Vedetele intra în provocarea #24micatzopaiala. 200 de copii au nevoie de susținerea tuturor

POZA CPRESA FUNDATIA INOVATII SOCIALE REGINA MARIA

Andra Gogan, Cătălina Grama (Jojo), Diana Dumitrescu, Ioana Chicet-Macoveiciuc (Prințesa Urbană), Lucian Mândruță, Marius Florea-Vizante, Kinga Sebestyen sau Cristian China-Birta sunt doar câțiva dintre cei zeci de artiști, persoane publice și influenceri care au intrat în provocarea #24micatzopaiala în această săptămână.

Provocarea a fost lansată duminică, 24 mai, de către Fundația Inovații Sociale Regina Maria în beneficiul a 200 de copii din familii vulnerabile din centrele educaționale ale acesteia, înlocuind evenimentul sportiv caritabil Marea Tzopăială, anulat în vremea pandemiei.

„Unul dintre obiectivele evenimentului nostru pe care îl realizăm de 4 ani, Marea Tzopăială, a fost să oferim speranță acestor copii greu încercați, să dovedim că marea familie a rasei umane poate fi unită de o cauză umanitară pe cât de importantă, pe atât de amuzantă, plină de voie bună și nu în ultimul rând, de mișcare„ a declarat Cristiana Mateoiudirector executiv al Fundației Inovații Sociale Regina Maria.

Provocarea #24micatzopaiala este simplă. Oamenii sunt invitați să doneze 2 eur/lunar prin SMS la 8844 cu cuvântul VISE, pentru susținerea cauzei celor 200 de copii, să răspândească provocarea pe social media prin postarea de imagini sau videoclipuri cu provocările realizate de ei și să folosească hashtag-ul #24micatzopaiala.

Oricine poate participa realizând activitatea preferată, centrată în jurul cifrei 24: să alerge 2.4 km, să sară de 24 de ori, să facă 24 de flotări sau hoola hoops, să danseze timp de 24 de secunde, etc.

Aveți nevoie de inspirație?

Andra Gogan a ales să facă 24 de flotări, Jojo să facă 24 de sărituri pe trambulină, Kinga Sebestyen să ne arate 24 de sărituri de kangoo jumps, iar Marius Vizante, aka Dorin zidaru` ne învață cum să zugrăvim 24 de metri lineari.

“Kangoo Jumps înseamnă sănătate, dar și solidaritate. Suntem o comunitate puternică și îmi doresc să fim uniți și de această dată. Gândiți-vă că există atât de mulți copii săraci care nu au bani pentru un telefon sau tabletă conectate la internet. Ei nu pot ține pasul cu alți elevi acum, când accesul la ore se realizează online. Educația este singura lor șansă de a reuși în viață și au mare nevoie de ajutorul nostru. Am acceptat provocarea Fundației Inovații Sociale Regina Maria și îmi doresc să o transmit mai departe celor din comunitatea Kangoo Jumps. E important să fim cu toții conștienți că putem ajuta prin acest simplu gest de solidaritate”, declară Kinga Sebestyen, supranumită Regina Kangoo Jumps.

Aceştia au fost urmați și de alți oameni care și-au pus imaginația la lucru și au realizat niște provocări pe cât de diverse, pe atât de distractive: au sărit cu bicileta, au facut genuflexiuni, roata, au dansat, au alergat sau chiar s-au spălat pe mâini de 24 de ori, iar după cinci zile de la lansare au fost strânși din donațiile individuale și implicarea companiilor partenere 7.840 din cei 24.000 Euro setați ca obiectiv de fundraising.

https://www.tiktok.com/@cosminandthefamily/video/6830719419820428550?lang=RO

https://www.tiktok.com/@zolibmx26/video/6830745751916662021?lang=RO

https://vm.tiktok.com/wnDU7d/

https://vm.tiktok.com/wncYuK/

Provocarea rămâne deschisă până când se strâng 24.000 Euro, obiectivul de fundraising pentru continuarea educației celor 200 de copii susținuți de Fundația Inovații Sociale Regina Maria. Așadar, oamenii sunt invitați să intre în provocare si să facă o donație recurentă prin SMS la 8844 cu cuvântul VISE.

Mai multe detalii pe www.fundatiareginamaria.ro.

SPONSORI ȘI PARTENERI: Raiffeisen Bank, GROUPAMA, Pfizer

PARTENERI MEDIA: ItsyBitsy FM,  București FM, Smart FM, AgerPress, TikTok

————————————————————————————————————————————–

Fundația Inovații Sociale Regina Maria este un ONG care oferă de 10 ani o gamă largă de servicii medicale gratuite persoanelor fără venituri și asigurări medicale și care îngrijește, alături de mai bine de 15 dascăli angajați și voluntari, un număr de 200 de copii din familii defavorizate în cele două centre educaționale ale fundației (Clinceni și Băneasa). Fundația Inovații Sociale Regina Maria este inițiativa filantropică a familiei Dr. Wargha și Mitra Enayati și face parte din ENAYATI Group.

Fundația Inovații Sociale Regina Maria nu face parte din Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>