuta clienții companiei să învețe din aspectele pozitive și să le aplice în activitățile viitoare.

Despre Microsoft Graph

Pe măsură ce lumea lucrează în Microsoft 365, caută folosind browser-ul Bing și se conectează pe LinkedIn, creează miliarde de semnale – cum ar fi e-mailuri, întâlniri, căutări și postări – care formează Microsoft Graph, unul dintre cele mai mari grafice ale interacțiunilor umane la locul de muncă. Tendințele acestor date oferă o viziune unică asupra modelelor de productivitate ale lumii.

Microsoft ia în serios confidențialitatea. Nu folosim date cu caracter personal, date de identificare ale organizației sau conținut al clienților pentru a produce rapoarte. Scopul nostru este să descoperim și să împărtășim tendințe referitoare la locul de muncă în semnalele de date agregate din Microsoft Graph.

Principalele concluzii ale raportului

Oamenii se conectează prin video

Cercetători precum Dr. Fiona Kerr au arătat că legătura fizică și contactul vizual cu un alt om crește nivelul de dopamină și scade cortizolul, hormonul stresului. Cercetările ei arată că poți chiar să calmezi fizic pe cineva pur și simplu privindu-l în ochi. Așadar, având în vedere că oamenii lucrează de la distanță, nu este de mirare că folosesc serviciul video în întâlnirile Teams de două ori mai mult decât înainte ca mulți dintre noi să înceapă să lucreze full-time de acasă. Am observat că apelurile video totale din Teams cresc cu peste 1.000% în luna martie. 

Când am analizat țările cu cei mai activi utilizatori din Teams, am văzut că cei din Norvegia și Olanda folosesc cel mai mult serviciul video, aproximativ 60% din apeluri fiind în acest format. Australienii folosesc video la întâlniri în 57% din cazuri, italienii 53%, Chile 52%, Elveția 51% și Spania 49%. Între timp, în Marea Britanie, Canada și Suedia serviciul video este folosit în 47% din situații, iar în Mexic și S.U.A în proporție de 41% respectiv 38%.

Cine folosește video cel mai puțin? Oamenii din India folosesc video doar în 22% din situații, urmați îndeaproape de Singapore cu 26%, Africa de Sud cu 36%, Franța cu 37% și Japonia cu 39%. Utilizarea video limitată în unele regiuni poate fi atribuită în parte unui acces mai redus la dispozitive și internet stabil.

De exemplu, cel de-al doilea spital afiliat al Universității Medicale Wenzhou, cel mai mare spital din Wenzhou, China, a implementat Microsoft Teams pentru a permite personalului medical din secția de carantină a spitalului să comunice cu personalul care nu este în carantină, permițând coordonarea sigură a îngrijirii pacienților, garantând sănătatea și siguranța angajaților.

Deși nu există un înlocuitor adevărat pentru colaborarea față în față, lucrăm mai mult ca niciodată la inovații care să reducă punctele slabe, să crească conexiunea umană și să facă munca puțin mai distractivă.

  • Fundalurile personalizate care permit utilizatorilor să înlocuiască fundalul la întâlnirile Teams cu un home office nou și luminos, de exemplu, sunt acum disponibile în Teams. Această funcție se bazează pe estomparea fundalului, care folosește AI pentru a estompa mediul din spate. În viitor, va exista și posibilitatea ca utilizatorii să își încarce propriile imagini personalizate.
  • Pentru a face apelurile video mai incluzive, funcția de ridicare a mâinii,pe care compania a anunțat-o luna trecută, se lansează luna aceasta la nivel global. Aceasta permite participanților la întâlnire să indice că au ceva de spus, făcând clic pe o pictogramă cu ridicarea mâinii din bara de control a întâlnirii.
  • În cursul acestui an, se va introduce și opțiunea de suprimare a zgomotului în timp real, care folosește AI pentru a reduce zgomotul de fond cum ar fi tastarea zgomotoasă sau lătratul unui câine în timpul ședințelor Teams.

