Huawei Mobile Services a atins noi recorduri în urma extinderii ecosistemului în 2022

București, 5 decembrie 2022 – Huawei Consumer Business Group, lider global în tehnologie, a atins numeroase obiective în ultimul an prin extinderea ecosistemului Huawei Mobile Services (HMS).

Compania consideră creșterea din 2022 ca fiind datorată inovației permanente, datorită căreia AppGallery a devenit unul din primele trei magazine de aplicații la nivel global și un portal de experiențe pentru toate scenariile și toate dispozitivele, pentru milioane de utilizatori.

Printre elementele care indică expansiunea ecosistemului HMS în 2022 se numără următoarele:

  • AppGallery are acum peste 580 de milioane de utilizatori activi lunar (MAU) în întreaga lume, cu o creștere de 16% față de T3 din 2020, iar numărul de utilizatori activi lunar în Quick Apps depășește 160 de milioane acum.
  • Numărul de aplicații care pot fi descărcate din AppGallery pe smartphone-urile HMS a crescut cu 147% față de anul precedent.
  • Peste 220.000 de aplicații sunt integrate cu HMS Core la nivel global, prezentând o creștere cu 120% față de T3 din 2020.
  • AppGallery a înregistrat peste 432 de miliarde de distribuiri ale aplicațiilor în 2021, ceea ce reprezintă un salt de 12,5% față de 2020 și de 96% față de 2019. De asemenea, în afara Chinei, distribuirile au crescut în mod remarcabil, cu 56% față de anul precedent.
  • Numărul de dezvoltatori înregistrați care lucrează cu HMS la nivel global a crescut la 6 milioane, cu 200% mai mult față de T3 din 2020.
  • Huawei Mobile Services acoperă 8 centre regionale majore și 15 centre de date, acoperind peste 170 de țări / regiuni din întreaga lume.
  • HUAWEI ID, punctul de acces complet securizat la toate serviciile Huawei, inclusiv la AppGallery, HUAWEI Health și HUAWEI Cloud, are acum peste 400 de milioane de utilizatori activi lunar. HUAWEI ID reprezintă garanția că datele personale ale utilizatorilor sunt pe deplin protejate, indiferent dacă aceștia descarcă aplicații, gestionează mai multe dispozitive sau realizează un back-up de date.
  • Petal Search, motorul de căutare deținut de HMS, dispune acum de o funcție care le permite utilizatorilor să exploreze informații cu ajutorul textului, imaginilor și vocii, conectându-se cu peste 3000 de parteneri din ecosistem.
  • Petal Search oferă în prezent o acoperire completă a evenimentelor sportive din fotbal, cu informații despre echipe și turnee, funcții care le permit fanilor să-și voteze echipa preferată, dar și să aibă acces la statistici multiple pentru a le îmbunătăți experiența evenimentului.
  • Cu un număr de utilizatori activi lunar care depășește acum 40 de milioane, renumitul instrument de navigare Petal Maps tocmai a lansat noi actualizări precum AR Walking Navigation, Real-Time Location Sharing și User Growth System, care creează o experiență de utilizare mai captivantă și mai realistă.
  • HUAWEI Assistant a înregistrat până în luna septembrie a acestui an peste 260 de milioane de utilizatori activi lunar, oferind servicii convenabile SmartCare Cards și servicii integrate pentru scenarii complete, precum serviciile de călătorii, cele urbane, de cumpărături și finanțe.
  • HUAWEI AI Search furnizează servicii de căutare globale pentru 310 milioane de utilizatori, conectându-i cu informații locale, de rețea și globale, în peste 170 de țări și regiuni.

 

HUAWEI Ads se dezvoltă rapid

Un segment al ecosistemului HMS care a cunoscut o creștere semnificativă în 2022 este HUAWEI Ads, platforma comercială pentru dispozitivele Huawei, care le permite dezvoltatorilor și advertiserilor să se adreseze unui număr de peste 730 de milioane de utilizatori de dispozitive Huawei. În plus, Huawei colaborează permanent cu partenerii săi pentru a-i ajuta să-și monetizeze aplicațiile și să creeze promoții pentru o mai mare implicare a utilizatorilor.

