Cadouri de Crăciun pentru pasionații de tehnologie

București, 19 decembrie 2022 – Crăciunul se apropie și mulți dintre noi încă mai căutăm cadoul perfect pentru cei dragi. Dacă ai un prieten, pe cineva din familie sau o persoană iubită pasionată de tehnologie, sigur știi cât de greu poate fi să le găsești un cadou potrivit, întrucât pare că au deja de toate. Dacă te afli în această situație, avem câteva recomandări care te vor ajuta în procesul de alegere.

În general, pasionații de tehnologie căuta modalități de a stoca foarte multe date importante, în cel mai bun mod posibil. Din acest motiv, ei au nevoie de un dispozitiv extern de stocare fiabil, care să le păstreze toate fișierele în siguranță. Așadar, dacă încă nu ai găsit încă ideea perfectă de cadou pentru apropiații pasionați de tehnologie, ar trebui să începi să te gândești la un drive extern.

Aceste dispozitive de stocare sunt din ce în ce mai populare în rândul iubitorilor de tehnologie, cu atât mai mult cu cât volumul de informații ce necesită stocare este într-o continuă creștere. În plus, tehnofilii vor dori întotdeauna să-și aibă datele la îndemână, așa că vor avea nevoie de un drive portabil, pe care să-l poată lua oriunde cu ei și să-l folosească cu ușurință

Pentru a te ajuta să restrângi opțiunile de drive-uri externe, îți vom prezenta drive-urile externe Samsung și câteva motive pentru care să le alegi. Astfel, indiferent de ce interese și pasiuni are prietenul, persoana iubită sau acel membru al familiei tale, cu siguranță va exista un drive potrivit pentru ei, pe care-l vor iubi.

Așadar, îți prezentăm mai multe opțiuni: modelele noastre principale sunt Samsung T7, T7 Touch și T7 Shield. Dacă te întrebi care model este cel mai bun pentru persoana căreia vrei să i-l dăruiești, îți prezentăm informațiile de care vei avea nevoie pentru a face alegerea corectă.

  • Toate dispozitivele din seria T7 oferă o viteză de citire de 1.050 megaocteți pe secundă (MB/s) și o viteză de scriere de 1.000 MB/s, de până la 9,5 ori mai rapide decât cele ale hard disk-urile externe (HDD). Optimizat pentru a fi compatibil cu o varietate de dispozitive, inclusiv PC, Mac, dispozitive Android și console de jocuri, T7 vine cu o securitate sporită, pentru a se asigura că datele sunt protejate chiar dacă se întâmplă ca dispozitivul să se piardă.
  • Situațiile în care drive-urile externe pot fi folosite sunt legate atât de viața personală, cât și cea profesională. Este foarte important ca datele pe care le stocăm pe drive-urile Samsung să rămână în siguranță, prin urmare le protejăm prin introducerea unei parole și le criptăm cu o cheie specială de 256 de biți. Totuși, dacă persoana pentru care dorești să faci această achiziție tinde să fie foarte precaută, atunci cea mai bună opțiune este un T7 Touch. Diferența față de modelul anterior este că T7 Touch are un senzor de amprentă atașat dispozitivului. Acest lucru va permite blocarea și deblocarea drive-ului prin folosirea amprentei.
  • Cea mai recentă apariție în gamă este T7 Shield, un model robust și rezistent în timp. Aceasta este cel mai nou dispozitiv din familia SSD portabilă a Samsung T7. T7 Shield este cel mai durabil PSSD de la Samsung până în prezent, ceea ce îl face ideal pentru creatorii de conținut care petrec mult timp în aer liber sau în călătorii, fără a fi nevoiți să-și facă griji cu privire la pierderea de date din cauza expunerii la diverse medii sau a accidentelor. Proiectat cu grijă de Samsung, T7 Shield este rezistent la șocuri suferite în urma căderilor de până la trei metri și este certificat ca fiind rezistent la praf și la apă (IP65).

Indiferent de modelul pe care îl alegi, suntem siguri că unitatea noastră externă se va ridica la nivelul așteptărilor persoanei căreia i se va oferi, astfel încât singura ta preocupare să rămână să alegerea celui mai adaptat model, în funcție de nevoile fiecăruia.

În cazul în care ai citit descrierea până aici și crezi că totul sună bine, dar persoana dragă ție este pasionată de fotografie și simți că ar trebui să existe o variantă mai potrivită, te putem ajuta. Unui om pasionat de fotografie ar putea să prefere o variantă de stocare ceva mai tradițională, precum un card de memorie. Vitezele de citire și scriere ale PRO Plus (de până la 160 MB/s și 120 MB) îl fac ideal, în special pentru creatorii de conținut care se folosesc de smartphone sau de o cameră de acțiune. Studiile asupra consumatorilor arată că fotografii profesioniștii și amatori produc tot mai multe imagini și aleg carduri de capacitate tot mai mare, care le permit să facă fotografii și videoclipuri de înaltă rezoluție, așadar un SD Samsung ar fi cât se poate de potrivit pentru ei.

Acestea fiind spuse, dacă dorești să-i faci foarte fericiți pe cei dragi de acest Crăciun, surprinde-i cu  un drive extern. Amintește-ți că drive-ul extern Samsung T7 este o alegere excelentă dacă intenționezi să-l oferi cuiva care dorește să stocheze rapid o mulțime de date. Dacă crezi că persoanele dragi ție vor avea nevoie de toate cele de mai sus, dar cu protecție suplimentară, alege un T7 Touch, iar dacă știi că sunt niște oameni foarte activi, un T7 Shield este alegerea potrivită. Oricum, cu siguranță le vei face un Crăciun special!

Pentru mai multe informații, vizitează https://samsung.com/portable-ssd și https://samsung.com/memory-card.

Kaufland România, și mai aproape de candidați și angajați în 2022, printr-o serie de campanii de Employer Branding premiate

București, 19 decembrie 2022 – Și anul acesta, Kaufland România a investit timp și creativitate într-o serie de campanii de Employer Branding care s-au remarcat în cadrul mai multor gale de premiere. Fiecare nouă reușită motivează echipa Kaufland să caute noi modalități inovatoare de a se diferenția. Dincolo de trofeele și premiile obținute, obiectivul rămâne acela de a oferi experiențe pozitive candidaților și angajaților Kaufland.

