Orange și Institutul de Cercetare CAMPUS al UPB au deschis primul laborator 5G din România

image002

București, 20 aprilie 2021 – Orange în parteneriat cu Institutul de Cercetare CAMPUS al Universității Politehnica din București (UPB) au deschis primul laborator 5G din România, un hub în care mediul academic, startup-urile și companiile pot să inoveze și să testeze soluțiile bazate pe tehnologia 5G. 5G Lab face parte dintr-o inițiativă internațională a Orange care își propune să sprijine actorii economici și cercetătorii în descoperirea valorii, utilității și oportunităților aduse de 5G în dezvoltarea soluțiilor care vor face diferența într-o economie digitală.

5G Lab, găzduit în Institutul de Cercetare CAMPUS al UPB, are în dotare tehnologii ce vor fi disponibile în rețeaua comercială în viitor, însă astăzi pot fi testate doar în mediu de laborator:

  • 5G Standalone Private Mobile Radio – componenta core a infrastructurii 5G;
  • 5G New Radio – componenta de acces radio a infrastructurii 5G;
  • Componentele de Open RAN și Open CORE bazate pe separarea software-ului de hardware permit virtualizarea funcționalității rețelei radio sau rețelei core și au capacitatea de a rula sistemul pe echipamente CoTS (Commercial-of-the-Shelf) și pe interfețe deschise;
  • Edge Computing joacă un rol cheie ca tehnologie care permite reducerea distanței dintre utilizatori (aplicații) și servicii (date) și facilitează garantarea latențelor și debitului de transmisii, după cum sunt solicitate de servicii și aplicații.

Arhitectura de telecomunicații avansată, prezentă în 5G Lab, sprijină digitalizarea mai multor sectoare economice cu ajutorul 5G, precum agritech, orașe inteligente, mașini autonome, transport și logistică, e-health, securitate cibernetică, tehnologie verde etc. În prezent, mai multe companii românești, startup-uri și cercetători deja derulează, alături de Orange România, proiecte 5G cu focus pe siguranța și sănătatea cetățenilor, transport fluvial și maritim coordonat de la distanță, mobilitate urbană, agricultură de precizie sau viitorul colaborării în industria 4.0.

https://youtu.be/O0HiLKqLTKg

Lansarea din România a 5G Lab este parte dintr-un program extins, dezvoltat de Grupul Orange, care își propune lansarea a 9 laboratoare Orange 5G Lab în Europa. Cercetătorii, companiile și startup-urile vor putea să-și testeze soluțiile și serviciile, dar și să descopere noi utilizări ale 5G într-un ecosistem bazat pe co-inovare, ce-i va ajuta să-și transforme modelul de business și procesele.

„Orange oferă astăzi cele mai bune servicii comerciale de conectivitate, dar știm că pentru a păstra cele mai înalte standarde trebuie să fim cu un pas în viitor. Prin 5G Lab aducem în prezent, într-un mediu de laborator, o arhitectură de rețea unică în România, deschisă pentru testare. Inovația și proiectele de cercetare pe care le desfășurăm ne permit să descoperim alături de clienții și partenerii noștri cum pot contribui rețelele viitorului la crearea unor servicii digitale cu o experiență îmbunătățită a utilizatorilor, la eficientizare a proceselor și la un mai bun management al resurselor și a eficienței energetice” – Emmanuel Chautard, Chief Technology Officer Orange România.

„Misiunea Universității Politehnica din București a fost gândită ca o îmbinare între educație, cercetare și inovație, fapt ce reprezintă cheia către o societate și o economie a cunoașterii. Institutul de cercetare CAMPUS a fost înființat pentru ca cercetătorii să își poată dezvolta soluțiile și produsele într-un mediu în care cercetarea poate fi dusă rapid în piață. Cercetarea în domeniul 5G este esențială pentru a dezvolta noi soluții pentru rețelele viitorului, dar și pentru accelerarea procesului de digitalizare. Echipele din  Institutul de Cercetare CAMPUS sunt implicate în procesul de cercetare dincolo de rețelele 5G, iar dezvoltarea laboratorului 5G împreuna cu Orange va conduce la validarea și testarea soluțiilor de cercetare pentru ca acestea să poată fi transferate cât mai repede în piață” – Prof. Dr. Ing. Tudor Prisecaru, Președintele Senatului Universității Politehnica din București

În prezent, reţeaua Orange 5G este disponibilă în București, acoperit 100% 5G, și în alte 14 orașe: Bragadiru, Brașov, Chitila, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Măgurele, Otopeni, Ovidiu, Pantelimon, Popești-Leordeni, Predeal, Timișoara și Voluntari.

Mai multe detalii despre 5G Lab pe 5glab.orange.ro și futurenetworks.upb.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>