Legenda AGON: De la primul strigăt de luptă la următorul plan de joc

AGON

Amsterdam, 30 noiembrie 2017 – AOC, brand lider pe piața de monitoare de gaming, a lansat în 2016 AGON, prima serie de monitoare premium. După un an și jumătate, seria AGON a devenit bestseller pe piață și a fost recunoscută internațional. Succesul nu s-a oprit aici: la evenimentul gamescom 2017, în Koln, AOC a anunțat viitorii membrii ai familiei AGON – AGON³, seria care va redefini timpul de răspuns cu un record de 0,5ms și integrarea unor tehnologii noi, precum HDR.qqqq

AGON

AGON, cuvânt provenit din greaca veche, definește competiția, conflictul și antagonismul. Un nume îndrăzneț, menit să seteze o pozitie unică acestei serii de monitoare în universul gamingului. Seria AGON a strâns de-a lungul timpului nenumărați admiratori, de la jucători înfocați la jucători casual, datorită funcțiilor premium, tehnologiilor inovative și prețului atractiv. Cu opțiuni de afișare ce variază de la 61cm la 88cm, formatul plat sau curbat și cu refresh rate ridicat, monitoarele AGON și-au câștigat locul pe biroul gamerilor, indiferent de preferința lor cu privire la GPU.

Monitoarele AGON de la AOC au câte un format pentru fiecare gamer

AGON AG352UCG

AGON – Prima lansare

AOC a lansat AGON, prima serie de monitoare premium, în martie 2016. Modelul cu care brandul a debutat este AG271QX. Acest model de monitor are un display TN de 68cm cu rezolutie de 1440p pentru a asigura vizibilitatea fiecărui detaliu, un refresh rate de 144Hz, cu un timp de răspuns de 1ms și suport FreeSync pentru a oferi lejeritate pe parcursul jocului, integrând astfel cu succes toate caracteristicile dorite de un jucător. AG271QX s-a bucurat de succes instant și multe premii, timp în care succesorii modelului, cu caracteristici similare precum funcția G-SYNC și display de 68cm, au apărut pe piață puțin mai târziu în același an.

În ianuarie 2017, și-a făcut apariția AOC AG251FZ, un model mult așteptat de către jucătorii FPS. Având cel mai rapid panel de pe piață, cu un refresh rate de 240Hz și o claritate excepțională, în special pentru jocurile ce afișează mișcări rapide, noul model aduce un plus jucătorilor pasionați. AG251FZ a fost alegerea multor jucători de esports, printre care și TEAM LIQUID, și a setat un standard competitiv printre monitoarele de gaming, fiind prezent pe marile scene de evenimente esports. Tehnologia FreeSync, un timp de răspuns de 1ms și display cu panou TN și rezoluție Full HD, modelul AG251FZ s-a dovedit a fi un adevărat succes. În august 2017, AOC a lansat și varianta cu funcționalitate G-SYNC, cu ajutorul modelului AG251FG.

Untitled

Un pas înaintea tuturor: inovația formatului

Începând cu iarna anului 2016, experiența interactivă a universului virtual, tot mai aproape de realitate, s-a realizat cu ajutorul monitoarelor curbate din seria AGON – AG352UCG și AG352QCX, cu un display de 88cm și o rază de curbare de 2000mm. Monitoarele dispun de panouri VA care se mândresc cu un aspect ratio de 21:9, contrast de 2000:1 și functiile G-SYNC sau FreeSync, pentru claritate și precizie a imaginii. Mai târziu, două noi modele cu aspect ratio similar, de16:9, s-au alăturat seriei: AG322QCX (81cm și rezoluție de 1440p) si AG272FCX (68cm si rezolutie de 1080p). Aceste monitoare elegante au un design fără cadru pe trei dintre laturi și se mândresc cu rază de curbare mai mică de 1800mm care asigură o îmbinare perfectă și sesiuni de gaming lipsite de anomalii de randare datorită funcției FreeSync.

Toate modelele AGON vin cu un suport ergonomic și ajustabil, diferite moduri de joc, difuzoare stereo, modurile Shadow Control si Low Input Lag, plus tehnologiile Flicker-Free și Low Blue Light, pentru a reduce oboseala ochilor pe timpul jocului.

Performanță

Cu o gamă de 11 modele deja existente și multe inovații pe cale să apară în viitor, AOC se poziționează ca lider în sectorul de gaming.

Focus pe esports

Monitoarele AGON au fost prezente la peste 80 de evenimente e-sports, precum DreamHack, Extreme Masters realizat de Intel, Dotapit și Insomnia. Monitoarele au fost utilizate de toți participanții, atât de jucătorii profesioniști, cât și de jucători înfocați din întreaga lume, contribuind la performanțe remarcabile pentru cele mai râvnite titluri.