Oamenii folosesc funcția video pentru a se conecta în moduri noi

Pe măsură ce companiile se adaptează lucrului full-time de la distanță, mai mulți lideri folosesc ședințe virtuale deschise pentru a conecta angajații pe scară largă. Conferințele și evenimentele mari se mută și ele online. De asemenea, vedem că mai multe persoane beneficiază de posibilitatea de a înregistra întâlniri Teams – cum ar fi un profesor care înregistrează o lecție pentru elevi sau un angajat care înregistrează o întâlnire pentru un coleg.

Microsoft Stream este serviciul prin care se realizează evenimente live și se înregistrează întâlnirile în Teams. Ca rezultat al evenimentelor mutate online de clienți, numărul videoclipurilor săptămânale Stream din Teams a crescut de peste cinci ori în ultima lună, cu sute de ore video încărcate pe minut.

Nuance, companie care folosește AI pentru a rezolva unele dintre cele mai dificile probleme din lume în domeniul sănătății, serviciilor financiare, telecomunicațiilor, guvernului și comerțului cu amănuntul, și-a mutat conferința globală de cercetare și dezvoltare – planificată să aibă loc la Montreal – în mediul virtual în doar câteva zile. Organizatorii au conectat sute de participanți cu un canal Teams și o agendă PDF care îi conectau la fiecare sesiune de evenimente Teams. Anul trecut, Nuance a cheltuit aproximativ 700.000 de dolari pentru această conferință, iar anul acesta costul a fost aproape de zero, cu impact zero din punct de vedere al emisiilor de carbon cauzate de călătoriile globale.

Oamenii adoptă un program de lucru mai flexibil

Productivitatea este diferită pentru toată lumea. Unii sunt mai productivi dimineața, în timp ce alții sunt mai creativi și concentrați seara. Datele noastre arată că o zi de muncă mai flexibilă le permite oamenilor să lucreze atunci când este cel mai bine pentru ei.

În perioada 1 – 31 martie, durata medie între prima utilizare Teams de către o persoană și ultima utilizare Teams în fiecare zi a crescut cu peste o oră. Aceste date nu înseamnă neapărat că oamenii lucrează mai multe ore pe zi, ci mai degrabă că își împart ziua într-un mod care funcționează pentru productivitatea personală sau face loc obligațiilor din viața personală.

Țările și industriile cele mai afectate apelează la dispozitive mobile pentru a se conecta cu echipele lor

Pe măsură ce organizațiile își continuă activitatea, am observat o creștere considerabilă a utilizării Teams pe dispozitive mobile. Numărul săptămânal al utilizatorilor Teams de pe dispozitive mobile a crescut cu peste 300% de la începutul lunii februarie până la 31 martie. Unele dintre cele mai mari creșteri au fost în cazul clienților din industriile cele mai afectate de focar. Cu 183.000 de instituții educaționale din 175 de țări care folosesc Teams for Education, am observat creșteri mari ale utilizării Teams pe dispozitive mobile în rândul clienților din învățământul superior și învățământul primar și secundar (K-12). De asemenea, am observat o creștere notabilă la clienții din industriile legate de sectorul public.

Un exemplu de școală care a trecut la învățarea de la distanță este Universitatea Durham din nord-estul Angliei. Cursurile trebuiau să se mute online și personalul trebuia să funcționeze de la distanță, astfel încât universitatea să poată continua să își deservească studenții, cadrele universitare și serviciile profesionale în timpul focarului. Pentru a răspunde eficient la criza în curs de desfășurare, Universitatea Durham a extins utilizarea Microsoft Teams adăugând la setul său de învățare online, posibilitatea colaborării în siguranță și de la distanță, folosind dispozitivul care funcționează cel mai bine pentru studenții și personalul său.

