Vodafone scoate la licitație primul SMS din lume în format NFT

București, 15 decembrie 2021 – Vodafone scoate la licitație primul SMS din lume. Acesta a fost transmis prin rețeaua Vodafone în urmă cu 29 de ani, când un angajat al companiei, Richard Jarvis, a primit, pe 3 decembrie 1992, la petrecerea de Crăciun, un mesaj de doar 15 caractere: „Merry Christmas”. SMS-ul va fi scos la licitație ca NFT (Non-Fungible Token) într-o vânzare unică organizată de casa de licitații Aguttes din Franța.

Cumpărătorul va putea să plătească folosind criptomoneda Ether și va deține proprietate exclusivă a unei replici detaliate și unice a protocolului de comunicare original care a transmis primul SMS din lume. Licitația online va avea loc pe 21 decembrie 2021, iar Vodafone va dona veniturile din vânzare către Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite (UNHCR) pentru a sprijini persoanele strămutate forțat.

Transmiterea mesajului, cu aproape trei decenii în urmă, a fost un moment decisiv în istoria comunicațiilor mobile. În 1999, la șapte ani de la trimiterea primului SMS prin rețeaua Vodafone, a fost în sfârșit posibilă transmiterea de mesaje text în mai multe rețele, accelerând

utilizarea și popularitatea acestora. Astăzi, urări de Crăciun sau cu ocazia altor sărbători sunt trimise de miliarde de oameni din întreaga lume sub formă de text, video, audio și emoji-uri. Fără primul „Crăciun fericit” trimis pe un telefon mobil, lumea noastră ar fi mai puțin conectată astăzi.

De la vechiul SMS la viitorul NFT

La fel ca SMS-urile în anii ‘90 și începutul anilor 2000, tehnologia blockchain a înregistrat o rată de adopție din ce în ce mai mare, iar lumea noastră a intrat într-o nouă eră modelată de soluțiile digitale. Internetul și aplicațiile evoluează constant într-un ritm din ce în ce mai alert. În ultimele 12 luni, spre exemplu, NFT-urile generate și stocate în blockchain au cunoscut, în sfârșit, momentul lor de glorie. Aceste token-uri funcționează ca certificate de proprietate unice și imposibil de falsificat, care dovedesc digital dreptul de proprietate asupra unui anumit activ. Modalitatea lor de utilizare variază, printre altele, de la proprietatea asupra unor opere de artă digitale și a unor obiecte de colecție până la articole virtuale pentru jocuri online și domenii web.

„Non-Fungible” se referă la un bun „inamovibil”, ceea ce înseamnă că NFT-urile pot fi utilizate pentru a dovedi proprietatea asupra unui activ și drepturile asociate de vot, spre exemplu, într-o manieră inalterabilă și neechivocă. Proprietarul unui NFT îl deține în propriul portofel blockchain – care este echivalentul unui portofel digital.

Un moment istoric pentru o cauză nobilă

Ascensiunea tehnologiei blockchain și a NFT-urilor este similară cu ceea ce a realizat Vodafone prin transmiterea primului mesaj text. Vodafone va imortaliza propriul moment istoric în blockchain, scoțându-l la licitație ca NFT.

În acest proces, „Primul SMS” este vândut ca un articol unic. NFT-ul (Ediția 1/1) garantează proprietatea unei replici unice și detaliate a protocolului de comunicare original al primului mesaj text transmis vreodată. Licitația va fi organizată la Paris, pe 21 decembrie 2021, de către Aguttes, prima casă de licitații independentă din Franța. Activă pe piața internațională de obiecte de artă și de lux, casa de licitație se așteaptă să adune ofertanți din întreaga lume pentru această vânzare.

Pentru a răspândi bucurie în rândul celor care au poate cea mai mare nevoie în această perioadă de sărbători, Vodafone va dona toate veniturile din licitație către UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, pentru a sprijini cei 82,4 milioane de oameni care au fost forțați să-și părăsească casele din cauza conflictelor și a persecuției.

 

Despre Vodafone

Vodafone este o companie lider în domeniul telecomunicațiilor în Europa și Africa. Misiunea noastră este să „conectăm pentru un viitor mai bun” care permite o societate digitală incluzivă și durabilă. Expertiza și prezența noastră extinsă ne oferă oportunitatea unică de a susține schimbarea pozitivă pentru societate. Rețelele noastre mențin familiile, prietenii, afacerile și guvernele conectate – așa cum a fost demonstrat clar în cazul Covid-19 – și avem un rol esențial în menținerea funcționării economiilor și a sectoarelor critice, precum educația și asistența medicală.

Vodafone este cel mai mare operator de servicii mobile și fixe din Europa și cel mai mare furnizor de servicii IoT din lume. Platforma noastră de tehnologie M-Pesa permite, în Africa, unui număr de peste 50 de milioane de oameni să beneficieze de acces la plăți mobile și servicii financiare. Operăm rețele mobile și fixe în 21 de țări și 52 de rețele mobile partenere. La 30 septembrie 2021, Vodafone Group avea peste 300 de milioane de utilizatori de servicii mobile, peste 28 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix, peste 22 de milioane de clienți ai serviciilor TV și peste 136 milioane de dispozitive IoT conectate.

Susținem diversitatea și incluziunea prin politicile noastre de maternitate și concediu parental, prin furnizarea de oportunități multiple de dezvoltare femeilor cu ajutorul conexiunilor mobile și fixe, precum și prin îmbunătățirea accesului la educație și abilități digitale pentru femei și pentru societate, în general. Apreciem și tratăm cu respect toate persoanele, indiferent de rasă, etnie, dizabilitate, vârstă, orientare sexuală, identitate de gen, credință, cultură sau religie.

Totodată, Vodafone ia măsuri importante pentru a limita impactul companiei asupra planetei prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până la net zero până în 2040, prin achiziția de 100% energie electrică din surse regenerabile în Europa și în toate operațiunile noastre până în 2025, reutilizând, revânzând sau reciclând 100% din echipamentele noastre de rețea care devin redundante.

Pentru mai multe informații, vizitați www.vodafone.com, urmăriți-ne pe Twitter la @VodafoneGroup sau conectați-vă cu noi pe LinkedIn la www.linkedin.com/company/vodafone.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>