RAZER ÎNFIINȚEAZĂ FONDUL DE 50 MILIOANE DE DOLARI, „RAZER GREEN FUND”, PENTRU A SUSȚINE STARTUP-URI DIN DOMENIUL SUSTENABILITĂȚII

Prima investiție a fondului este cea în BAMBOOLOO, unul dintre primele branduri de hârtie igienică sustenabilă din lume 

Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a anunțat lansarea noului său fond Razer Green, în valoare de 50 milioane dolari și o investiție inițială în The Nurturing Co. Pte. Ltd. („The Nurturing Co”), un start-up ce acționează în domeniul produselor sustenabile. Organizația este cunoscută în principal pentru crearea brandului BAMBOOLOO, una dintre primele mărci de hârtie igienică din bambus, ce nu utilizează deloc material plastic.

În martie 2021, Razer a trasat un plan de sustenabilitate pentru următorii 10 ani ca parte a inițiativei sale #GoGreenWithRazer. Acest plan se bazează pe patru piloni esențiali ce demonstrează angajamentul Razer de a ocroti mediul înconjurător, printre obiectivele sale numărându-se utilizarea unui procent de 100% energie regenerabilă până în 2025 și atingerea neutralității în privința emisiilor de carbon până în 2030.

În cadrul acestui plan de 10 ani, Razer a anunțat, de asemenea, mai multe inițiative menite să educe și să încurajeze jucătorii din întreaga lume să contribuie la cauzele ecologice, aceste acțiuni făcând parte din verticala Comunității Verzi. Printre exemplele concrete se numără campania Sneki Snek de protejare a unui milion de copaci, ce s-a bucurat de un succes răsunător, dar și colecția vestimentară Kanagawa Wave în ediție limitată, confecționată din plastic recuperat din ocean.

Susținerea startup-urilor din domeniul sustenabilității prin Razer Green Fund

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Pământului și în conformitate cu planul său de sustenabilitate pe 10 ani, Razer a alocat 50 de milioane de dolari pentru a sprijini și a investi în start-up-uri de mediu și de sustenabilitate. Fondul verde Razer va fi administrat de zVentures, ramura de investiții a Razer și va fi o parte importantă a activităților strategice de investiții ale Razer.

Parte a verticalei Investițiilor Verzi, Razer Green Fund va încerca să promoveze o mentalitate ecologică în rândul comunității de tineri, generația Y și Gen Z, prin investiții strategice selective. Aceste investiții au ca scop accelerarea companiilor din domeniul sustenabilității, un accent deosebit fiind pus pe categorii precum energia regenerabilă sau gestionarea plasticului și a emisiilor de carbon. Cu suportul Razer Green Fund, companiile pot dezvolta tehnologii inovatoare care pot contribui la îmbunătățirea lumii pentru generațiile viitoare.

„De la anunțarea planului de sustenabilitate pe 10 ani, Razer a fost inundată de solicitări cu privire la modul în care întreprinderile își pot accelera propriile inițiative ecologice”, a declarat Patricia Liu, Chief of Staff la Razer. „Fondul Verde Razer a fost creat pentru a le oferi start-up-urilor cu intenții pozitive susținerea de care au nevoie pentru a-și dezvolta proiectele ambițioase”.

Razer dezvoltă un parteneriat cu BAMBOOLOO

Pentru a inaugura inițiativa Green Fund, Razer a finalizat o investiție inițială în The Nurturing Co. prin zVentures. Parteneriatul va permite BAMBOOLOO (marca de hârtie igienică sustenabilă a companiei Nurturing Co.) să implementeze și să furnizeze hârtie igienică din bambus în unele dintre birourile globale ale Razer, inclusiv în noul sediu central din Asia de Sud-Est și în biroul din Malaiezia, ambele fiind pe cale să se deschidă în curând. Acest parteneriat face parte din planul Organizației Verzi Razer, prin care Razer se va asigura că toate operațiunile sale din sedii sunt 100% neutre din punctul de vedere al emisiilor de carbon.

Pasta de bambus s-a dovedit a fi alegerea durabilă pentru hârtia igienică. Pe lângă viteza de creștere, pasta de bambus necesită cu 90% mai puțină apă și cu 70% mai puțin carbon pentru a fi produsă, în comparație cu pasta de celuloză din lemn. Trecând la hârtia igienică din bambus, o familie de patru persoane poate economisi peste 30.000 de litri de apă într-un an. BAMBOOLOO îi ajută pe consumatori să renunțe la produsele din hârtie pe bază de celuloză, oferind hârtie igienică pe bază de bambus, dar și alte produse de îngrijire pentru acasă.

„BAMBOOLOO întruchipează cu adevărat misiunea noastră de a proteja planeta pentru generațiile viitoare”, a spus Liu. „Suntem încrezători că această investiție servește și ca un exemplu puternic pentru start-up-urile care plănuiesc să activeze în domeniul sustenabilității”.

„Nurturing Co. este încântată să întâmpine Razer ca investitor strategic. Potrivirea imediată a posibilităților și dorința de a contribui la obținerea unui impact pozitiv în întreaga lume sunt încurajatoare și suntem încântați să avem Razer alături de noi ”, a declarat David Ward, CEO și fondator al The Nurturing Co. „Împreună cu Razer, The Nurturing Co. va aduce gama noastră de produse BAMBOOLOO, durabile și cu un impact mai scăzut asupra mediului, către un număr și mai mare de consumatori din întreaga lume. ”

Razer va continua să lucreze împreună cu The Nurturing Co. pentru a valorifica ecosistemul Razer și pentru a-și dezvolta afacerile. Razer va continua, de asemenea, să investească în alte start-up-uri promițătoare din domeniul sustenabilității, cu accent pe energie regenerabilă, gestionarea plasticului și a emisiilor de carbon, dar și silvicultură durabilă. Părțile interesate pot contacta zVentures accesând linkul https://www.zvntrs.com/#contact.

Pentru mai multe informații despre zVentures, accesați https://www.zvntrs.com.

Pentru mai multe informații despre BAMBOOLOO, accesați http://www.lovebambooloo.com.

Pentru mai multe informații despre inițiativa Razer #GoGreenWithRazer accesați https://www.razer.com/go-green.

IMAGINI: LINK

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptopurile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 100 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Serviciile oferite de Razer includ Razer Gold, unul dintre cele mai mari servicii de credit virtual din lume adresate jucătorilor și Razer Fintech, unul dintre cele mai mari servicii de plăți digitale de tip online-to-offline din Asia de Sud-Est.

Fondat în 2005 și având două sedii, unul la Irvine și al doilea în Singapore, Razer are șaptesprezece birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China. Razer este listată la Bursa din Hong Kong (Cod: 1337).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>