Giganți globali ai Internetului, experți în transformarea digitală și speakeri celebri vin la București în doar 4 săptămâni: iată detalii legate de agenda iCEE.fest 2018

Picture1

iCEE.fest – festivalul care aduce la București peste doar 4 săptămâni giganții internetului și tehnologiei din întreaga lume – anunță azi primele detalii despre agenda din acest an precum și care vor fi principalele evenimente paralele din 2018, pe domenii de interes.

Pe cele 7 scene ale festivalului vor urca reprezentanții marilor jucători internaționali – nu vor lipsi Google, Facebook, Netflix, CNN, The New York Times, Instagram, Youtube sau Shazam dar mai ales experții independenți si speakerii cunoscuți pe plan global, care vor oferi, în cele două zile de festival (14 și 15 iunie) date, analize și informații despre ultimele tendințe din domenii diverse precum creativitate, VR/AR, inteligență artificială, conținut digital, jurnalism, marketing și comunicare, design, e-commerce, blockchain, monede virtuale, fintech, ehealth și, începând cu acest an, tehnologie vs. politică și societate.

În plus, iCEE.fest va conține si un eveniment de substanță, separat, dedicat startup-urilor și celor aflați în căutarea unor investiții pentru proiectele lor.

Cele 9 linii de conținut care ar putea fi, fiecare în parte, câte un eveniment tematic în sine sunt prezentate, în detaliu, pe site-ul oficial al festivalului, aici.

Astăzi e o zi importantă pentru noi, simbolic vorbind: o dată cu publicarea anunțului despre continutul iCEE.fest 2018 marcăm exact 6 ani de la momentul lansării conceptului. Între timp, de la un eveniment axat mai ales pe marketing, media și comunicare, festivalul a evoluat într-un concept complex care tratează, ca supra-temă, impactul major pe care Internetul și noile tehnologii îl au în transformarea profundă a societății și a mediului de business, în general”, explică Dragos Stanca, fondatorul proiectului.

Festivalul are în agenda din acest an și o serie de speakeri de renume, care s-au alăturat reprezentanții marilor companii globale si experților din diverse domenii de interes pentru industria online.

Printre vedetele din acest an se numără:

  • Gerd Leonard, futurist, autorul cărții “Technology vs. Humanity”
  • David Schneider, creator, co-scenarist al comediei “The Death of Stalin”
  • Brian Wong, fondator KIIP, cel mai tânăr antreprenor care a primit finanțare masivă la doar 19 ani pentru proiectul său
  • Grant Sabatier, milionar în bitcoin, si fondator al inițiativei “Millenial Money”
  • Simon Gosling, cunoscut futurist si director de conținut la “Unruly”
  • Carsten Maple, unul dintre cei mai cunoscuți experți globali în cyber-security

În total, peste 200 de experți, speakeri și reprezentanți ai unor companii majore vor urca pe scenele iCEE.fest. Lista lor, pe domenii de interes, este publicată aici. Biletele cu preț redus mai sunt disponibile pe site-ul www.iCEEfest.com doar pânâ mâine, 17 mai.

iCEE.fest este organizat în parteneriat cu Orange iar printre suporterii importanți se mai numără companii precum NissanBCRKauflandmPlatformGLOvTEXOMVENEL sau Coca-Cola.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>