 AGON³

În cadrul evenimentului gamescom 2017, AOC a anunțat lansarea AGON³, o nouă serie cu rezoluție ultra-high, refresh rate pornind de la 144Hz și suport HDR (High Dynamic Range), cu un timp de răspuns de 0,5ms. Functia HDR oferă luminozitate și culori cu un contrast puternic pentru definirea perfectă a imaginilor. Timpul de răspuns de doar 0,5ms, permite jucătorilor să realizeze mișcări extrem de rapide, pentru a asigura succesul prin fiecare moment petrecut în joc.

Fiind unul dintre cele mai bune modele, cu un timp de răspuns de doar 0,5ms, modelul AG273QCX va avea parte de un display de 68cm, format curbat al panoului TN cu refresh rate de 144Hz, rezoluție QHD de 1440p și AMD FreeSync2 cu HDR. Modelul va cuprinde funcții ce permit reproducerea ideală a tuturor culorilor jocului. Fratele din aceeasi serie, modelul AG273QCG, echipat cu multe alte funcții similare, nu dispune de HDR, dar oferă un refresh rate de 165Hz și funcția G-SYNC.

Prin lansarea celor două modele din seria AGON³, ce vor fi lansate în 2018, AOC se ridică din nou la așteptările gamerilor în materie de inovație și tehnologie, eliminând orice obstacol care i-ar putea împiedica să își arate adevăratul potențial.

http://eu.aoc.com/en/gaming

Despre AOC

AOC este unul dintre brandurile globale de top de pe piaţa display-urilor. Calitatea înaltă, serviciile de primă clasă, designul atrăgător, inovațiile și funcțiile eco integrate, precum și preţurile competitive reprezintă motivele pentru care din ce în ce mai mulţi clienţi şi parteneri de distribuţie au încredere în AOC. AOC oferă display-uri ce corespund nevoilor oricărui tip de utilizator, fie profesionist, amator sau gamer. AOC este subsidiară TPV Technology Limited, cel mai mare producător de displayuri LCD la nivel global.

www.aoc-europe.com

NETGEAR lansează ARLO PRO 2, o cameră de supraveghere intuitivă echipată cu rezoluţie 1080p HD

Arlo Pro 2

Noua Arlo Pro 2 oferă calitate HD, înregistrare video continuă(opţional), panou fotovoltaic de alimentare(opțional) și este compatibilă cu Amazon Alexa  

Bucureşti, România — Netgear®, Inc. (NASDAQ: NTGR), producător global de echipamente de rețea și securitate destinate caselor inteligente a lansat următoarea generație din seria Arlo Pro. Noua cameră de securitate Arlo Pro 2, ce nu necesită o alimentare prin cablu, include toate caracteristicile care au făcut din Arlo Pro cea mai bine vândută cameră de securitate din lume. Astfel, ca şi caracteristici noi Arlo Pro 2 include înregistrare video HD 1080p, opțiune pentru alimentare cu energie solară și suport pentru Amazon® Alexa™.

Nou cameră este rezistentă la intemperii și poate fi amplasată aproape în orice loc. Cu un design elegant și compact, care o face greu de observat, Arlo Pro 2 urmărește discret obiectivele desemnate de tine(locuință, firmă, etc.) atât în interior, cât și în exterior indiferent dacă este soare sau ninge. Împreună cu Arlo Solar Panel, vândut separat, acumulatorii pot fi reîncărcați complet în doar câteva zile senine.

Datorită rezoluției 1080p, Arlo Pro 2 înregistrează video HD, oferind cu ajutorul zoom-ului detalii foarte amănunțite. Oferă posibilitatea de a face zoom doar pe anumite zone ale imaginii, are un câmp vizual de 130 de grade, tehnologie de vizionare pe timp de noapte și tehnologie avansată de detectare a mișcării.

Tot din perspectiva dotărilor, Arlo Pro 2 include difuzor și microfon, pentru comunicare bidirecțională, iar stația de bază are o sirenă care poate fi declanșată atât de la distanță cât şi prin detectare audio/ de mișcare. Aceste caracteristici audio vă permit să auziți tot cea ce se întâmplă în interiorul și în jurul casei sau a obiectivului supravegheat, controlul camerei fiind realizabil şi de la distanţă, prin intermediul unui smartphone şi al aplicaţiei Arlo.

Cu noua funcție de pre-înregistrare Look Back, momentele video sunt înregistrate chiar înainte ca mișcarea să fie detectată. Look Back înregistrează video cu trei secunde înainte de evenimentul ce declanșează înregistrarea, oferind imagini complete cu tot ce s-a întâmplat în aria sa de supraveghere.

La achiziționarea sistemului, veţi beneficia de pachetul de bază ce poate suporta până la cinci camere, precum şi șapte zile de stocare cloud gratuită pe toată durata de viață a sistemului. Toate tipurile de abonamente pentru serviciile Arlo Pro 2, ca și în cazul altor camere de securitate Arlo Smart Home Security, sunt proiectate pentru a oferi clientului un control total asupra numărului de camere conectate şi a numărului de fişiere stocate în cloud.