Acest moment va schimba modul în care lucrăm și ne conectăm între noi pentru totdeauna

Tendințele datelor și conversațiilor cu clienții companiei arată că lumea realizează că ne putem conecta eficient de la distanță într-un mod pe care nu l-am crezut niciodată posibil. De exemplu, în ciuda faptului că unii angajați se întorc la muncă, există încă de două ori mai mulți utilizatori Teams noi în fiecare zi în China în comparație cu sfârșitul lunii ianuarie. Numărul de utilizatori Teams activi zilnic în China continuă să crească săptămână de săptămână.

Putem învăța multe de la clienții care arată că este posibil să își continue operațiunile în timp ce sunt nevoiți să lucreze separat. De exemplu, Mercy Housing, o organizație non-profit și una dintre cele mai mari organizații de construcții de locuințe la prețuri accesibile din S.U.A., a folosit Microsoft Teams și Microsoft Azure pentru a permite angajaților să lucreze de la distanță. „Pe măsură ce am trecut la lucrul de la distanță peste noapte, ca răspuns la această situație legată de COVID 19, Office 365 și Teams au fost platformele-cheie pe care ne bazăm pentru a ne asigura că cei 42.000 de rezidenți vulnerabili pot rămâne în casele lor”, a declarat Gunnar Tande, CIO si Senior VP, Mercy Housing Technology.

Chiar și în fața pandemiei COVID-19, The Salvation Army continuă eforturile de a răspunde nevoilor celor pe care îi deservesc, incluzând adăpostirea celor fără locuințe și hrănirea celor flămânzi. Tim Schaal, Information Technology Director, The Salvation Army United States Western Territory, a menționat că, în ciuda tranziției rapide către munca de la distanță pentru mii de angajați, „Microsoft Teams ne-a permis să continuăm să oferim asistență în orașele mari și mici, în toate cele 13 state vestice“.

Suntem bucuroși să vedem că tehnologia Microsoft ajută aceste organizații să își continue activitatea. Deși modul în care lucrăm s-a schimbat, clienții noștri ne arată în fiecare zi că dorința noastră de a ne conecta unii cu alții este mai puternică decât circumstanțele care ne țin la distanță. Și într-un moment ca acesta, când toți ne adaptăm la un nou normal, e mai important ca niciodată să ajutăm oamenii să rămână conectați și să menținem mai multe organizații în funcțiune cu instrumente sigure.

Visual Fan își intensifică eforturile în criza generată de COVID-19 și plănuiește producția de măști la Brașov

Compania Visual Fan SRL, deținătoarea brandului local Allview, se alătură listei de companii care își diversifică activitățile pentru a ajuta activ la rezolvarea problemelor cauzate de pandemia de coronavirus.

În contextul situației actuale, în care echipamentele medicale sunt foarte greu de procurat și având deja relații solide și de încredere cu producători și furnizori acreditați din China, compania a achiziționat la cele mai bune prețuri, consumabile medicale pentru o serie de parteneri, organisme și instituții de sănătate publică și private. Aceste demersuri au fost posibile datorită istoriei îndelungate, de mai bine de 20 ani, pe care Visual Fan o are cu partenerii chinezi. De asemenea, compania a achiziționat într-un proces accelerat, echipamente de protecție și accesorii medicale, primele comenzi fiind deja onorate.

Prioritatea noastră este protejarea oamenilor în paralel cu sprijinirea eforturilor naționale și globale de combatere a răspândirii coronavirusului.” a spus Lucian Peticilă, CEO Allview.

În perioada următoare, compania își propune să achiziționeze un echipament de producție măști, ca măsură de diversificare a capacității de producție și asamblare de la Brașov, pe fondul crizei generate de COVID-19.

Ca parte a efortului comun împotriva pandemiei, compania continuă acțiunile de sprijin prin donarea de echipamente de protecție și consumabile medicale, având valori considerabile, instituțiilor de sănătate publică și private, precum și unor ONG-uri, pentru a contribui la reducerea suprasolicitării sistemului de sănătate românesc. Compania își ia angajamentul de a continua acest demers, pe toată perioada crizei sanitare.