Pentru efortul creativ din 2022, Kaufland a obținut premii și clasări de top în cadrul a 8 evenimente și selecții de specialitate: Webstock Awards (3), Biz PR Awards (1), Employer Branding Awards (5), Romanian PR Award (2), Internetics (3), World Employer Branding Day Conference (1), Topul ADC*RO realizat de IQAds (1) și IAB MIXX Awards (4).

kaufland logo

Campania „Grand Job Experience”

Cea mai premiată campanie din acest an a fost Kaufland „Grand Job Experience”, cu trei premii I (în categoriile „Best Creative Idea”„Best Digital Innovation” și „Best Live Streaming Campaigns”, din cadrul Webstock Awards 2022), un premiu special (pentru „Inovație în comunicarea de Resurse Umane”, în cadrul Biz PR Awards 2022), 4 distincții Gold (în topul realizat de IQAds în septembrie 2022, în cadrul Internetics 2022 la categoriile „Digital Campaigns in Retail” și „Gamification”, în cadrul Romanian PR Award la categoria „Employer Branding & Diversity Management”). Tot cu ocazia Galei de Premiere Internetics, campania a câștigat premiul Silver la categoria „Digital Brand Experience”, iar în cadrul Romanian PR Award, campania a obținut premiul Silver pentru „Digital PR”.

Cu ocazia IAB MIXX Awards, campania s-a bucurat de apreciere, obținând titlurile de „Best Influencer Marketing Campaign”, „Best Product Innovation Campaign” și „Best Virtual Augmented Reality”. În plus, proiectul a fost premiat cu Grand Prix în cadrul aceluiași eveniment.

Inițiativa „Grand Job Experience” a luat viață la granița dintre real și virtual, din dorința de a capta atenția Generației Z. Așa a fost „construit” primul magazin virtual Kaufland într-un joc video foarte cunoscut, în cadrul căruia jucătorii au putut face practică în rolurile de îngrijitor clădiri, lucrător comercial, casier, șef de raion și manager de magazin, sub coordonarea a 8 dintre cei mai cunoscuți streameri de gaming din România.

Programul A.C.C.E.S.

O altă inițiativă apreciată a fost continuarea programului A.C.C.E.S. – Angajare de Candidați cu Cerințe și Evoluții Speciale la nivelul anului 2022, printr-o serie de proiecte inedite, cum este Seria video Diversity Month. Activitatea companiei a fost răsplătită cu premiul I în categoria „Best Diversity & Inclusion Employer Branding Campaign”, din cadrul Employer Branding Awards 2022.

Demarat în 2019, A.C.C.E.S. este un program de angajare și integrare a persoanelor cu dizabilități în echipa Kaufland. Retailerul asigură persoanelor cu nevoi speciale un mediu în care beneficiază de timpul, spațiul și îndrumarea necesară pentru a-și îndeplini cu succes sarcinile zilnice de la job. În prezent, peste 450 de persoane cu dizabilități fac parte din echipa Kaufland, fiind deschise alte 500 de poziții noi pentru persoane cu nevoi speciale care doresc să se alăture echipei. Pentru detalii, candidații pot aplica online pe cariere.kaufland.ro, printr-un email la adresa cariere@kaufland.ro sau telefonic la 021 932.

Campania de Employer Branding „E TIMPUL PENTRU CEVA NOU”

Tot în cadrul Employer Branding Awards 2022, campania Kaufland „E timpul pentru ceva nou!” a fost recompensată cu premiul III în categoria „Best Recruitment Campaign”, iar echipa Kaufland a obținut premiul II  în categoriile „Employer Branding Team of the Year” și „Employer Brand of the Year for Large Companies”.

Campania de Employer Branding „E timpul pentru ceva nou” a invitat candidații să-și construiască o carieră în retail și, implicit, i-a provocat să-și atingă potențialul, prin aducerea în prim-plan a unora dintre angajații companiei, selecționați de campioana Cristina Neagu. În plus, campania a pus accent pe beneficiile acordate membrilor echipei Kaufland: programul flexibil, posibilitatea de a obține zile libere suplimentare, activitățile pentru timpul liber, acces la cursuri de formare și dezvoltare profesională, și multe altele.

În semn de recunoaștere a succesului echipei de specialiști în Recrutare și Employer Branding Kaufland, Estera Anghelescu, Director de Employer Branding Kaufland România & Moldova, a obținut premiul I în categoria „The Employer Branding Professional of the Year”, la Employer Branding Awards 2022, și titlul de Global Employer Brand Leader oferit de compania de studii de piață Kantar, la World Employer Branding Day Conference 2022, organizată în Portugalia, în toamna acestui an.

„În fiecare an, încercăm să găsim noi căi de a-i atrage și de a interacționa cu potențialii noștri viitori colegi, încorporând tendințele actuale în activitatea noastră. Prin campaniile derulate, ne dorim să atragem candidați cu viziuni și aptitudini diverse, alături de care să ne putem dezvolta. Simultan, vrem să îmbunătățim experiențele angajaților noștri, iar faptul că inițiativele dedicate acestora au fost apreciate ne confirmă că mergem în direcția potrivită.”, a declarat Estera Anghelescu, Recruiting & Employer Branding Director, Kaufland România.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.500 de magazine în 8 țări, 148.000 de angajați și o rețea de 160 de magazine în România. În 2021, Kaufland România a primit pentru a patra oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale. Pentru mai multe informații, vizitați www.kaufland.ro.

Signify a fost inclus pentru al șaselea an consecutiv în DJSI 2022

  • Signify a obținut 88 de puncte din 100, ceea ce a poziționat compania în top 1% în industria componentelor și echipamentelor electrice.
  • Punctaje maxime (100/100) au fost obținute pentru 66 de categorii, inclusiv: Strategia privind schimbările climatice și Domeniul de aplicare 3 al emisiilor de gaze cu efect de seră, Cultura privind riscurile, Proiectarea și inovarea produselor, Raportarea socială și Influența politicilor.

Compania Signify este pentru al șaselea an consecutiv inclusă în Indexul de Sustenabilitate Dow Jones, fiind în top 1% al liderilor industriei.

București, România – Signify (Euronext: LIGHT), lider global în domeniul iluminatului, a fost inclus în Dow Jones Sustainability World Index (DJSI) pentru al șaselea an consecutiv. Includerea în DJSI se bazează pe S&P Global Corporate Sustainability Assessment, în cadrul căruia Signify a obținut un scor general de 88 din 100 de puncte posibile, în data de 23 septembrie 2022, plasând compania în top 1% din industria de iluminat, în data de 9 decembrie 2022, pentru dublarea ritmului de adoptare a angajamentelor Acordului de la Paris cu 1,5°C și generarea de venituri între 61% și 64% din politicile climatice, contribuind astfel la obiectivul de a  dubla impactul pozitiv asupra societății și mediului până la sfârșitul anului 2025.