Printre performanțele HUAWEI Ads se numără următoarele:

  • Numărul de advertiseri a crescut de 9 ori din 2020 până în prezent și a ajuns la peste 2.000 în peste 200 de domenii de activitate.
  • În aceeași perioadă, numărul distribuitorilor a crescut de 4 ori, având un total de peste 360.000.
  • În fiecare zi se primesc 4 miliarde de solicitări pentru anunțuri, estimându-se o creștere a acestora cu 400% în 2023.
  • 000 de aplicații sunt integrate cu Ads Kits la nivel global.
  • 40% din totalul traficului HUAWEI Ads provine din Europa.
  • Avantajul principal al HUAWEI Ads este capabilitatea de a opera pe baza datelor sale primare, provenite dintr-o bază de 730 de milioane de utilizatori activi lunar (MAU) la nivel global. Acest lucru le permite advertiserilor să adreseze cu precizie informațiile despre clienți prin intermediul unor anunțuri publicitare pe mai multe canale, care acoperă întreaga rețea de utilizatori (AppGallery, Display, Search Ads). În plus, datorită SDK-urilor pentru anunțuri, HUAWEI Ads poate funcționa prin aplicații și rețele terțe, ceea ce permite accesul la orice dispozitiv Android.

AppGallery a fost întotdeauna baza strategiei noastre HMS. În ultimul an, am extins rapid numărul de aplicații integrate cu HMS Core în magazinul nostru și am îmbunătățit traficul pentru alte servicii cheie, cum ar fi Petal Search, Petal Maps, HUAWEI Assistant, AI Search și browser-ul nostru Huawei. Alături de HUAWEI Ads, aceste elemente sunt esențiale pentru un ecosistem HMS interconectat și echilibrat. Ele au fost concepute pentru a funcționa într-un ansamblu unitar, cu scopul de a susține afacerile partenerilor și dezvoltatorilor noștri și de a le oferi în fiecare zi milioanelor de utilizatori o experiență plăcută, remarcabilă. Acesta este doar începutul, deoarece vom continua să valorificăm această abordare inovatoare și calitativă.”, a declarat Jaime Gonzalo, VP, Huawei Mobile Services Europe.

 

În Europa, viziunea pentru Huawei Mobile Services (HMS) îmbină dispozitivele inovatoare și ecosistemul colaborativ. Acest lucru este ilustrat cu succes de recenta lansare a smartphone-urilor din seria Mate 50 Pro și nova 10, care se bazează pe numeroasele servicii suportate de ecosistemul HMS. În plus, HUAWEI Health, care deservește acum peste 400 de milioane de utilizatori din întreaga lume, profită de serviciile de sincronizare pentru a partaja datele antrenamentelor cu o gamă de aplicații de fitness disponibile în AppGallery. Numai aplicația HUAWEI Health are 97 de milioane de utilizatori activi lunar (în creștere cu 17% față de anul precedent), dintre care 13 milioane (în creștere cu 20% față de anul precedent) o folosesc pentru a-și monitoriza activitățile sportive, în timp ce 16 milioane (în creștere cu 17% față de anul precedent) își analizează tiparele de somn și 26 de milioane (în creștere cu 17%, față de anul precedent) o folosesc pentru monitorizarea generală a sănătății.

Creșterea HMS exprimă de asemenea extinderea organizației din ultimul an. Brandul Huawei, evaluat în prezent la 71,2 miliarde de dolari, a înregistrat o creștere a ponderii valorice la nivel global cu peste 28% față de anul precedent. Huawei Consumer Business Group trece astfel pe locul nouă în clasamentul primelor 500 de branduri globale, potrivit BrandFinance.

Compania a investit 17,5 miliarde de euro în cercetare și dezvoltare, ajungând pe locul 1 în materie de cereri de brevete și devenind cel mai mare solicitant de brevete din Europa în 2019 și 2020.

Despre AppGallery

AppGallery este un ecosistem inteligent și inovator, care permite dezvoltatorilor să creeze experiențe unice pentru consumatori. HMS Core permite aplicațiilor să fie integrate pe diferite dispozitive, oferind mai mult confort și o experiență mai simplă – iar acest lucru face parte din strategia extinsă “1+8+N” a Huawei.

Cu AppGallery, viziunea noastră este de a crea o platformă de distribuție a aplicațiilor deschisă, inovatoare, accesibilă consumatorilor și, în același timp, de a proteja cu strictețe confidențialitatea și securitatea utilizatorilor, oferind în același timp o experiență unică și inteligentă. Fiind unul din primele trei magazine de aplicații la nivel global, AppGallery oferă o mare varietate de aplicații globale și locale în 18 categorii, inclusiv navigare & transport, știri, social media, shopping, modă și multe altele. AppGallery este disponibil în peste 170 de țări și regiuni cu peste 580 de milioane de utilizatori activi lunar la nivel global. Huawei a colaborat cu 6 milioane de dezvoltatori din întreaga lume, distribuțiile totale de aplicații depășind 432 miliarde în 2021, cu o creștere de 12% față de anul precedent.

Despre Huawei Consumer BG

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind o treime din populația lumii. Compania deţine 14 centre R&D în ţări precum Germania, Suedia, India şi China. Huawei Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive din gama wearable și servicii cloud, etc. Cu aproape 30 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, Huawei oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați https://www.huawei.com/en

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

Youtube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Community: Comunitatea Huawei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>