Abonamentele de servicii opționale sunt disponibile pentru sistemele Arlo cu mai mult de cinci camere. Upgrade-ul la funţia CVR, utilă pentru păstrarea nonstop a înregistrărilor în cloud, iți va permite să ai acces la orice moment al zilei. Mai mult, Arlo Pro 2 include o nouă funcție inteligentă de programare a armării/dezarmării camerei, astfel încât aceasta pot fi activă după un anumit orar sau amplasare.

Pentru a face securitatea la domiciliu mai intuitivă și mai eficientă, Arlo Pro 2 poate fi conectată la dispozitive inteligente de acasă prin platforme precum IFTTT și Samsung SmartThings®. Folosind Arlo Skill de la Amazon Alexa, puteți vizualiza fluxuri live sau înregistrări video printr-o cameră Arlo pe ecranul Amazon Echo Show ™ sau Amazon Fire TV ™. Cu o comandă vocală simplă, Alexa poată să vă arate „ușa din față”, „curtea din spate” sau „drumul de acces” – orice loc unde ați plasat camera Arlo, eliminând navigarea în aplicație.

„Arlo Pro 2 reflectă dedicarea noastră in furnizarea celor mai inovatoare, flexibile și ușor de utilizat soluții inteligente de securitate pentru case și companii”, a declarat Pat Collins, vicepreședinte senior pentru produse Arlo de la NETGEAR. „Cu o rezoluție HD 1080p, combinată cu designul nostru wireless, Arlo Pro 2 oferă clienților o experiență video excepțională și o capacitate de neegalat pentru monitorizarea fiecărui unghi al proprietății, atât la interior cât și la exterior, ziua și noaptea. Cu mai multe opțiuni de alimentare și capacitatea de a optimiza detectarea mișcărilor cu ajutorul zonelor de activitate, continuăm să dezvoltăm flexibilitatea și inteligența Arlo pentru a furniza cel mai cuprinzător set de instrumente pentru protecție”.

Prețuri și disponibilitate

  • Arlo Pro 2 Add-on Camera este disponibilă la un MSRP de 219,99 dolari.
  • Arlo Pro 2 Security Camera System, care include două camera și o stație de bază este disponibilă la un MSRP de 479,99 dolari.

Camerele Arlo Pro 2, Arlo Pro și Arlo fără fir sunt interschimbabile. Puteți adăuga noile camere Arlo Pro 2 la o stație Arlo Pro sau Arlo Wire-Free, ori puteți opta pentru utilizarea oricăror camere existente Arlo fără fir cu noua stație de bază Arlo Pro.

Pentru mai multe detalii: http://www.arlo.com/en-us/landing/arlo-pro-2/

Cum intretin mobila de bucatarie?

 

Din momentul in care iti achizitionezi o mobile de bucataria, intretinerea acesteia trebuie facuta cu mare atentie deoarece de modul in care o intretii depinde durata de utilizare a acesteia. Si pentru ca nu cred ca sunt persoane care vor sa isi schimbe rapid mobila, in continuarea acestui articol voi prezenta cateva sfaturi de care trebuie sa tii cont atunci cand vine vorba despre intretinerea mobilei.

PAL-ul este unul dintre cele mai utilizate materiale pentru confectionarea unei mobile deoarece prezinta o serie de avantaje foarte importante. Cu toate acestea, mobila confectionata din PAL trebuie ingrijita cu atentie deoarece PAL-ul este un material pretentios. Pentru a nu-l deteriora, iata cateva sfaturi de care trebuie sa tii cont in cazul in care iti achizitionezi o mobila la comanda confectionata din PAL:

  • Evitarea solutiilor de curatat bazate pe amoniac sau alcool este unul dintre cele mai importante lucruri de care trebuie sa tii cont deoarece aceste doua ingrediente deterioreaza PAL-ul.
  • Stergerea prafului se va realiza cu o carpa extrem de moale sau cu un pamatuf astfel incat PAL-ul sa nu fie zgariat.
  • Pentru curatarea mobilei de bucatarie confectionata din PAL sunt recomandate produse de curatenie profesionale ce se gasesc in comert.
  • In cazul in care doresti sa prepari tu solutia cu ajutorul careia sa cureti mobila de bucatarie confectionata din PAL poti utiliza printre altele: otet, suc de lamaie, bicarbonat de sodiu, etc.

Spre deosebire de PAL, MDF-ul este un material mai rezistent si mai elegant motiv pentru care este unul dintre materialele utilizate de catre cei care prefera sa achizitioneze o mobila bucatarie la comanda. In ceea ce priveste procesul de ingrijire a unei mobile confectionate din MDF, trebuie respectate urmatoarele sfaturi:

  • Ca si in cazul mobilierului confectionat din PAL, si mobilierul confectionat din MDF trebuie ferit de produse de curatenie ce utilizeaza alcool, acetona, solventi sau alte ingrediente chimice.
  • Solutiile de curatenie recomandate pentru mobilierul confectionat din lemn sunt recomandate si pentru curatarea mobilierului confectionat din MDF.
  • Stergerea prafului se executa cu un pamatuf sau cu o carpa moale ce nu lasa urme si nici nu zgarie.