„DJSI este un punct de referință important în ceea ce privește leadershipul în domeniul sustenabilității și sunt mândru că eforturile companiei sunt reflectate în acest rating. Nu ne aflăm nicidecum la sfârșitul acestei călătorii și vom continua să intensificăm eforturile noastre în continuarea activităților climatice și de sustenabilitate pe întregul lanț valoric” a menționat Eric Rondolat, CEO Signify.

Signify a obținut punctaje maxime (100/100) pentru 66 de categorii, inclusiv Strategia privind schimbările climatice și Domeniul de aplicare 3 al emisiilor de gaze cu efect de seră, Risk Culture, Proiectarea și inovarea produselor, Raportarea socială și Influența politicilor (data punctajului: 9 decembrie 2022).

În 2022, al doilea an al programului ambițios de sustenabilitate de cinci ani Brighter Lives, Better World 2025 al Signify, compania își menține obiectivul de a dubla ritmul de realizare a scenariului 1,5°C din Acordul de la Paris. În al treilea trimestru al acestui an, compania a raportat că se află în continuare pe drumul cel bun în ceea ce privește reducerea cumulată a emisiilor de carbon, veniturile sale circulare, care se situează la 30%, și veniturile sale în urma Brighter Lives, care au crescut la 28%. Aceste acțiuni contribuie la proiectul ambițios demarat de Signify de a-și dubla impactul pozitiv asupra mediului și societății până la sfârșitul anului 2025. Signify a devenit o companie neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon în toate operațiunile sale începând cu 2020 și a redus în mod activ emisiile operaționale cu peste 70% din 2010.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați:

 

Despre Signify

Signify (Euronext: LIGHT) este liderul global în domeniul iluminatului pentru profesioniști și consumatori, care utilizează pentur iluminat Internet of Things. Produsele noastre marca Philips, sistemele de iluminat conectat Interact și serviciile bazate pe date, oferă valoare comercială și transformă viețile oamenilor în case, clădiri de birouri și spații publice. Cu vânzări de peste 6.9 miliarde de EURO în 2021, avem o echipă de aproximativ 37,000 de angajați în peste 70 de țări. Exploatăm potențialul extraordinar al luminii pentru a îmbunătăți viețile oamenilor. Am atins neutralitatea emisiilor de carbon în 2020, am fost prezenți în Dow Jones Sustainability World Index încă de la IPO-ul nostru timp de șase ani consecutivi și am fost numiți Lider în industrie în 20172018 și 2019. Noutățile de la Signify se găsesc în NewsroomTwitterLinkedIn și Instagram. Informații pentru investitori pot fi găsite pe pagina Relații cu investitorii.

Sezamo și-a extins programul de livrare în perioada sărbătorilor de iarnă

București, 19 decembrie 2022. Supermarketul online Sezamo, parte a grupului european Rohlik, anunță extinderea programului de livrare în prag de sărbători la 18 ore pe zi pentru a putea livra comenzile clienților și a contribui la reducerea traficului și a aglomerației specifice perioadei. Astfel, începând de astăzi și până pe 23 decembrie, orarul de livrare este 06:00 – 24:00, iar în Ajun de Crăciun compania va livra de la 06:00 până la ora 18:00.

Sezamo a dublat numărul de curieri și de manipulanți marfă încă de luna trecută, anticipând cererea mare din preajma sărbătorilor de iarnă. Astfel va livra în perioada sărbătorilor de iarnă în fiecare zi, cu excepția primei zile de Crăciun, pe 25 decembrie.

„Suntem aici pentru a face viețile clienților noștri mai ușoare și mai plăcute, de aceea preluăm noi responsabilitatea cumpărăturilor. Asta înseamnă fără timp pierdut în trafic sau în aglomerația din magazine, fără produse uitate, stres, nervi și haos. Crăciunul ar trebui să fie cu adevărat ca în povești, alături de cei dragi, și Sezamo și-a făcut o misiune din a le oferi asta tuturor clienților săi”, a declarat Tomáš Chadzivasilis, Chief Executive Officer Sezamo România.

TDS_5487 (1)

Supermarketul online nu a uitat de cei care nu au apucat să cumpere toate cadourile, astfel că și-a suplimentat oferta cu produse specifice perioadei, precum coșuri cadou, flori de sezon (Crăciunițe), seturi de cosmetice, dulciuri specifice de sărbători, cozonaci artizanali, precum cei de la Zexe, și alte produse internaționale, precum panettone.

Logo Sezamo

Sezamo oferă produse de la producători locali recunoscuți precum fructe și legume ECO de la Nasul Roșu, panificație de la Pain Plaisir, mezeluri de la Moș Iosif, carne de la VacaMuuu și lactate de la Origini. Există și un larg sortiment de produse BIO și ecologice, printre care și brandul recunoscut la nivel european Alnatura și o întreagă secțiune specializată dedicată veganilor cu burgeri grozavi fără carne de la Beyond Meat și alternative pentru lactate de la NoMoMoo. Mamele pot obține alimente organice de la Holle, alături de scutece ECO de la Bamboo Nature.

Program de Sarbatori Sezamo

Toate produsele comandate sunt livrate către clienți din depozitul de 12.000 m2 situat în nordul Bucureștiului, care include spații de depozitare ambientală și unități cu temperatură controlată, care permit păstrarea produselor în condiții cât mai bune și reducerea costurile de energie.

Despre Sezamo

Sezamo este un supermarket online, parte din grupul european Rohlik, unul dintre cele mai importante companii de e-grocery din Europa. Deja activ în: Cehia (Rohlik.cz), Ungaria (Kifli.hu), Austria (Gurkerl.at) și Germania (Knuspr.de), Rohlik se lansează în România în 2022, sub brandul Sezamo. Implementând tehnologie și logistică de vârf la nivel mondial pentru a livra o gamă largă de produse de calitate (10000 SKU+), Sezamo oferă o fereastră de livrare de 15 minute, cu livrare în 3 ore de la plasarea comenzii sau livrare programată.

Fiind o companie de tehnologie, Sezamo este o companie data-driven. Deținând operațiunile end-to-end, inclusiv toată tehnologia din interior, clienților li se oferă o experiență superioară de cumpărături, livrarea celor mai proaspete alimente de la fermieri și artizani locali, precum și o selecție largă de supermarketuri sau produse sub propria etichetă. Compania este dinamică și în creștere rapidă, obținând statutul de unicorn în 2021. Cifra de afaceri a grupului a depășit 500 de milioane EUR în 2021.

