Vodafone anunta un plan de economie circulara pentru prelungirea duratei de viata a telefoanelor, reutilizare si reciclare

  • Planul reprezinta o initiativa majora de retail pentru a prelungi durata de viata a telefoanelor si pentru a asigura reciclarea acestora
  • Vodafone si Recommerce dezvolta un parteneriat strategic pentru predarea terminalelor, in Europa

 

Vodafone anunta astazi o initiativa  prin care incurajeaza clientii sa prelungeasca perioada de utilizare a telefoanelor noi  si sa predea sau sa recicleze dispozitivele vechi, contribuind astfel la sustinerea economiei circulare in industria de telefonie mobila, pentru reducerea la minimum a deseurilor si a emisiilor de carbon.

Incepand din aceasta primavara, Vodafone le ofera clientilor sai de pe pietele europene o lista extinsa de servicii, incluzand asigurare, asistenta si reparatii pentru dispozitive. De asemenea, Vodafone va lansa o platforma digitala care le va da clientilor mai multe optiuni de predare a telefoanelor pe care nu le mai folosesc.

Totodata, Vodafone incurajeaza clientii sa predea orice dispozitiv mobil nefunctional pe care compania il va recicla  in mod responsabil sau reutiliza pentru cauze sociale. Nu in ultimul rand, Vodafone va oferi o gama extinsa de smartphone-uri de top reconditionate, la preturi competitive.

Vodafone si Recommerce anunta astazi un parteneriat strategic prin care cea mai mare baza de clienti de smartphone-uri din Europa sa beneficieze de dispozitive second-hand premium.

logo

Alex Froment-Curtil, Chief Commercial Officer al Grupului Vodafone, a declarat: „Vodafone isi asuma un rol esential in  dezvoltarea unei economii circulare pentru dispozitivele mobile, care reduce semnificativ impactul asupra mediului. Suntem pionieri in dezvoltarea unei solutii digitale cuprinzatoare care faciliteaza prelungirea duratei de viata a smartphone-urilor sau achizitionarea unui dispozitiv reconditionat.”

Augustin Becquet, Chief Executive Officer al Recommerce, a declarat: „Suntem mandri sa facem acest parteneriat cu Vodafone care lanseaza cel mai mare si cel mai avansat program de management al ciclului de viata a dispozitivelor mobile la nivel european. Suntem convinsi de impactul real asupra mediului al unui astfel de parteneriat pe termen lung si, mai mult decat atat, de rolul pe care il are in combaterea schimbarilor climatice.”

Pastrarea unui telefon pentru inca un an poate reduce impactul de CO2 cu pana la 29%.[1] Achizitionarea unui smartphone reconditionat inseamna aproximativ 50 kg mai putin CO2, cu pana la 20% mai putin decat cantitatea produsa pentru fabricarea unui smartphone nou si elimina necesitatea extragerii a 164 kg de materii prime.[2] Pentru fiecare milion de smartphone-uri predate catre Vodafone pentru reconditionare si revanzare [2], emisia a peste 50.000 de tone de CO2 poate fi evitata.

Majoritatea pietelor pe care Vodafone opereaza au deja servicii de predare a telefoanelor, programe buyback, dar si servicii de reparatie pentru a incuraja clientii sa repare sau sa recicleze dispozitivele vechi. Angajamentul Vodafone de astazi urmareste ca toti clientii din Europa sa poata beneficia de o abordare digitala extinsa si aliniata, care va include:

  • Asigurare pentru telefoanele noi cumparate de la Vodafone, cu protectie impotriva accidentelor;
  • Optiuni flexibile de predare sau schimbare a vechiului telefon prin intermediul unei aplicatii intuitive destinate clientilor Vodafone, care le va permite sa primeasca rapid plata pentru dispozitivul predat sau, dupa caz, credit pentru achizitionarea unui telefon nou;
  • Servicii de reparatii rapide care pot prelungi durata de viata a dispozitivelor deteriorate accidental;
  • Comercializarea la scara larga a unei game de telefoane de top reconditionate, pe langa dispozitivele noi;
  • Incurajarea clientilor sa-si predea vechile telefoane mobile pentru reciclare sau pentru cauze sociale.