Oferim sprijinul nostru, eroilor din prima linie, care luptă neobosit împotriva răspândirii virusului, zi de zi. Îmi place să gândesc că așa arată o lume normală, în care fiecare dintre noi pune umărul pentru celălalt. Îmi place să cred că ne vom păstra și dezvolta aceste comportamente pozitive și după ce vom fi depășit criza de sănătate.” a spus Lucian Peticilă, CEO Allview.

Despre Allview

Creat în 2004, Allview este brandul autohton de smartphone-uri și tablete numărul 1 din România. În 2010, Allview a fost prima companie din România care a lansat o tabletă PC, în anul 2011, primul smartphone sub brand românesc, iar în 2013 primul smartphone single SIM din portofoliu. În 2016, proiectul Allview Smart Home a diversificat portofoliul companiei cu o soluție complexă de automatizare și monitorizare a locuinței. În 2017 Allview a dezvoltat primul smartphone cu asistent vocal în limba română – AVI, iar la finalul lui 2018 a fost semnat contractul cu Google™ pentru comercializarea Smart TV-urilor cu Android TV™ și Google Assistant™ integrat. Brandul Allview este prezent pe piața IT&C din Polonia, Bulgaria, Germania, Spania, Ungaria, Olanda, Moldova, Republica Cehă, Malta, Grecia, Lituania, Letonia și Estonia. Viziunea Allview este de a oferi tehnologii avansate și accesibile, sub un brand românesc.

Mi Fan Festival 2020: Xiaomi împreună cu platformele de e-commerce din întreaga lume lansează o campanie de super reduceri începând cu 7 aprilie

Xiaomi dă startul Mi Fan Festival (MFF 2020), sub motto-ul acestui an “Live smart, buy smart”, prin care încurajează comunitatea globală de utilizatori și Fani Mi să se bucure de o viață “smart” cu ajutorul tehnologiei inovatoare de ultimă generație.

Xiaomi a anunțat că perioada de reduceri va avea loc în România între data de 7 și 13 aprilie. Timp de 7 zile, Fanii Mi se vor bucura de super oferte la telefoane mobile și la produse din gama ecosystem.

Anul acesta Xiaomi aniversează 10 ani de la înfiinţare, care a avut loc la data de 6 aprilie 2010. În acești 10 ani, Xiaomi a devenit cea mai tânără companie din topul Fortune Global 500, și a ajuns cel de al patrulea producător de telefoane mobile la nivel global.

În anul 2019, Xiaomi a ajuns la venituri de aproximativ 26 miliarde de euro, cu o creștere de 17,7% față de anul anterior. Începând cu anul 2011, Xiaomi a organizat în fiecare an la începutul lunii aprilie evenimentul Mi Fan Festival, prin care le oferă utilizatorilor și Fanilor Mi din întreaga lume oferte interesante, ca semn de recunoștință pentru încrederea și suportul acordate brandului.

“În această perioadă dificilă în care ne confruntăm cu pandemia COVID-19, sănătatea și starea de bine a tuturor fanilor Mi și a utilizatorilor sunt prioritatea noastră. Având în vedere acest lucru, încercăm tot posibilul să ne mutăm cât mai mult în online pentru a ne asigura că toți utilizatorii se pot bucura de cele mai bune oferte la produse echipate cu tehnologie de ultimă generație. În cadrul festivalului Mi Fan din acest an, Xiaomi a colaborat cu 49 de platforme de comerț electronic din diferite piețe pentru a asigura o prezență generoasă a produselor noastre inovatoare”, a spus Shou Zi Chew, Președinte și CFO Xiaomi.

