Konica Minolta anunță instalarea sistemului AccurioLabel 230 cu numărul 1000

București, România, 03 Mai 2022

Konica Minolta, lider de piață în producția sistemelor de tipar digital etichete, anunță instalarea AccurioLabel 230 cu numărul 1000, la mai puțin de șapte ani de la intrarea pe această piață. Sistemul de înaltă calitate al pionierului în tehnologie continuă să reprezinte un punct de referință pentru producția digitală de etichete și ambalaje.

 

La doar doi ani de la anunțarea instalării cu numărul 500, sistemele de tipar digital pe bază de toner, pentru etichete, continuă să ofere oportunități de dezvoltare pentru multe afaceri și susțin poziția de lider a Konica Minolta pe această zonă. Cota de piață de 28% în 2021, la nivel european, confirmă poziția de top a companiei. Konica Minolta, prin abordarea colaborativă de succes implementată, menține cea mai strânsă legătură cu clienții săi pentru a le impulsiona acestora transformarea digitală și a aduce tot mai multe aplicații de tipar la viață.

Konica Minolta

Konica Minolta România se numără printre subsidiarele companiei care și-au adus aportul la atingerea bornei cu numărul 1000 de instalări, prin vânzarea sistemelor AccurioLabel. Printre primii clienți care au decis să investească în tehnologia aplicată de AcurioLabel 230, chiar la începutul pandemiei, se numără companiile Klaus Web2Print și Interbrand Impex SRL. Acestea fac parte din grupul furnizorilor de print digital care au înfruntat provocările apărute în perioada pandemică și au adoptat strategii și investiții în sisteme de încredere pentru viitorul afacerii lor. Acestor societăți li s-au alăturat, câteva luni mai târziu, încă trei mari furnizori de servicii de tipar: Pergamo Agency, United Colors Team și Premium Concept Proiect. Toate aceste companii au avut ca scop tranzitarea perioadei pandemice cu pierderi cât mai mici, în ceea ce privește producția de tipar, și efectuarea unor investiții de viitor pentru dezvoltarea afacerilor lor.

Astăzi, Konica Minolta este mândră să anunțe că Etiq’Lyon, producătorul francez de etichete adezive din rolă, a devenit clientul cu numărul 1000 de AccurioLabel 230.

Bertrand Genin, proprietar Etiq’Lyon, a declarat: „Continuăm să investim în tehnologia digitală pe care o considerăm pilon de baza pentru viitor și suntem extrem de mândri că am devenit cel de-al 1000-lea client al sistemului AccurioLabel. Această investiție ne va permite să oferim clienților noștri multe și noi soluții de dezvoltare a afacerilor lor, cu aplicare în toate domeniile. Mulțumită stabilității excelente a culorilor și a vitezei mari de producție suntem acum în măsură să preluăm noi comenzi provocatoare.”

 

„Tehnologia, costul total de proprietate extrem de competitiv, suportul profesional și capacitatea de reacție a echipei de specialiști Konica Minolta au fost factorii majori din spatele deciziei noastre”, a mai adăugat Bertrand Genin.

Sistemele AccurioLabel oferă o accesare facilă a zonei de tipar digital de înaltă calitate. Aceste sisteme, extrem de flexibile, au fost dezvoltate pentru a livra și gestiona un număr mare de lucrări de tipar, cu timpi de procesare din ce în ce mai mici.

 

Carsten Bamberg, Business Development Manager, Professional Printing Group, Konica Minolta Business Solutions Europa: „Lider de piață, în Europa, pe zona de echipamente de tipar digital industrial și comercial, atât color, cât și alb-negru și livrarea celui de-al 1000-alea sistem AccurioLabel sunt repere importante pe măsură ce continuăm să accelerăm afacerea pe zona de tipar digital a etichetelor. Regândim, în mod constant, posibilitățile de piață și avem planuri serioase de dezvoltare amplificată pe această zonă. Vom reveni curând cu un alt anunț care va schimba perspectivele acestui orizont.

Despre Konica Minolta Business Solutions România

Konica Minolta Business Solutions România, filială a Konica Minolta Business Solutions Europa, a fost înfiinţată la 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation, care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc.

Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi reţeaua de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa a peste 30 ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri. Ca în anii precedenţi, rezultatele anului 2020 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.

Konica Minolta Business Solutions România distribuie și asigură mentenanță pentru echipamente multifuncţionale office, faxuri, imprimante, sisteme de producție digitală și tipar industrial şi oferă Servicii Optimizate de Printare, bazate pe soluţii complete de management al documentelor. Furnizor de top de servicii complete de management al informațiilor, compania pune la dispoziția clienților soluții software de ultimă generație în domeniul infrastructurii și securității IT, precum și în mediile cloud. Totodată, Konica Minolta comercializează o gamă extinsă de soluții de supraveghere și analiză video avansată.

Imagini ale produselor Konica Minolta sunt disponibile pe www.konicaminolta-images.eu.

Pentru mai multe informații vizitați https://www.konicaminolta.ro/ro-ro/news și urmăriți paginile oficiale ale companiei pe Facebook, YouTube și LinkedIn.

Termeni şi nume de produse pot fi mărci comerciale sau mărci înregistrate ale proprietarilor lor, recunoscute ca atare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>