In concluzie, indiferent ca optezi pentru mobila confectionata din PAL sau pentru mobila confectionata din MDF, intretinerea acestora este destul de simplu de realizat.

Ceasul-un most have !

Noi femeile avem la dispozitie o gama variata de accesorii din care putem alege, insa cand vine vorba de accesorii pentru barbati, piata e putin limitata si nu prea avem de unde sa alegem. Singurele accesorii pe care le poarta barbatii sunt ceasurile. Si exact despre asta vreau sa va vorbesc si eu in acest articol, deoarece poate parea banala alegerea unui ceas, dar sa stiti ca nu e deloc asa si daca doriti sa aflati mai multe detalii, va invit sa cititi randurile de mai jos.

Pe piata exista o gama variata de ceasuri barbati, insa asta nu inseamna ca alegerea e usoara, deoarece nu trantesti ceasul pe mana si gata ci un ceas trebuie sa completeze o tinuta si chiar sa se si asorteze.
Sunt si cateva reguli de asortare a curelei ceasului. Bineinteles inainte de a asorta ceasul, trebuie ca tinuta sa fie din acelasi peisaj. Niciodata nu poti purta un ceas sport la o tinuta eleganta sau invers.
Ceasurile sport sunt mai usor de asortat, insa cand vine vorba de o tinuta mai formala e bine sa tinem cont de cateva aspecte pentru ca la urma urmei micile detalii fac diferenta.

Unii barbati isi asorteaza ceasul la costum, altii la curea, sau pantofi. Ceasurile cu curea maro se pot asorta doar cu maro. Merge un costum negru de exemplu, dar cureaua sau pantofii trebuie neaparat sa fie maro. Argintiul de asemenea se asorteaza foarte bine cu negru, gri si albastru pe cand auriul merge foarte bine cu nuantele pamantii.

Ceasurile sunt de 3 categorii : elegante, casual si sport si trebuie adaptate in functie de tinuta.
Pentru asta Ceasmania.ro iti ofera o gama larga de ceasuri, care include ceasurile elegante, ceasurile casual si sport.

Luna noiembrie este, de obicei, plina de emotii de vacanta, iar vanzarile de la Ceasmania va vor oferi un alt motiv important pentru a sarbatori. Indiferent de produsele Ceasmania pe care le cumparati, exista oferte a numeroase produse. Faceti cumparaturi la Ceasmania si veti obtine produsele frumoase, de calitate, pe care le-ati iubit, la reduceri de neegalat – inclusiv economii pentru totul, de la ceasuri barbatesti originale de marca precum GUESS, GC – Guess Collection, Xonix, Wesse, ESCAPE, Tissot, Gant, Detomaso, Maserati, Sekonda și alte marci populare si ceasuri dama,la bijuterii feminine si elegante pentru femei. De asemenea veti gasi si o colectie impresionanta de curele pentru ceasuri, este de ajuns sa urmariti reducerile si sa o alegeti pe cea mai potrivita dumnevoastra.

Ceasurile pot comunica multe despre personalitatea purtatorului. Pentru cei care prefera un pic din statutul de bluza înalta pe încheietura mainii, un ceas Guess poate fi un accesoriu subevaluat, atemporal și incredibil de masculin.

Dupa cum se spune, baietii se uita la telefoanele smartphone pentru a verifica timpul – barbatii se uita la un ceas.

Apeluri VoLTE și Wi-Fi pentru toate telefoanele din gama X4 Soul Infinity

X4 Soul Infinity volte

Allview va introduce în curând cele mai noi servicii de voce pentru toate telefoanele din gama X4 Soul Infinity. Serviciile Voice over LTE (VoLTE), care oferă o calitate și o claritate a sunetului mult mai ridicate față de cele în 3G,  și apeluri prin Wi-Fi vor putea fi utilizate pe smartphone-urile X4 Soul Infinity (Life, Speed, Nice și Z – Bokeh), prin intermediul unui update OTA. Serviciile vor putea fi accesate în rețelele care au făcut upgrade la noile tehnologii.

Tehnologia Voice over LTE (VoLTE) permite realizarea unei convorbiri telefonice prin rețeaua 4G, fără a mai fi nevoie de trecerea automată a terminalului din rețeaua de date 4G către 3G, varianta clasică pentru voce. Serviciul apel Wi-Fi poate fi realizat chiar și atunci când telefonul se află într-o zonă fără conexiune la rețea.

BenQ lansează primul proiector accesibil ca preţ, din gama Home Cinema True 4K UHD HDR CineHome W1700, echipat cu tehnologie BenQ Exclusive CinematicColorTM, oferă tuturor o experienţă de vizionare Home Cinema 4K.