Vodafone a lansat campania „Bring Back Friday” pentru clienti de pe mai multe piete cu ocazia traditionalului „Black Friday”, pe 26 noiembrie 2021. Acest lucru a incurajat clientii sa schimbe vechile telefoane si sa primeasca un credit pentru dispozitive noi, asigurandu-se in acelasi timp ca terminalele sunt reciclate sau reutilizate in mod responsabil.

Pe langa dispozitivele mobile, programul Vodafone de reconditionare si reutilizare a routerelor pentru internet fix si a set-top box-urilor TV, demarat in Germania, Portugalia si Spania, va fi extins si pe alte piete, reducand impactul asupra mediului, dar si impactul financiar.

Joakim Reiter, Chief External and Corporate Affairs Officer al Grupului Vodafone si responsabil de activitatile pentru mediu ale companiei, a declarat: „In ultimii ani, Vodafone a facut progrese semnificative in eliminarea amprentei de carbon, in imbunatatirea eficientei energetice pe pietele pe care operam, in reorganizarea achizitiilor noastre, cu focus pe sustenabilitate si sprijinirea clientilor nostri in reducerea emisiilor de carbon. Urmatoarea frontiera a strategiei noastre pentru planeta se concentreaza acum pe construirea unei economii circulare pentru consumatori si industrie, atat prin actiuni proprii, cat si prin colaborare cu parteneri care dezvolta programe  de gestionare a  deseurilor electronice.”

Reducerea deseurilor generate de retea

Vodafone s-a angajat sa refoloseasca, sa revanda sau sa recicleze 100% din deseurile generate de retea pana in 2025. Pentru a reusi acest lucru, Vodafone a implementat programe de gestionare eficienta a resurselor si de eliminare a deseurilor pe fiecare piata pe care opereaza pentru a reduce impactul pe care acestea il au asupra mediului.

Vodafone dispune, la nivel intern, de un marketplace pe care pietele pe care Vodafone sa revanda si sa reutilizeze stocul in exces sau dispozitivele electrice mari dezafectate (cum ar fi antenele), rezultatele relevand un impact de carbon cu 89% mai mic, in comparatie cu achizitionarea de echipamente noi.[3] Vodafone evalueaza in prezent posibilitatea extinderii solutiei catre pietele partenere si catre alti operatori.

Parteneriate pentru reducerea deseurilor

In 2021, Vodafone s-a alaturat Parteneriatului Circular Electronics, care reuneste lideri din intregul lant valoric specific acestei industrii, pentru a promova solutii de circularitate a produselor electronice.

In mai 2021, Vodafone impreuna cu patru dintre cei mai importanti operatori de retea din Europa au lansat o noua schema de etichetare de tip Eco Rating, care sa ii ajute pe consumatori sa identifice si sa compare gradul de sustenabilitate a telefoanelor mobile si sa incurajeze furnizorii acestora sa isi reduca impactul asupra mediului.

Reducerea emisiilor de carbon si cresterea eficientei energetice

In noiembrie 2020, Vodafone a stabilit un obiectiv de mediu pentru 2030, in conformitate cu standardele Science-Based Target de reducere a amprentei de carbon, astfel incat incalzirea globala sa fie mentinuta la 1,5°C, devenind astfel primul operator important de telecomunicatii care s-a alaturat planului de reducere a emisiilor de carbon dezvoltat pentru sectorul ICT.[4]

Pana in 2030, Vodafone va elimina amprenta de carbon specifica  activitatilor proprii si pe cea aferenta energiei pe care o achizitioneaza si o foloseste (Domeniile 1 si 2). De asemenea, Vodafone si-a asumat obiectivul ca pana in 2030 sa injumatateasca emisiile de carbon din Domeniul 3, inclusiv pentru companiile da tip joint venture, dar si pentru toate achizitiile din lantul de aprovizionare, pentru utilizarea produselor aflate spre vanzare si pentru calatoriile de afaceri.[5]

Pana in 2040, Vodafone  va elimina complet amprenta de carbon specifica Domeniului 3, cu 10 ani mai devreme decat isi propusese initial („zero net” pentru amprenta de carbon pana in 2050).[6]

Vodafone se angajeaza sa achizitioneze toata energia electrica din surse regenerabile. Operatiuni din Europa ale Vodafone – inclusiv retele mobile si fixe, centre de date, retail si birouri – sunt deja alimentate 100% cu energie electrica din surse regenerabile. Vodafone lucreaza acum pentru a realiza aceleasi schimbari si in Africa pana in 2025.[7]