Super ofertele Mi Fan Festival în România

Pe parcursul MFF2020, Xiaomi România va oferi discount-uri și accesorii cadou la telefoane mobile și produse din gama ecosystem. Promoțiile se vor desfășura pe platformele online ale partenerilor autorizati emag.ro, blacktech.ro, flanco.ro, pcgarage.ro.

Redmi 8: Cu o baterie de 5000 mAh Redmi 8 este campion la categoria entry level. Suprafața elegantă, lucioasă oferă senzația de premium. Dispozitivul are un display Dot Drop de 6,22” protejat de Corning® Gorilla® Glass 5 pentru o experiență de vizionare imersivă. Echipat cu cameră duală 12MP + 2MP AI pentru a captura fotografii uimitoare chiar și în interior, identifică peste 27 de scene precum mâncare, cer, frunze, noapte și multe altele, pentru a obține cea mai bună fotografie indiferent de condiții.

Redmi 8 este susținut de procesorul octa-core Qualcomm® SnapdragonTM 439 cu până la 2,0 GHz oferind o experiență fără cusur. Momentele prețioase zilnice rămân în siguranță cu o stocare de până la 4 GB + 64 GB, plus un spațiu de stocare incredibil de 512 GB.

Redmi 8 va fi disponibil în varianta 4GB+64GB la preţul recomandat de 649.9 Lei și 3GB+32GB, la preţul recomandat de 599.9 Lei, preţuri la care se aplică un discount de 50 Lei pe toată perioada Mi Fan Festival 2020.

Redmi Note 8T: Cu o cameră foto cvadruplă de 48 MP, Redmi Note 8T vine în 3 variante inedite de culoare, impresionează printr-o configurație de top și printr-un design premium. Redmi Note 8T rulează pe puternicul chipset Qualcomm® Snapdragon™ 665. Acest chipset îmbunătățește experiența generală a utilizatorului, prin tehnologia sa avansată AI, iar nivelul ridicat de autonomie asigură performanță maximă pe durata întregii zile. Echipat cu un display Dot Drop de 6,3”, cu un design curbat 2.5D, Redmi Note 8T oferă o experiență vizuală FHD+ incredibil de imersivă.

Redmi Note 8T va fi disponibil în varianta 4GB+128GB la preţul recomandat de 999.9 Lei, 4GB+64GB la preţul recomandat de 899.9 Lei și 3GB+32GB la preţul recomandat de 799.9 Lei, preţuri la care se aplică un discount de 100 Lei pe toată perioada Mi Fan Festival 2020.

Mi Note 10 Pro și Mi Note 10: Cele două telefoane din seria premium Mi Note oferă o experiență complexă și captivantă. Modelele sunt echipate cu prima penta cameră de 108 MP din lume, au un design premium și o baterie impresionantă de 5260mAh. Mi Note 10 Pro și Mi Note 10 au fost create pentru a oferi o experiență fotografică fascinantă. Bateria, cu o capacitate de 5260mAh, suportă încărcare rapidă de 30W și durează mai mult de 2 zile. Dispozitivele utilizează platforma mobilă Qualcomm®️ SnapdragonTM 730G cu tehnologie 8nm pentru o experiență de utilizare impecabilă.

Mi Note 10 Pro va fi disponibil în varianta 8GB+256GB la preţul recomandat de 2899.9 Lei și Mi Note 10 va fi disponibil în varianta 6GB+128GB la preţul recomandat de 2399.9 Lei, iar pe toată perioada Mi Fan Festival 2020 vor fi însoțite de caști Mi True Wireless Earbuds cadou.

Despre Xiaomi Corporation

Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și listată pe tabloul principal al Bursei de valori din Hong Kong la 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de internet, telefoane inteligente și harware inteligent, conectate printr-o platformă IoT.

Xiaomi își construiește în mod constant imaginea pe baza relațiilor cu utilizatorii. Compania caută mereu soluții inovatoare, punând calitatea și performanța pe primul loc. Xiaomi creează produse fascinante la prețuri juste, pentru a le oferi tututor posibilitatea de a se bucura de o viață mai bună prin tehnologie inovatoare.