POZE 3456

Bucuresti, Romania, Noiembrie 2017 – BenQ, liderul global pe piaţa de video proiectoare cu tehnologie DLP, a anunţat astăzi lansarea proiectorului CineHome W1700 DLP, oferind pasionaţilor de cinematografie un sistem home cinema 4K UHD HDR la un preţ atractiv. În mod remarcabil, noul model W1700 oferă pe lângă un preţ accesibil şi o rezoluţie 4K UHD de 8,3 megapixeli, precizie CinematicColor™ şi un sistem HDR optimizat pentru proiecţie, toate acestea pentru a oferi imagini de calitate, cât mai apropiate de realitate.

„W1700 aduce în casele oamenilor magia cinematografiei digitale 4K de pe marele ecran”, a afirmat Conway Lee, preşedintele corporaţiei BenQ. „ De acum, vă puteţi bucura de experienţa incredibilă a unor seri de film în 4K, cu îmbunătăţiri audiovizuale avansate şi tehnologie HDR, la o un preţ de achiziţie cu adevărat remarcabil.”

Imagini 4K ce reproduc realitatea

Dotat cu o rezoluţie de peste 8,3 milioane de pixeli, W1700 utilizează tehnologia revoluţionară 0,47” single-DMD DLP pentru a oferi un design elegant şi compact, ideal pentru locuinţe, precum şi un sistem optic 4K optimizat să ofere precizie de ultimă generaţie şi o reproducere fidelă a culorilor, fără artefacte.

Performanţele video 4K sunt completate de tehnologia High Dynamic Range (HDR)*, oferind prin intermediul modulului de optimizare automată a imaginii, o gamă mult mai mare pentru nivelul de luminozitate şi contrast, reuşind astfel să evidenţieze acele detaliile fine ce contribuie la crearea unei experienţe cinematografice. W1700 oferă proiecţii de un realism uluitor şi un suport complet pentru HDCP 2.2, cel mai nou standard pentru protecţia la copiere a conţinutului 4K.

*Funcţia HDR suportă conţinut HDR 10.

Tehnologie CinematicColor™ şi îmbunătăţiri ale experienţei audiovizuale

W1700 foloseşte tehnologia exclusivă BenQ CinematicColor™ şi discul de culori RGBRGB pentru a îndeplini cele mai înalte standarde din industrie, în ce priveşte precizia culorilor. Cu o acoperire de peste 96% a gamei de culori Rec. 709 şi o precizie Delta E<3, W1700 reproduce cu fidelitate conţinutul video pe care regizorii şi l-au imaginat.

Performanţele audio şi video ale noului videoproiector sunt îmbunătăţite suplimentar prin tehnologiile CinemaMaster Video + şi CinemaMaster Audio +. Chiar şi spaţiile modeste sunt transformate în săli cinematografice de talie mondială, cu o îmbunătăţire a pixelilor pentru adaptarea la mişcare, algoritmi de culoare sofisticaţi, o redare remarcabilă a tonurilor pielii, precum şi o prelucrare audio superioară ce ajută la reproducere fidelă a efectelor de bas şi a notelor înalte.

Design adaptat unui stil de viaţă modern şi o configurare uşoară

W1700 are un design cu greutate redusă, profil elegant şi un suport compact ce îi permite să se integrează perfect în orice decor. Dotat cu o corecţie keystone automată şi zoom de 1,2X pentru o adaptare rapidă în orice spaţiu, W1700 poate fi configurat rapid, fără complicaţiile unei instalări dificile.

W1700 poate deveni rapid un proiector smart prin conectarea unei unităţi dongle HDMI, precum BenQ QCast/QCast Mirror, Google Chromecast sau Amazon Fire TV Stick. Astfel, te poţi bucura de emisiuni TV, filme, programe sportive şi jocuri video pe un ecran cu o diagonală generoasă.

Dotat cu cea mai nouă tehnologie DLP( Digital Light Processing ), utilizată în 90% din cinematografele digitale din lume, W1700 oferă o calitate de durată a imaginii, o precizie a culorilor şi o claritate remarcabilă .

Proiectorul Home Cinema W1700, cu tehnologie 4K UHD HDR, va fi disponibil în Europa la începutul lunii ianuarie 2018, la un preţ recomandat de 1.599 EUR plus TVA.

Pentru a afla mai multe informaţii despre proiectoarele BenQ, vizitaţi BenQ.eu.

Despre corporaţia BenQ

Fondată pe viziunea corporativă „Bringing Enjoyment ‘N’ Quality to Life”, corporaţia BenQ este un furnizor mondial de top în domeniul tehnologiei şi soluţiilor vizuale, care vizează îmbunătăţirea şi îmbogăţirea fiecărui aspect al vieţii clienţilor săi. Pentru a realiza această viziune, compania se concentrează pe aspectele cele mai importante pentru oameni în zilele noastre – stilul de viaţă, afacerile, îngrijirea sănătăţii şi educaţia – sperând să ofere oamenilor mijloacele de a avea o viaţă mai bună, de a-şi creşte eficienţa, de a se simţi mai sănătoşi şi de a-şi îmbunătăţi învăţarea. Aceste mijloace includ un portofoliu larg de produse şi tehnologii integrate destinate oamenilor, care cuprinde proiectoare digitale, monitoare, ecrane interactive de dimensiuni mari, produse audio, produse cloud pentru clienţi, comunicaţii mobile şi corpuri de iluminat. Because it matters (Deoarece contează).