Vodafone continua sa investeasca in proiecte care vizeaza eficienta energetica si resursele regenerabile, inclusiv implementarea unor sisteme si/ sau echipamente de retea mult mai eficiente si scoaterea din functiune din reteaua de baza a celor vechi.[8]

Facilitarea reducerii emisiilor de carbon pentru clientii Vodafone

Vodafone se angajeaza sa isi ajute clientii business sa isi reduca propriile emisii de carbon cu un total cumulat de 350 de milioane de tone la nivel global pe parcursul a zece ani (intre 2020 si 2030) – echivalent cu emisiile de carbon totale anuale ale Italiei pentru anul 2019.[9]

Serviciile Vodafone IoT vor genera cea mai mare parte din aceasta economie, ajutand clientii sa imbunatateasca eficienta logistica si a managementului flotei, contorizarea inteligenta, sistemul de productie si alte activitati.

Lucrul cu furnizorii

Vodafone acorda o pondere de 20% criteriilor de mediu si celor sociale atunci cand furnizorii depun oferte pentru noi proiecte alaturi de companie, verificand daca au politici de mediu care sa abordeze reducerea amprentei de carbon, energia regenerabila, reducerea folosirii plasticului, economia circulara si ciclul de viata al produselor.[10]

Note:

[1] Studiu al Comitetului Economic si Social European (2019): Identifying the impact of the circular economy on the Fast-Moving Consumer Goods Industry: opportunities and challenges for businesses, workers and consumers – mobile phones as an example. Disponibil online la https://www.eesc.europa.eu/ro/our-work/publications-other-work/publications/identifying-impact-circular-economy-fast-moving-consumer-goods-fmcg-industry-opportunities-and-challenges-businesses

[2] Acest aspect necesita o viziune conservatoare asupra diferentei dintre emisiile de carbon pentru un smartphone obisnuit nou (estimat la 50 kg CO2 sau mai mult pentru productie), fata de amprenta de carbon pentru reconditionarea, transportul, utilizarea si reciclarea unui smartphone obisnuit vechi (estimat la 10 kg CO2 sau mai putin). Sursele sunt:

  • Informatiile publicate de producatori cu privire la emisiile de gaze cu efect de sera calculate folosind o metodologie de evaluare a ciclului de viata. Exemplele includ:
    • Apple iPhone 12 64GB, intreg ciclul de viata declarat ca 68kg CO2e, din care 83% (56kg) se refera la productie.
    • Apple iPhone 13 128GB, intreg ciclul de viata declarat ca 64kg CO2e, din care 81% (51kg) se refera la productie.
    • Google Pixel 6, emisiile estimate de GES presupunand trei ani de utilizare, exprimate ca 95 kg CO2e, din care 81% (76 kg) se refera la productie.
  • 50 kg CO2e in total, pe baza unei durate de viata tipice de doi ani a unui smartphone reconditionat – studiu din 2022 al Agentiei Franceze pentru Tranzitie Ecologica (ADEME): https://librairie.ademe.fr/dechets-economie-circulaire/5241-evaluation-de-l-impact-environnemental-d-un-ensemble-de-produits-reconditionnes.html

[3] Cercetare efectuata de Zevero pentru compania Shields, care arata ca a existat in medie o economie de 89% CO2e/kg pentru fiecare produs reutilizat pe pietele interne: https://www.shields-e.com/news/2021/shields-marketplace-oem-vs-re-used-case-study-copy/

[4] Vodafone se angajeaza sa aiba „zero net” emisii de carbon pana in 2040: https://www.vodafone.com/news/press-release/vodafone-commits-to-net-zero-carbon-emissions-by-2040

[5,6,7,8,9] Vodafone Group Plc Raport anual 2021, p38-40: https://investors.vodafone.com/sites/vodafone-ir/files/2021-05/vodafone-annual-report-2021.pdf

[10] Vodafone a inclus angajamente legate de mediu in lantul sau de aprovizionare: https://www.vodafone.com/news/press-release/vodafone-embeds-purpose-commitments-in-its-supply-chain

Despre Vodafone

Unica prin amploarea sa, ca cea mai mare companie de telecomunicatii si tehnologie din Europa si Africa, Vodafone transforma modul in care traim si lucram prin inovatie, tehnologie, conectivitate, platforme, produse si servicii. Vodafone opereaza retele mobile si fixe in 21 de tari si colaboreaza cu retele mobile in alte 52 de tari. La 31 decembrie 2021, aveam peste 300 de milioane de utilizatori de servicii mobile, peste 28 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix si peste 22 de milioane de clienti ai serviciilor TV.