În acest moment Xiaomi este al patrulea cel mai mare brand de telefoane inteligente la nivel mondial, și a creat cea mai mare platformă IoT pentru utilizatorii săi, cu peste 235 de milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă, în afară de telefoane și laptopuri. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 90 de piețe din întreaga lume și este un jucător de top în majoritatea dintre acestea.

În iulie 2019, Xiaomi a fost listatǎ pentru prima dată în Fortune Global 500, ocupând locul 468 între celelalte companii prezente în top, și locul 7 la categoria Servicii Internet și Retail. De asemenea, este cea mai tânără companie din topul Global 500 din 2019.

Mai multe informații despre Xiaomi: www.mi.com, blog.mi.com, facebook.com/XiaomiRomania, instagram.com/xiaomi.romania/.

Allview actualizează seria de notebook-uri Allbook Y cu o nouă generație de procesoare Intel

Allview anunță actualizarea seriei de notebook-uri Allbook Y cu o nouă generație de procesoare Intel, ce oferă performanțe sporite cu până la 50% față de modelul anterior. Având o greutate de doar 1.28 kg, dimensiuni mai mici decât o foaie de hârtie A4 (281.4×192.7 mm) și un design stilat tip flip & fold, notebook-ul convertibil Allbook Y-100 este soluția perfectă pentru aceia care caută în permanență fiabilitate, portabilitate și confort.

Performanțe crescute

La interior, device-ul este prevăzut cu procesor Intel Celeron® N4000, ce promite o viteză de reacție superioară, procesare grafică cu 20% mai mare și un consum de energie redus. Comparativ cu modelul precedent, noul procesor oferă performanțe sporite cu până la 50%, astfel Allbooy Y-100 are puterea de a aborda cu ușurință orice sarcină. Utilizatorii pot rămâne conectați la rețelele de socializare, pot rezolva task-urile de la birou, sau școală și pot face cumpărături online rapid și în siguranță folosind Allbook Y-100. Device-ul este configurat cu 4GB de memorie RAM și 32GB spațiu de stocare. Pentru o experiență de utilizare familiară, Allbook Y-100 vine cu Windows® 10 Home preinstalat, oferind o varietate mare de aplicații.

Gamă largă de interfețe pentru conectivitate

Deși Allbook Y-100 este incredibil de subțire și usor, dispune de o gamă largă de interfețe de conectivitate, pentru și mai multă flexibilitate:  2 porturi USB 3.0 Type A, câte unul pe fiecare parte, un port mini HDMI, un cititor de carduri micro SD și o mufă pentru căști.

Preț

Allbook Y-100 este disponibil la prețul recomandat de 1399 lei. Mai multe informații despre Allbook Y-100 găsiți pe www.allview.ro/allbooky-100/

Despre Allview

Creat în 2004, Allview este brandul autohton de smartphone-uri și tablete numărul 1 din România. În 2010, Allview a fost prima companie din România care a lansat o tabletă PC, în anul 2011, primul smartphone sub brand românesc, iar în 2013 primul smartphone single SIM din portofoliu. În 2016, proiectul Allview Smart Home a diversificat portofoliul companiei cu o soluție complexă de automatizare și monitorizare a locuinței. În 2017 Allview a dezvoltat primul smartphone cu asistent vocal în limba română – AVI, iar la finalul lui 2018 a fost semnat contractul cu Google™ pentru comercializarea Smart TV-urilor cu Android TV™ și Google Assistant™ integrat. Brandul Allview este prezent pe piața IT&C din Polonia, Bulgaria, Germania, Spania, Ungaria, Olanda, Moldova, Republica Cehă, Malta, Grecia, Lituania, Letonia și Estonia. Viziunea Allview este de a oferi tehnologii avansate și accesibile, sub un brand românesc.