Despre grupul BenQ

Grupul BenQ, cu cifră de afaceri de peste 25 de miliarde de dolari, este format din aproape 20 de companii independente care operează în mai mult de 30 de ţări în industrii variate, având o forţă de muncă de peste 100.000 de angajaţi. Fiecare membru al Grupului este un lider recunoscut în propriul domeniu, contribuind la resursele vaste ale Grupului BenQ, de la segmentul de cercetare şi dezvoltare, la resurse strategice puternice.  Prin valorificarea specializării pe verticală a fiecărei companii pentru a crea o scală reală pe pieţele orizontale, Grupul BenQ controlează un lanţ valoric foarte eficient ce îi oferă o capacitate de neegalat în livrarea componentelor critice şi a soluţiilor de primă clasă în următoarele industrii: TFT-LCD, energia verde, produse chimice complexe şi materiale avansate, iluminat, proiectare, componente de precizie, integrare de sisteme, afaceri şi servicii. Grupul susţine afacerile profitabile şi durabile, care împărtăşesc viziunea sa de lungă durată de a aduce calitate şi bucurie în viaţa fiecărui client (Bringing Enjoyment ‘N’ Quality to Life.).

Companiile Grupului BenQ sunt:  BenQ Corporation, AU Optronics Corporation (producătorul de top din lume de panouri TFT – LCD de mari dimensiuni), Qisda Corporation, Darfon Electronics Corporation, BenQ ESCO Corp., BenQ Materials Corp., BenQ Guru Corp., BenQ Medical Center, BenQ Medical Technology Corp., BenQ AB DentCare Corp., BenQ Dialysis Technology Corp., Daxin Materials Corp., Dazzo Technology Corp., Darwin Precisions Corp., Lextar Electronics Corp., LILY Medical Corp. şi Raydium Semiconductor Corp.

Ce tip de elevator auto sa achizitionez?

elevator5
Pe piata echipamentelor auto se gasesc mai multe tipuri de elevatoare auto motiv pentru care intrebarea din titlul acestui articol este pe buzele multor pasionati de mecanica auto ce doresc sa isi repare propria masina in garajul auto pe care il detin. Elevator 2 coloane, elevator foarfeca sau elevator foarfeca vulcanizare? Inainte de a raspunde la aceasta intrebare, iata cateva dintre cele mai importante criterii de care trebuie sa tii cont inainte de a decide ce tip de elevator trebuie sa achizitionezi:

  • Greutatea masinii pe care vrei sa o repari este unul dintre cele mai importante criterii de care trebuie sa tii cont atunci cand vrei sa achizitionezi un elevator auto. Pentru a evita producerea unor accidente, nu ignora sau trata cu superficialitate acest aspect. In cazul in care vei dori sa utilizezi garajul pe care il ai si pentru a repara masinile prietenilor atunci iti recomand achizitionarea unui elevator auto ce suporta o greutate mai mare deoarece niciodata nu se stie ce tip de masina se iveste la reparat.
  • Usurinta cu care se utilizeaza elevatorul auto este un alt criteriu ce trebuie avut in vedere in momentul achizitionarii unui astfel de dispozitiv. Acest criteriu este important deoarece simplificarea procesului de reparare al unei masini este una dintre cele mai importante calitati oferite de catre utilizarea unui elevator auto.
  • Siguranta pe care o ofera in timpul activitatilor de reparare este de asemenea un criteriu extrem de important ce trebuie avut in vedere in momentul achizitionarii unui elevator auto.
  • Un alt criteriu extrem de important ce trebuie avut in vedere este reprezentat de tipul de reparatii ce urmeaza a fi efectuate asupra autovehiculului.
  • Nu in ultimul rand, durata de utilizare a elevatorului auto este un alt element ce trebuie avut in vedere in momentul in care esti in cautarea unui elevator auto.

In concluzie, in cazul in care nu cunosti anumite aspecte, achizitionarea unui elevator auto nu este o misiune simpla de realizat. www.elevatorauto.ro este locul din care poti achizitiona orice tip de elevator auto ai nevoie motiv pentru care recomand cu incredere accesarea acestui site tuturor persoanelor ce sunt in cautarea unui elevator auto, indiferent de tipul acestuia.

 

Participarea secretarului de stat Melania-Gabriela Ciot la Conferința internațională “Inovație și calitate în sectorul public”

Secretarul de stat Melania-Gabriela Ciot a participat astăzi, 16 noiembrie 2017, la Conferința internațională “Inovație și calitate în sectorul public”, organizată de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
MAE
MAE
În intervenţia sa, oficialul român a salutat organizarea evenimentului dedicat unei teme de interes major, şi anume identificarea modalităţilor concrete prin care putem asigura performanţa în sectorul public, subliniind importanţa pe care Guvernul României o acordă asigurării unui corp profesional şi a unui cadru de funcţionare modern, eficient şi profesionist pentru sectorul administraţiei publice.