Pentru mai multe informații, vizitați www.sezamo.ro

Ghidul Thoughtworks “Looking Glass” anunță impactul tehnologiei în transformarea afacerilor în 2023, dar și în anii următori

Accelerarea sustenabilității, prudența în fața tehnologiei WEB 3 și accesibilitatea IA și ML, printre principalele tendințe  

 

BUCUREȘTI, 16 decembrie 2022 – Thoughtworks (NASDAQ: TWKS), o companie globală de consultanță tehnologică care integrează strategia, designul și ingineria pentru a stimula inovația digitală, a lansat o nouă ediție a ghidului Looking Glass, ce cuprinde principalele transformări determinate de tehnologie care vor impacta afacerile în 2023, dar și în anii următori.

„Noul ghid Looking Glass punctează tendințele din industria IT&C și ne oferă o imagine mult mai clară cu privire la impactul pe care tehnologia îl are asupra business-urilor. Printre principalele tendințe putem remarca rezerva cu privire la Web3, tehnologia care marchează o nouă eră a internetului și interconectează tehnologia blockchain și crypto. Companiile care explorează această tehnologie sunt sfătuite să fie prudente. Totodată, se observă o accesibilitate mai mare față de inovațiile de tip Machine Learning (ML) și Inteligența Artificială (IA), dar și un interes tot mai mare față de crearea Metaversului. Tehnologia se dezvoltă în permanență și aduce mereu inovații pentru toate industriile, astfel că este esențial pentru companii să fie la curent cu soluțiile tech care le pot transforma viitorul”, a declarat Șerban Țîr, Managing Director Thoughtworks Romania.

Pentru multe companii din întreaga lume, a fi în pas cu inovațiile tehnologice poate fi o adevărată provocare, având în vedere ritmul rapid al schimbărilor din industrie. De aceea, Thoughtworks a creat Looking Glass – conceput să ajute companiile să navigheze printre schimbările din industrie și să identifice noi oportunități. Bazat pe abordarea unică a Thoughtworks de a furniza organizațiilor inovații de ultimă oră înainte ca noile tehnologii să fie adoptate în masă, acest raport le aduce liderilor din diferite industrii informații despre felul în care afacerile lor se pot dezvolta, oferindu-le recomandări despre cum să concureze cel mai bine și cum să schimbe paradigma curentă.

Pentru mulți, Web3 este practic sinonim cu criptomonede, NFT și alte tehnologii blockchain. Cu toate acestea, Web3 este cel mai bine înțeles ca o colecție de blocuri care ar putea servi drept fundație pentru serviciile web distribuite. Pe măsură ce guvernele și organizațiile adoptă concepte precum identitatea descentralizată, companiile ar trebui să evalueze cu atenție tehnologiile Web3 prin prisma valorii tangibile pentru clienți, pentru a fi pregătite pentru potențialele oportunități comerciale și de brand.

„Pentru multe companii, cele mai mari oportunități Web3 vor apărea probabil în jurul reducerii blocajelor și digitalizării”, a spus dr. Rebecca Parsons, director de tehnologie la Thoughtworks.

„Cu condiția ca o parte din problemele Web3 să dispară/să fie rezolvate, iar  aspectele de securitate și confidențialitate ale blockchain-ului să fie concretizate, avansurile în identitatea distribuită și creșterea gradului de control pus la dispoziția utilizatorului final ar putea deschide noi căi pentru companii de a menține confidențialitatea datelor clienților, câștigând în același timp încrederea clienților și loialitatea acestora”, explică dr. Rebecca Parsons.

Cele șase teme abordate în raportul Looking Glass sunt:

  • Accelerarea sustenabilității:în ciuda faptului că este o urgență reală, pentru multe organizații, sustenabilitatea nu face încă parte din operațiunile de zi cu zi/operațiunile uzuale de business.
  • Platformele ca produse:platformele au nevoie de o atenție continuă, să evolueze și să se adapteze ca răspuns la feedback-ul developerilor și la mediul de afaceri în continuă schimbare.
  • Evaluarea Web3:evitați să urmăriți subiectele populare și concentrați-vă pe aspectele Web3 care sunt direct relevante pentru afacerea dvs.
  • Parteneriat cu AI:inovațiile în Machine Learning și Artificial Inteligence devin și mai accesibile, mai integrate în afacere și mai productive.
  • Crearea Metaversului:alte tehnologii ce cunosc o creștere rapidă, inclusiv VR/AR/XR, voce, gesturi și recunoaștere facială, sunt deja ”aici” și probabil că vor fi mai relevante pentru companii într-un fel în care Metaversul – cel puțin pentru moment – nu este.
  • Tehnologiile ostile:echilibrarea amenințărilor la adresa securității și a confidențialității consumatorilor în raport cu reglementările în curs de evoluție, precum și conceptul de a face ceea ce este corect vor fi esențiale pentru a rămâne competitiv și pentru a stimula loialitatea clienților.

 

Surse suplimentare:

–    Fiți la curent cu noutățile Thoughtworks vizitând website-ul companiei

–    Urmăriți-ne pe  Twitter, LinkedIn și YouTube

–   https://www.thoughtworks.com/en-us/clients/mackmyra

 

Despre Thoughtworks

Thoughtworks este o companie de consultanță globală în tehnologie care integrează strategia, designul și ingineria pentru a stimula inovația digitală. Suntem peste 12.000 de oameni în 40 de birouri din 17 țări. În ultimii peste 25 de ani, am avut un impact extraordinar împreună cu clienții noștri, ajutându-i să rezolve probleme complexe de afaceri folosind tehnologia ca factor diferențiator.

BAT celebreaza recunoasterea companiei in doua clasamente globale de sustenabilitate

16 decembrie 2022

  • BAT este inclusa in doua clasamente globale recunoscute pe scara larga drept standarde pentru sustenabilitatea corporativa: CDP (https://www.cdp.net/en) si Dow Jones Sustainability Indeces (DJSI)
  • BAT primeste calificativul „A” de la CDP in domeniul schimbarilor climatice
  • DJSI claseaza BAT drept compania cu cel mai mare punctaj din industria sa
  • BAT este singura companie din industria sa care este inclusa in clasamentul mondial DJSI
  • Clasamentele evidentiaza angajamentul BAT de a construi un viitor mai bun (A Better Tomorrow™), prin reducerea impactului afacerii asupra sanatatii si plasand sustenabilitatea in prim-plan.

