Generația Z este punct de referință în cea mai recentă campanie de la Samsung, #EpicGalaxyS21

Samsung_S21-Sustain_Local-Campaign_1080x1920px_iul2021[6]

Samsung a lansat o campanie dedicată generației Z cu ajutorul unui studiu realizat împreună cu agentia Antz, care analizează provocările și obiceiurile acestei generații din ultimul an. Astfel, prin campania de vară #EpicGalaxyS21, Samsung plasează din nou consumatorii în centrul atenției și îi provoacă să transforme cele mai banale situații în unele cu adevărat epice. Premiile sunt pe măsură, 21 de telefoane din seria Galaxy S21 vor ajunge la cei mai creativi și norocoși utilizatori.

Conform studiului, 80% dintre respondenți au menționat că una dintre cele mai satisfăcătoare activități pe care le-au făcut împreună cu prietenii, în perioada de lockdown, a fost să își imagineze cum va arăta viața după pandemie sau după “Rona” (prescurtare folosită de aceștia pentru coronavirus). Iar ca direcție generală, generația Z tinde către experiențe memorabile, fie că vorbim despre banalele activitățile de zi cu zi sau de interacțiunile cu ceilalți.

Acesta este motivul pentru care Samsung a gândit o campanie specială, care să-i provoace să arate propria lor variantă de activitate epică, pe care au descoperit-o de curând și pe care vor să o împărtășească cu ceilalți. Prin #EpicGalaxyS21, Samsung vrea să îi inspire pe membrii generației Z să își exerseze creativitatea și să se distreze în timp ce fac asta. Până pe 8 august, utilizatorii pot transforma cele mai banale situații intr-unele cu adevărat epice prin următorul mecanism: în fiecare din cele 6 săptămâni de campanie Samsung va posta pe canalele sale oficiale de social media un video care exemplifică o transformare a unei situații banale într-una epică (fiind vorba de challenge-uri ce se încadrează în 3 mari categorii de interes pentru Gen Z: muzică, creare de conținut și gaming).

Practic, cei care vor să se înscrie în concurs trebuie să se filmeze sau să-și facă poze before&after, prin care să arate cum transforma o zi plictisitoare într-una epică. Apoi trebuie să posteze videoclipul sau fotografia/seria de fotografii pe contul lor de Instagram (în feed sau în reels), să folosească tag-ul @samsungromania și hashtag-ul campaniei #EpicGalaxyS21 alături de unul dintre cele 3 hashtag-uri, în funcție de categoria la care înscriu: #MusicON pentru challenge-urile cu muzică, #PlayON pentru gaming sau #CameraON pentru creare de conținut. Utilizatorii se pot înscrie oricând la oricare dintre aceste challenge-uri.

KV-1A_KPOP_generic_L_feedback (1)

Muzică – #MusicOn

Muzica se situează printre interesele de top ale generației Z. Indiferent de stilul de muzică ales, prin cele două challenge-uri, Epic Dance și Kpop party, poți alege sa te distrezi singur, cu prietenii, acasă sau la magazin, doar cu niște beat-uri și mișcări de dans. Astfel, provocarea este, de fapt, să folosești muzica drept un pretext de a te distra și de a transforma momentele banale în unele epice. De asemenea, conform studiului realizat de Samsung, petrecerile de apartament cu foarte puțini oameni, și de cele mai multe ori alături de membri ai familiei, au fost o activitate preferată de generația Z. Petrecerile inspirate de cultura K Pop au fost și ele prezente în timpul pandemiei, fiind o modalitate de a sparge rutina. Mai mult decât atât, conform aceluiași studiu, 82% dintre respondenți spun că petrecerile mari nu mai sunt de interes pentru ei în viitor, ci mai degrabă preferă reuniunile mai restrânse, chiar și cele organizate online.

Creare de conținut – #CameraOn

Nu puteam vorbi despre Galaxy S21 fără să amintim despre cameră, una dintre cele mai importante mijloace de expresie ale generației Z. Astfel, utilizatorii pot transforma un moment sau loc plictisitor într-unul unul instagramabil, având practic posibilitate să creeze conținut cool în orice situație.De asemenea, aici mai putem aminti de “the new selfie culture”, selfie-urile fiind considerate foarte cool de către Gen Z. Spre exemplu, selfie-ul în oglindă fără oglindă este cel mai nou trend (este vorba de a face o fotografie folosind un smartphone ca accesoriu pentru a arăta ca și cum ai face un selfie).

Gaming – #PlayOn

Membrii generației Z au tendința să-și construiască lumi noi, identității digitale și scenarii de viață paralelă în online. Iar o parte dintre aceștia au descoperit în pandemie gaming-ul ca o activitate care nu doar că le-a ocupat timpul și i-a ajutat să evadeze din realitate, dar care i-a și ajutat să se apropie mai mult de părinți sau de alți membri ai familiei. Astfel, odată cu provocarea #PlayOn, utilizatorii pot reconstrui scenarii de joc în viața reală, se pot costuma, își pot implica chiar și părinții în joc și astfel vor transforma momentele plictisitoare în unele memorabile.

Campania este promovată integrat pe toate canalele: TV, radio, digital, social media, outdoor, PR, OOH, retail, grupul S members, precum și prin prin intermediul #TeamGalaxy; 6 ambasadori Samsung vor realiza propria lor variantă de video care arată transformarea situațiilor banale intr-unele epice. Cei care au acceptat această provocare sunt: Lora, Maximilian Ioan, Bogdan Techeș, Irina Simion Reddysh, Radu Constantin și Lorena Șerban.

Campania se va derula până pe 8 august, inclusiv. Cei care vor participa și își vor înscrie clipurile sau fotografiile vor intra într-o tragere la sorți în urma căreia cei mai buni participanți vor câștiga unul din cele 18 telefoane Galaxy S21. De asemenea, trei dintre jurați vor alege cele mai bune 3 fotografii sau video, câte unul pentru fiecare categorie, iar participanții vor primi câte un Galaxy S21 Ultra. Mai multe informații despre campanie și regulament pot fi găsite aici: https://www.samsung.com/ro/epifygalaxys21/.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>