Secretarul de stat a arătat, totodată, că din perspectiva domeniului afacerilor europene, acest aspect comportă, în plus, o şi mai mare importanţă, deoarece de profesionalismul şi performanţa administraţiei centrale depinde modul în care România, ca stat membru al Uniunii Europene, îşi prezintă, susţine şi promovează interesele în cadrul procesului decizional european.

Importanța politicii de mediu este reflectată de caracterul orizontal al acesteia, aspectele de protecție a mediului fiind integrate, din ce în ce mai profund, în arhitectura tuturor politicilor sectoriale relevante.

Din perspectiva componentei de management al resurselor umane în domeniu, a subliniat importanța consolidării și specializării acestora, precizând că în fiecare minister ar trebui să se regăsească o structură proprie cu responsabilităţi în domeniul mediului/schimbărilor climatice.

La finalul intervenţiei sale, a arătat că apropierea cetăţenilor de mediul decizional reprezintă un pilon de bază al reconstrucţiei şi al redefinirii proiectului european, iar promovarea conceptelor (şi principiilor) diversităţii şi egalităţii de şanse reprezintă paliere de acţiune esenţiale unei societăţi dezvoltate şi unui nivel ridicat al conştiinţei sociale şi al echităţii sociale, în esenţă.

Elemente de context

Conferința internațională “Inovație și calitate în sectorul public“ – ediția a VIII-a, a fost organizată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici în data de 16 noiembrie a.c. La conferință au participat reprezentanții Guvernului – Ministerul Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene, Ministerul de Interne, Ministerul Afacerilor Externe –, administrației publice din țară și din străinătate, structurilor asociative și profesionale, organizațiilor non-guvernamentale, mediului universitar și mass-mediei.

Prin această conferinţă internaţională, ANFP promovează exemplele de succes, bunele practici implementate în administraţia publică românească şi europeană. De asemenea, organizatorii premiază iniţiativele pentru a impulsiona performanţa în sistemul public.

Direcţia Purtător de Cuvânt şi Comunicare

Tel.: +40 21 431 1377 +40 721 270 845

Web: www.mae.ro (http://www.mae.ro/)

E-mail: presa@mae.ro

Bucharest Gaming Week: În decembrie, Bucureștiul devine capitala gamingului

image002(1)

București, 16 noiembrie 2017 – În perioada 12-17 decembrie 2017, București se transformă în capitala gamingului prin Bucharest Gaming Week, un eveniment de amploare care aduce împreună pasionații de esports, gamerii dedicati și cei mai importanti dezvoltatori de jocuri din România și din lume.

 

Bucharest Gaming Week se va desfășura pe parcursul unei săptămâni pline de evenimente dedicate industriei de gaming din România, expoziții care evidențiază creativitatea artiștilor români și conferințe educative.

Evenimentul central va avea loc la Romexpo în weekendul 16-17 decembrie. Atracțiile principale sunt finalele Electronic Sports League (ESL) Southeast Europe Championship pentru popularele jocuri Counter Strike: Global Offensive, League of Legends și Hearthstone și Finala Sezonului 3 al Turneului Național de League of Legends. Premiile totale ale acestor competiții depășesc 16.000 Euro.

De asemenea, Bucharest Gaming Week oferă vizitatorilor o multitudine de activități printre care întâlniri cu cei mai populari streameri și vloggeri din România, experiențe inedite în VR și mobile games, competiții ale partenerilor care scriu istoria gamingului și multe altele.

Bucharest Gaming Week_(1)

“Bucureștiul este orașul în care se produc și se dezvoltă cele mai multe jocuri din țară și care coagulează cele mai multe energii în jurul acestei industrii. Capitala are nevoie de o săptămână dedicată gamingului, industrie creativă care a generat în 2016 o cifră de afaceri de peste 145 milioane de dolari. Bucharest Gaming Week dorește să creeze o legătură între generațiile tinere și dezvoltatorii de jocuri de la noi din țară, motivându-i pe cei mici nu doar să se joace, ci și să se orienteze profesional către această industrie”, a precizat Tudor Dăescu, General Manager în cadrul Dăescu Borțun Olteanu.

“Bucharest Gaming Week aduce două evenimente esports mari în același loc. La Romexpo se vor juca finalele regionale ESL ale jocurilor care au scris istoria esports de până acum. Mai mult, vom găzdui Finala Sezonului 3 al Turneului Național de League of Legends, singura ocazie pentru jucătorii profesioniști din România să se afirme. Pe lângă turneele dedicate profesioniștilor, vom oferi în cadrul evenimentului central experiențe cât mai bogate gamerilor de toate vârstele prin turnee pentru amatori, concursuri, sesiuni hands-on cu cele mai noi jocuri video și ultimele gadget-uri de la partenerii noștri”, a precizat Marius Radu, General Manager Level Up Gaming și Lead producer al evenimentului.