Actiunile BAT in directia sustenabilitatii au fost recunoscute de doua clasamente globale de sustenabilitate, CDP si DJSI

BAT a primit calificativul „A” in evaluarea CDP privind schimbarile climatice, fiind una dintre cele peste 18.700 de companii participante in acest an. Acest calificativ plaseaza BAT in primele 2% dintre companiile evaluate de CDP. Aceste evaluari analizeaza abordarea, deschiderea si performanta companiilor cu privire la aspectele cheie de mediu, inclusiv raportarea transparenta, stabilirea de obiective ambitioase si obtinerea unor rezultate sustinute. Abordarea schimbarilor climatice este una dintre prioritatile de top ale BAT, iar compania a publicat la inceputul acestui an Planul de tranzitie privind reducerea emisiilor de carbon, stabilind astfel o foaie de parcurs ambitioasa pentru atingerea obiectivelor Net Zero.

BAT este, de asemenea, inclus in Dow Jones Sustainability Indices (DJSI) pentru al 21-lea an consecutiv, ceea ce reflecta angajamentul BAT de lunga durata fata de obiectivele de protejare a mediului, societate si guvernanta (ESG). Compania a obtinut un scor de 100% in sase domenii – raportarea fata de mediu, dezvoltarea capitalului uman, eco-eficienta operationala, managementul lantului de aprovizionare, raportare sociala si materialitate^. BAT este singura companie din industria sa care este inclusa in DJSI World Index. Mai putin de 3% din toate companiile evaluate de S&P Global au fost recunoscute in 2022 in raportul DJSI World Index.

Mike Nightingale, Director de sustenabilitate in cadrul BAT, a spus:

„Ne bucuram ca eforturile noastre continue de a pune sustenabilitatea pe primul loc in tot ceea ce facem au fost recunoscute de CDP si DJSI. Aceasta realizare este rezultatul eforturilor semnificative depuse de colegii nostri si de furnizorii BAT din intreaga lume de a genera in mod continuu imbunatatiri in ceea ce priveste sustenabilitatea fiecarui aspect al afacerii noastre, de la utilizarea energiei pana la designul ambalajelor.

 

Suntem mandri de recunoasterile in domeniul sustenabilitatii obtinute prin eforturile noastre de a construi un viitor mai bun (A Better Tomorrow). Continuam sa ne indeplinim obiectivele ambitioase de reducere a impactului afacerii asupra mediului si societatii, precum si de reducere a impactului asupra sanatatii.”

BAT primeste recunoasteri in mod constant pentru performanta sa in sustenabilitate:

  • in 2022, BAT a fost numit lider in domeniul lider in domeniul protejarii mediului de catre Financial Times pentru succesul avut in reducerea intensitatii emisiilor pe o perioada sustinuta;
  • Compania a primit, de asemenea, cea mai inalta distinctie in S&P Global Sustainability Yearbook 2022;
  • BAT a obtinut Certificarea Alliance for Water Stewardship pentrucea mai mare unitate de productie din SUA

Cele mai recente rapoarte de sustenabilitate ale BAT pot fi citite aici:

 

 

NOTE

^ Materialitatea este procesul de identificare a surselor de creare de valoare pe termen lung prin evaluarea impactului problemelor cheie de sustenabilitate asupra performantei afacerii si apoi comunicarea cu partile interesate.

  1. Includerea in DJSI se bazeaza pe Scorul Global ESG acordat de S&P. BAT a primit un scor ESG de 88/100, data scorului: 9 decembrie 2022. Pe langa faptul ca a obtinut un scor general mai mare decat media industriei, BAT este compania cu cel mai mare punctaj din industria sa in 2022. Compania a obtinut cele mai mari scoruri din industrie in 13 dintre cele 24 de categorii evaluate in domeniul protejarii mediului, societate si guvernanta. Informatii detaliate despre performanta BAT in DJSI 2022 sunt disponibile aici.

*Bazat pe dovezile existente si presupunand o trecere completa de la fumat la aceste produse, care nu sunt lipsite de risc si provoaca dependenta.

Despre BAT la nivel global

BAT este o companie de top, cu mai multe categorii de bunuri de larg consum, al carei obiectiv este de a construi un viitor mai bun (A Better Tomorrow™) prin reducerea impactului asupra sanatatii, ceea ce presupune angajamentul de a oferi consumatorilor adulti o gama variata de produse cu risc redus*.

Compania continua sa sustina clar ca tigarile cauzeaza riscuri majore la adresa sanatatii si ca singura modalitate prin care acestea pot fi evitate este renuntarea la fumat. BAT ii incurajeaza pe cei care continua sa fumeze sa faca trecerea complet la alternativele cu risc redus dovedit stiintific*. Pentru a realiza acest lucru, BAT se transforma intr-o afacere cu multiple categorii de bunuri de larg consum, centrata cu adevarat pe consumatori.

Obiectivul BAT este ca 50 de milioane de consumatori sa aleaga produsele sale care nu implica arderea tutunului pana in 2030 si de a genera venituri de 5 miliarde de lire sterline din noile categorii pana in 2025. BAT si-a stabilit o serie de obiective ambitioase de sustenabilitate, precum reducerea cu 50% a emisiilor de carbon pentru Scopurile 1, 2 si 3 pana in 2030 raportat la nivelul de referinta din 2020; realizarea tuturor ambalajelor din plastic reutilizabil, reciclabil sau compostabil pana in 2025.

BAT are peste 52.000 de angajati si opereaza in peste 175 de tari. Grupul BAT a generat venituri de 12,87 de miliarde de lire sterline in prima jumatate a anului 2022 si un profit din operatiuni de 3,68 miliarde lire sterline.

Portofoliul strategic al companiei include marcile sale globale de tigarete si o categorie tot mai larga de produse cu risc redus* din tutun si nicotina, precum si produse traditionale din tutun care nu ard. Acestea includ tigari electronice, produse de incalzire a tutunului, produse moderne pentru uz oral, inclusiv produse cu nicotina pentru uz oral fara tutun, precum si produse orale traditionale, cum ar fi snus si snuff umed. In prima jumatate a anului 2022, 20,4 milioane de consumatori au ales produsele BAT care nu implica arderea tutunului, o crestere de 2,1 milioane fata de anul precedent.

*Bazat pe dovezile existente si presupunand o trecere completa de la fumat la aceste produse, care nu sunt lipsite de risc si provoaca dependenta.

Despre Dow Jones Sustainability Indices

 

Raportul Dow Jones Sustainability Indices (DJSI) este o familie de indici operati de S&P, care evalueaza performanta de sustenabilitate a mii de companii cotate la bursa. Companiile sunt selectate pentru a fi incluse in DJSI pe baza scorului S&P Global Corporate Sustainability Assessment (CSA) acordat componentei de ESG. Aceasta este o evaluare anuala a practicilor de sustenabilitate ale companiilor si sunt invitate sa participe peste 13.000 de companii cotate la bursa.