Vodafone este lider mondial in domeniul IoT (Internet of Things), conectand peste 142 de milioane de dispozitive si platforme prin inovatie care se aliniaza cu aspiratiile societatii pentru orase mai curate si mai sigure, transport mai bun si agricultura la cele mai noi standarde. Pozitia de lider digital a Vodafone schimba, de asemenea, si modul in care guvernele ofera asistenta medicala si educatie si modul in care companiile, in special intreprinderile mici si mijlocii (IMM-uri), deservesc clientii.

Am revolutionat segmentul fintech din Africa prin M-Pesa, care isi sarbatoreste a 15-a aniversare in 2022. Este cea mai mare platforma fintech din regiune, si ofera acces la servicii financiare unui numar de peste 51 de milioane de oameni intr-un mod sigur, accesibil si convenabil.

Misiunea noastra este sa „conectam pentru un viitor mai bun” care faciliteaza o societate digitala incluziva si durabila. Facem pasi importanti pentru a limita impactul companiei asupra planetei prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera pana la net zero pana in 2040, prin achizitia de 100% energie electrica din surse regenerabile in Europa si in toate operatiunile noastre pana in 2025, reutilizand, revanzand sau recicland 100% din echipamentele noastre de retea care devin redundante. Vodafone lucreaza in mod proactiv pentru a extinde accesul la conectivitate pentru comunitatile rurale, studenti si pentru persoanele aflate in cautarea unui loc de munca. De mai bine de 30 de ani, Fundatia Vodafone a sprijinit comunitatile din Europa si Africa in domeniile sanatatii, educatiei si egalitatii.

Sustinem diversitatea si incluziunea prin politicile noastre de maternitate si concediu parental, prin furnizarea de oportunitati multiple de dezvoltare femeilor cu ajutorul conexiunilor mobile si fixe, precum si prin imbunatatirea accesului la educatie si abilitati digitale pentru femei si pentru societate, in general. Apreciem si tratam cu respect toate persoanele, indiferent de rasa, etnie, dizabilitate, varsta, orientare sexuala, identitate de gen, credinta, cultura sau religie.

Pentru mai multe informatii, vizitati www.vodafone.com, urmariti-ne pe Twitter la @VodafoneGroup sau conectati-va cu noi pe LinkedIn la www.linkedin.com/company/vodafone.

Despre Recommerce

RECOMMERCE GROUP este pionierul european in colectarea, reconditionarea si revanzarea echipamentelor electronice high-tech. Oferind solutiile si aplicatiile sale operatorilor de telecomunicatii, retailerilor si corporatiilor din intreaga Europa, Recommerce le permite partenerilor sai sa implementeze conceptul de economie circulara, dand astfel, de la infiintarea sa in 2009, „o a doua sansa la viata” unui numar de peste 3,5 milioane de dispozitive. Dispozitivele premium reconditionate sunt revandute in Europa operatorilor, retailerilor, dar si online pe platforma www.recommerce.com.

Din 2020, Recommerce face parte din French Next 40 / FrenchTech 120 si a primit certificarea RecQ – quality refurbishment by DEKRA, precum si ratingul Platinum, oferit de catre Ecovadis pentru politicile sale de CSR. Compania este certificata ISO9001, ISO 14001 si se afla in proces de obtinere a certificarii ISO 27001. In 2021, Recommerce a generat venituri de peste 100 de milioane de euro si are in prezent birouri in 7 tari europene, cu peste 130 de angajati.

Marca si sigla Recommerce® sunt inregistrate la EUIPO si in Elvetia si apartin Recommerce Solutions in aceste zone. Orice reproducere, integrala sau partiala, a acestor marci comerciale sau logo-uri fara autorizatie expresa este interzisa in temeiul Regulamentului privind marcile comerciale al Uniunii Europene 2017/1001 si al legii federale elvetiene.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>