Evenimentul este organizat de către Primăria Capitalei prin ARCUB.

Lista evenimentelor din cadrul Bucharest Gaming Week va fi dezvăluită treptat pe site-ul www.bucharestgamingweek.ro, precum și pe pagina de Facebook a evenimentului.

 

Despre ARCUB

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii. ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival și al Zilelor Bucureștiului.

Despre Dăescu Borțun Olteanu

Dăescu Borțun Olteanu este o agenție de PR și consultanță care are un portofoliu puternic de branduri care activeză în industria de gaming. Departamentul de tech & gaming al agenției comunică pentru branduri precum Logitech, RGDA (Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România), Amber, Carbon, Ultimate Ears, Philips, King, AOC și Turneul Național de League of Legends.

 

Despre Level Up Gaming

Level Up Gaming crează, produce și promovează cu pasiune evenimente de gaming și esports. Condus de Marius Radu, unul din principalii promotori ai fenomenului esports în România, Level Up Gaming oferă servicii complete de event management, sales și marketing communication și TV production. Dintre cele mai importante evenimente produse de Marius Radu se numără East European Comic Con, ESL Arena și ASUS ROG Masters Romania.

 

Mio participă la Black Friday cu 5.000 de produse la prețuri reduse cu până la 50% Ofertele includ produse din categoriile GPS, camere video auto, Smart Home și wearables

Mio_Black Friday

București, 15 noiembrie 2017 – Mio Technology, liderul pieței autohtone de dispozitive GPS, a pregătit pentru ediția de anul acesta a evenimentului Black Friday peste 5.000 de produse din categoriile GPS, camere video auto, Smart Home și acccesorii inteligente purtabile, ale căror reduceri pot ajunge până la 50%.

„Împreună cu partenerii, facem eforturi ca în fiecare an să aducem în oferta de Black Friday produse care răspund nevoilor diversificate ale clienților noștri. Avem în vedere produse cu tehnologii și funcții de top, de la navigatoare și până la sisteme de monitorizare a locuinței, la cele mai mici prețuri reale din an”, a declarat Cosmin Dobranis, Country Director Mio pentru România și Ungaria.

Până la 35% reducere pentru gamele de navigatoare și camere video auto

Reducerile vor fi valabile atât pentru sisteme de navigație fără hărți preinstalate (Mio Spirit 5100 Base Map), cât și pentru cele care includ hărți și actualizări gratuite pe toată durata de viață a dispozitivului, precum Mio Spirit 7500 sau 8500.

Din categoria camerelor video auto, șoferii vor avea la dispoziție produse cu reduceri semnificative. Spre exemplu, unul dintre cele mai noi modele din gamă, Mio MiVue 698 Dual, care include și o cameră video secundară, pentru spatele mașinii, va putea fi achiziționat la preț special.

Oferta de produse de Black Friday include și camere auto cu ecran tactil (Mio MiVue 785), tehnologie WiFi (MiVue 658 WIFI), dar și produse accesibile (MiVue C320), unde prețul este elementul cheie.

Până la 38% reducere pentru Mio MiVia Essential 350 și Mio MiVia Run 350

Black Friday reprezintă cea mai bună oportunitate și pentru cei care pun accentul pe sport și activitate în aer liber. Cu până la 38% reducere, brățara fitness Mio MiVia Essential 350 și ceasul de alergare Mio MiVia Run 350 monitorizează activitatea fizică din timpul zilei și oferă sugestii pentru cei care își doresc un stil de viață mai sănătos.

Gama MioSMART pentru o casă inteligentă, acum la un preț special

Din gama Smart Home, vor fi reduse atât kit-urile, cât și produsele individuale pentru monitorizarea locuinței. De la camere cu înregistrare HD, senzori de mișcare pentru uși și ferestre, la kit-uri complete, utilizatorii pot alege produsele potrivite nevoilor lor.

Partenerii Mio pentru Black Friday 2017 sunt Altex, Cel.ro, eMAG.ro, evoMAG.ro, f64.ro, Flanco, gps-auto.ro, Media Galaxy și alții.

Despre Mio Technology

Mio Technology este liderul pieței autohtone de dispozitive GPS și parte a companiei MiTAC International Corp. Mio dezvoltă şi promovează produse ce permit utilizatorilor să beneficieze de cele mai noi dezvoltări tehnologice din domeniul serviciilor mobile. Compania a fost fondată în mai 2002 şi desfășoară operațiuni pe piețele din Taiwan, China, Europa, America de Nord, Australia, Japonia şi Coreea de Sud. Mio are în prezent peste 900 de angajaţi în întreaga lume şi îşi comercializează produsele în peste 38 de ţări. http://eu.mio.com/ro_ro/

Produsele Mio sunt distribuite în România prin AROBS Transilvania Software, companie specializată în furnizarea de soluții IT, înființată la Cluj-Napoca în 1998. http://www.arobs.com/