CSA utilizeaza o metodologie consecventa, bazata pe reguli, pentru a converti o medie de 600 de puncte de date per companie intr-un scor S&P ESG. Cele 61 de chestionare specifice fiecarei industrii contin fiecare aproximativ 80-100 de intrebari care acopera 24 de teme cheie diferite din domeniile economic, social si de mediu.

Evaluarea din 2022 a ridicat din nou stacheta in identificarea acelor companii cel mai bine pozitionate pentru a aborda provocarile si oportunitatile viitoare de sustenabilitate. Anul acesta, din cauza numarului crescut de respondenti si a modificarilor metodologiei, S&P a decuplat anuntul scorului ESG de baza si anuntul de membru DJSI.

Despre CDP

Procesul anual de dezvaluire si punctare privind aspectele de mediu al CDP este recunoscut pe scara larga drept cel mai inalt standard al transparentei de mediu corporative. In 2022, peste 680 de investitori cu active de peste 130 de trilioane de dolari SUA si peste 280 de cumparatori majori cu cheltuieli de achizitii de 6,4 trilioane de dolari SUA au solicitat companiilor sa comunice date despre impactul asupra mediului, riscuri si oportunitati prin intermediul platformei CDP.

CDP foloseste o metodologie detaliata si independenta pentru evaluarea companiilor, alocand un scor de la A la D- pe baza caracterului complet al comunicarii, constientizarea si gestionarea riscurilor de mediu si demonstrarea celor mai bune practici asociate leadershipului de protejare a mediului, precum stabilirea de tinte ambitioase si semnificative. Companiile care nu comunica sau care au furnizat informatii insuficiente sunt marcate cu F.

Informatii despre companiile incluse in CDP A-List din acest an sunt disponibile  aici.

 

“BREAKING SHOW”, PREMIERĂ ÎN SEARA DE REVELION LA DIGI24! UN LATE NIGHT SHOW ÎNDRĂZNEȚ DAR CURAT, LA 10 ANI DE DIGI24

Digi24 aduce în casele românilor care își vor petrece noaptea de Revelion și în fața televizoarelor un show original, îndrăzneț, surprinzător și, în același timp, curat – BREAKING SHOW.

Pe 31 decembrie, de la ora 21.00, Digi24 dă startul atmosferei de sărbătoare într-un decor specific emisiunilor de tip late night show dar păstrând și abordarea unei televiziuni de știri. Ce înseamnă asta? Umor fin, relaxare, muzică live și o binevenită retrospectivă a celor mai importante știri ale ultimilor 10 ani. De altfel, prima ediție BREAKING SHOW va fi o dublă sărbătoare: celebrăm trecerea în noul an dar și 10 ani de existență Digi24, pe care postul i-a împlinit pe 1 martie.

Gazdele emisiunii vor fi Oana Zamfir și Lucian Mândruță, iar publicul va avea ocazia să îi descopere pe colegii lor prezentatori altfel decât sunt văzuți în fiecare zi la știrile Digi24. Cosmin Prelipceanu, Claudiu Pândaru, Teodora Tompea, Simona Țăranu, Andreea Brașovean, Vlad Craioveanu, sunt o parte dintre vedetele care vor răspunde unor provocări amuzante sau care își vor dezvălui talente și pasiuni surprinzătoare.

Alături de ei, la Breaking Show vor fi frații Tibi și Alin Ușeriu dar și Selly, care au spus „da” provocărilor propuse de gazdele emisiunii.

Umorul va fi asigurat de actorii invitați, Maria Buză, Andreea Vasile, Raul Gheba și Radu Bucălae dar și de profesorul universitar Dan Vodnar care și-a propus să intrăm în 2023 cu mai multe informații și mai puține mituri despre ce punem în farfurie.

Nu ar fi petrecere și nici late night show fără muzică live asigurată de Breaking Band și DJ Mircea Ivan, prezentatorul Știrilor Dimineții la Digi24.

Conceptul show-ului, formatul, cât și producția sunt semnate de Magic Maker Media House, casa de producție a grupului UNTOLD UNIVERSE, în colaborare cu echipa Digi24. Conținutul original este creat de o echipă de trei scenariști cu experiență atât în proiecte TV, cât și în show-uri live de improvizație sau stand-up comedy. Filmările s-au realizat în studiourile DIGI24, într-un decor special creat pentru formatul unui late night show.

Oana Zamfir, gazda emisiunii – „De ani de zile visam să se realizeze în România o emisiune inspirată din formatul Late Night Show. Sunt norocoasă să fiu parte din acest proiect care este, cu siguranță, diferit de tot ce veți găsi la tv în noaptea de Revelion. Eu și Lucian v-am pregătit un show care, timp de 3 ore, vă va ține lipiți de Digi24. De ce m-aș uita eu la Breaking Show? Pentru că aș fi extrem de curioasă să văd cum reușește o televiziune de știri din România să îmbine strălucirea divertismentului cu ideea de news content. Breaking Show reușește asta. Va fi un show cum nu ați mai văzut la Digi24 și nici în România!”

Lucian Mândruță, gazda emisiunii – “Va spun un secret. Practic, prin toate proiectele de televiziune pe care le-am făcut până acum în toată viața mea, îmi dau seama că nu am făcut altceva decât să mă pregătesc pentru momentul ăsta, pentru show-ul ăsta! Vom avea invitați, vom fi aroganți cu ei atât cât trebuie, vom încerca să uităm că țara asta are și politicieni, măcar pentru 3 ore. Și vom avea și glume bune, dar undeva în partea a doua a emisiunii. Le prindeți voi, cum ați prins-o și p-asta.”

Edy Chereji, Co-fondator UNTOLD UNIVERSE – “Prima bucurie care s-a produs pentru noi a fost când managementul DIGI24 a îmbrățișat propunerea noastra de a face un astfel de show, în România, de Revelion. A doua bucurie a fost când am descoperit cu câtă pasiune lucrează echipele pentru acest proiect, atât echipa Magic Maker Media House, cât și echipa Digi24. Și cea de-a treia bucurie a fost emisiunea în sine, care sper să fie o bucurie pentru toți cei care o vor urmări.”

Sonos propune experiențe audio extraordinare împachetate în cadouri ideale pentru cei dragi, indiferent de personalitate

Luminițe colorate care mai de care, brazi cu ramuri îngreunate de ornamente deosebite, momente de liniște petrecute în familie și ceai fierbinte, fulgi de nea și clinchete de zurgălăi, toate acestea contrurează cea mai frumoasă perioadă din an, care ne umple inimile de recunoștință și bucurie.

Și pentru a ne asigura că cei dragi nouă vor găsi sub brad darurile potrivite personalității fiecăruia, Sonos oferă o serie de sugestii de cadouri, care să vină în întâmpinarea dorințelor celor dragi și care să facă și mai frumoasă această perioadă de sărbători.

Iubitorii de filme se pot bucura de o experiență ca la cinema, acasă

În perioada sărbătorilor de iarnă, mulți utilizatori aleg să se relaxeze și să petreacă timp de calitate în intimitatea propriilor locuințe, într-o atmosferă caldă, vizionând filmele preferate de Crăciun. Astfel, soundbar-ul Beam Gen 2 amplifică fiecare cuvânt, fiecare notă muzicală, oferind o experiență similară celei din sala de cinema, cu sunet extraordinar și suport pentru Dolby Atmos.

Bass mai puternic ca oricând și sunet clar, perfect pentru cei pasionați de muzică

Fie că vorbim despre colinde, filme, seriale sau chiar competiții sportive, intensitatea și profunzimea notelor medii și înalte, precum și puterea bass-ului, contribuie la o experiență cu adevărat imersivă. Astfel, pentru un bass perfect echilibrat, noul subwoofer Sub Mini ar putea fi o alegere excelentă de cadou, potrivită celor care doresc să se bucure cu adevărat de o coloană sonoră la o calitate de top.

Sunet extraordinar oriunde și oricând, pentru cei care adoră aventurile

Pasiunea pentru călătorii și cea pentru muzică merg foarte bine mână în mână, iar cele două se regăsesc perfect în conceptul boxei inteligente portabile Sonos Roam. Sunetul extraordinar, dimensiunea compactă și conectivitatea Bluetooth® fac ca aceasta să fie un partener de încredere în fiecare nouă aventură petrecută în natură, devenind astfel un dar pe care orice explorator și-ar dori să-l găsească sub brad.

Atmosferă completă de sărbătoare, cu One SL

Jazz, rock, muzică simfonică sau hip-hop, cu toții avem un prieten pasionat de cel puțin unul dintre aceste stiluri muzicale. Astfel, fie că ne referim la colindele care întregesc atmosfera de sărbătoare sau la ritmuri ceva mai dinamice, boxa inteligentă One SL oferă o experiență de audiție cu adevărat extraordinară, adaptată fiecărui context. Controlul facil din aplicațiile Sonos și Apple AirPlay 2, precum și sunetul puternic ce umple întreaga încăpere cu note festive sunt doar două dintre motivele care transofrmă boxa inteligentă Sonos One SL într-o idee excelentă de cadou pentru orice audiofil.

În plus, utilizatorii pot adăuga pe parcurs mai multe boxe Sonos, ceea ce le perimite crearea propriului ecosistem personalizat. Astfel, datorită tehnologiei Wi-Fi, aceștia se vor putea bucura de conținutul audio preferat în toate încăperile locuinței, exact așa cum își doresc.

Ritmuri nostalgice, alături de Sonos Five

Gusturi rafinate, materiale fine, obiecte de colecție si muzică pe discuri de vinil – toate acestea compun Universul acelui prieten pasionat de tot ceea ce înseamnă vintage.

Pentru că un dar de Crăciun pentru un astfel de prieten poate fi o adevărată provocare, Sonos Five este, cu siguranță, acel dispozitiv ce ar reuși să aducă la viață nostalgia vremurilor de altădată, oferindu-le însă un iz modern.

Datorită modalității facile de conectare a dispozitivului Five la placa de vinil, utilizatorii se pot bucura de muzica preferată la un alt nivel, rămânând totuși în zona vintage atât de îndrăgită. În plus, aceștia pot adăuga și alte dispozitive inteligente Sonos, ceea ce le permite să se bucure de conținutul preferat în încăperi diferite.

Experiență radio fără limite, cu Sonos Radio

Sclipiri în ochi și zâmbete pe buze se vor așterne pe chipurile utilizatorilor și fanilor Sonos atunci când, în dimineața de Crăciun, vor găsi sub brad daruri performante, cu design elegant, dar în același timp minimalist. Bucuria va fi și mai mare datorită Sonos Radio – disponibil direct în aplicație, care le permiite să exploreze mii de stiluri muzicale, artiști și conținut audio, inclusiv stații radio din întreaga lume.

Aflați mai multe informații despre produsele Sonos, care pot deveni cadouri ideale de Crăciun,pe https://learn.sonos.com/ro/. Produsele Sonos pot fi achiziționate de pe site-urile magazinelor partenere din România, AV store, eMAG și Altex.

 

OPPO Reno8 Pro 5G și OPPO Reno8, cadourile speciale de Crăciun

București, 16 Decembrie 2022: Cei care caută un cadou de Crăciun pentru cei dragi pot pune pe listă două pachete speciale: OPPO Reno8 Pro, împreună cu căștile Enco X, sau OPPO Reno8 5G, împreună cu OPPO Band, disponibile la eMAG până la data de 26 decembrie.

OPPO Reno8 Pro 5G, ce împrumută tehnologii de la gama de vârf, se remarcă prin design deosebit și încărcare super rapidă. Acesta este alegerea perfectă pentru oricine caută un terminal care să stimuleze creativitatea și performanța. Terminalul dispune de senzori duali Sony, inclusiv senzorul IMX709 RGBW de 32MP pentru camera selfie, care permite utilizatorilor să capteze selfie-uri mai clare în lumină scăzută, și senzorul IMX766 de 50MP, pentru performanțe la nivel de vârf.

oppo christmas1

Design-ul unibody simplificat care integrează atât modulul camerei, cât și capacul din spate, îl face pe Reno8 Pro 5G este cel mai subțire telefon din seria Reno, cu o grosime de numai 7,34 milimetri, ușor de ținut în mână la doar 183 de grame. Terminalul este disponibil în variantele de culoare Glazed Green și Glazed Black.

oppo christmas6

Reno8 Pro 5G aduce și tehnologia de 80W SUPERVOOC, ce permite utilizatorilor să încarce bateria de 4500 mAh la 50% în aproximativ 10 minute și la 100% în aproximativ 30 de minute.

Căștile Enco X, incluse în pachetul special, au o greutate de doar 4.8 g si vârfuri din silicon in două niveluri de duritate, ce asigură atât stabilitate, cât și confort. Căștile se situează în clasa premium, atât prin design, cât și prin performanțele audio. Dimensiunile reduse, autonomia ridicată și tehnologia inclusă aduc utilizatorilor o experiență memorabilă.

oppo christmas5

Reno8 5G dispune de senzori duali Sony, inclusiv senzorul IMX709 RGBW de 32MP pentru camera selfie, care permite utilizatorilor să capteze selfie-uri mai clare în lumină scăzută, și senzorul IMX766 de 50MP, pentru performanțe la nivel de vârf.

Smartphone-ul are un design unibody atractiv, care integrează atât modulul camerei, cât și capacul din spate. Reno8 5G este disponibil în variantele de culoare Shimmer Gold și Shimmer Black și include OPPO Glow, ce îi conferă un gradient atractiv și nu atrage amprentele.

Reno8 5G include un display AMOLED cu rată mare de refresh, are procesor MediaTek Dimensity 1300 și este echipat cu un sistem de răcire lichidă Super-Conductive Vapor Chamber (VC), pentru o performanță sporită.

oppo christmas1 (1)

Prin inovatorul Battery Health Engine, dispozitivele din seria Reno8 își păstrează până la 80% din capacitatea inițială chiar și după 1.600 de cicluri de încărcare completă, ceea ce este de două ori mai mare decât standardul din industrie, de 800 de cicluri.

OPPO Band este dispozitivul care îți urmărește starea de sănătate, urmărind ritmul cardiac, nivelul de oxigen, numărul de pași și îți pune la dispoziție 12 moduri de antrenament. Brățara de fitness OPPO Band este rezistentă la apă până la o adâncime de 50 de metri, are un ecran AMOLED de 1.1 inci acoperit cu sticlă rezistentă la zgârieturi, iar o încărcare completă a bateriei oferă o autonomie de până la 12 zile. În plus, cu notificările de mesaje și de apeluri activate este urșor să rămâi la curent cu tot ce se întâmplă.

Mai multe detalii despre produse sunt disponibile pe www.oppo.com/ro .

Despre OPPO

OPPO este un brand lider global de dispozitive inteligente. De la lansarea primului său telefon mobil – „Smiley Face” – din 2008, OPPO a fost într-o căutare neîncetată a sinergiei perfecte dintre satisfacția estetică și tehnologia inovatoare. Astăzi, OPPO oferă o gamă largă de dispozitive inteligente, condusă de seriile Find X și Reno. Dincolo de terminale, OPPO oferă utilizatorilor săi și sistemul de operare ColorOS și servicii online, cum ar fi OPPO Cloud și OPPO+. OPPO are o prezență în peste 50 de țări și regiuni, cu maim ult de 40.000 de angajați dedicați creării unei vieți mai bune pentru clienții din întreaga lume. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați site-ul oficial OPPO: https://www.oppo.com/en/.

Holdingul ROCA Agri RDF finalizează tranzacția cu Dachim și Supliment.ROCA Agri RDF devine astfel un jucător major la nivel național, cu o cifră de afaceri consolidată de 150 mil. EUR

  • Suprafața agricolă exploatată de ROCA Agri RDF cumulează astfel 4.000 de hectare, iar cifra de afaceri consolidată la nivel de holding ajunge la 150 milioane de euro, cu un nivel EBITDA de 7,5 milioane de euro.  

 

  • Florin Deznan, CEO ROCA Agri RDF, va coordona activitatea executivă a companiilor.

 

București, 16 decembrie 2022 – Demarată în toamna acestui an, tranzacția de preluare a companiilor Dachim și Supliment de la grupul Vetimex Capital (compania de investiții deținută de familia Korponay din Baia Mare), de către ROCA Agri RDF primește la final de an autorizarea Consiliului Concurenței. ROCA Agri RDF este  holdingul de agricultură al ROCA Investments și va prelua integral controlul celor două companii.

 Dachim_2 (1)

Suprafața agricolă exploatată de ROCA Agri RDF ajunge astfel la 4.000 de hectare, iar holdingul țintește, în urma finalizării acestei tranzacții, o cifră de afaceri consolidată de 150 de milioane de euro și un profit, înainte de dobânzi, impozite, depreciere și amortizare (EBITDA) de 7,5 milioane de euro.

Cu un portofoliu în continuă dezvoltare, ROCA Agri RDF își consolidează astfel poziția de jucător major, la nivel național, într-un sector strategic al economiei. Din grup fac parte companiile RDF, RDF Agricultură și Adidana, la care se alătură Dachim și Supliment.

Florin Deznan, CEO ROCA Agri RDF, va coordona în continuare activitatea executivă a companiei, iar Ferenc Korponay, manager Vetimex Capital, va deveni membru în Consiliul de Administrație al grupului. Din acest rol strategic, Ferenc Korponay va contribui la materializarea viziunii holdingului și la dezvoltarea acestuia.

Dachim_1 (1)

Prin această tranzacție, ROCA Agri RDF își consolidează poziția în centrul țării, prin extinderea arealului trading-ului de cereale și distribuția de inputuri direct din depozitele de la Turda. Pe lângă fabrica de extrudare de la Arad, prin achiziția Dachim intră în portofoliul holdingului și o fabrică de uleiuri presate la rece (brandul ElixirÒ).

Investițiile holdingului de agricultură în companiile românești de profil vizează dezvoltarea de noi linii de business și implementarea conceptului de one-stop-shop pentru fermieri, prin produse și servicii integrate, adaptate agriculturii moderne.

 

Fondată în 1999, Dachim este un important distribuitor local de input-uri pentru agricultură, dar și un important producător de cereale. Compania are sediul în Turda, județul Cluj unde deține o bază modernă de colectare și stocare a cerealelor, cu o capacitate de 17.000 de tone, din care 5.000 de tone sunt silozuri noi, finalizate în anul 2021, dar și prese de ulei destinate producției pentru brandul propriu. Dachim are de asemenea în exploatare aproximativ 1.750 de hectare de teren agricol.

 

Compania Supliment are ca activitate principală exploatarea de terenuri agricole, operând aproximativ 150 de hectare.

Despre ROCA Investments

ROCA Investments este o companie de private equity, parte din Impetum Group, care are misiunea de a dezvolta o cultură antreprenorială bazată pe parteneriat, de a amplifica potențialul și accelera creșterea companiilor și brandurilor românești. În 2021, a ajuns la o evaluare de 247,5 milioane lei (peste 50 milioane euro), de la 102 milioane lei în 2018, mai mult decât dublu. Portofoliul ROCA include două holdinguri (ROCA Industry si ROCA Agri RDF), dar și investiții în alte companii din diferite sectoare ale economiei.