RebelDot deschide, la Cluj-Napoca, al treilea birou din România și sediul central al companiei, optimizat sistemului de lucru hibrid

  • Majoritatea celor 160 de angajați RebelDot lucrează, în prezent, în sistem hibrid
  • RebelDot adaugă în noul spațiu propria cafenea, RebelCafé, și un spațiu de co-work
  • RebelDot are în plan reamenajarea spațiului din Oradea, pentru a-l adapta lucrului hibrid
  • Compania are sedii fizice în România și Danemarca

Cluj-Napoca, 27 septembrie 2022 – RebelDot, companie de dezvoltare software din Cluj, deschide al treilea birou în țară și sediul principal al companiei, la Cluj-Napoca, în cadrul Buftea Business Center, adaptat modului de lucru hibrid. Majoritatea celor 160 de angajați ai RebelDot lucrează, în prezent, în sistem hibrid.

Compania are în total patru birouri fizice, în Cluj-Napoca, unde are două sedii, Oradea și Copenhaga (Danemarca).

Anul acesta, RebelDot are în plan și reamenajarea spațiului din Oradea, pentru a-l adapta lucrului hibrid. Cel de-al doilea birou deschis în Cluj-Napoca, sediul secundar al companiei, a fost deja optimizat muncii hibride și transformat, recent, într-un spațiu pet-friendly.

RebelDot_HQ-2022(1)

„Nu există nicio îndoială că viitorul muncii în IT este hibrid, iar angajații au așteptări tot mai asumate cu privire la flexibilitatea pe care angajatorul le-o oferă. Dacă o companie în IT ar reveni la un aranjament de lucru exclusiv la birou, ar risca să piardă majoritatea talentelor, pentru care, în ultimii doi ani, nu au mai existat bariere geografice. Industria de IT din România este tânără și mulți dintre angajați se simt confortabil cu WFH – avem colegi care și-au terminat studiile și au intrat în lumea muncii în timpul pandemiei, lucrând exclusiv remote.

În același timp, pentru Generația Z și Mileniali reîntoarcerea la birou înseamnă continuarea relațiilor personale, în care au investit prepandemie. Însă nu își doresc să revină în vechile spații de lucru și vor căuta acei angajatori care le oferă spații de lucru confortabile. Nevoile acestor angajați au un impact major asupra deciziilor referitoare la regândirea spațiilor de birouri și oportunitățile de dezvoltare ale companiilor”, spune Tudor Ciuleanu, CEO RebelDot.

RebelDot-HQ-2022(2)

Cafenea cu circuit închis pentru angajații RebelDot și invitații acestora

Pornind de la această nevoie de flexibilitate, RebelDot a revenit în Buftea Business Center, acolo unde a funcționat primul sediul al companiei, relocat, în timpul pandemiei, într-un spațiu care oferea mai multă intimitate și respecta restricțiile impuse în acea perioadă. Noul sediu a fost amenajat, de data aceasta, adaptat la nevoile noului mod în care se desfășoară munca. În timpul pandemiei, în ultimii doi ani, mulți oameni au lucrat din cafenele din țară sau din întreaga lume, pe lângă birourile de acasă. Echipa Rebel a decis să aducă cafeneaua în spațiul de birou și să ofere acel sentiment unic de a avea un loc social care stimulează creativitatea și te face să te simți departe de spațiul clasic de birou. RebelCafé este o cafenea cu circuit închis, accesibilă angajaților RebelDot și invitaților acestora, iar consumația este gratuită.

Pentru a contribui la sentimentul de apartenență la echipă și a încuraja asumarea culturii RebelDot, pe lângă cafeneaua RebelCafé, angajații pot petrece timp în lounge-ul spațios și se pot relaxa în sala de jocuri dedicată.

Dacă membrii echipei RebelDot au nevoie de mai multă intimitate sau doresc să programeze sesiuni de brainstorming cu echipele lor, să aibă întâlniri cu clienții, pot rezerva o sală de ședințe sau o sală de proiect din cele 10 zone desemnate din noul sediu.

RebelDot este o companie românească de dezvoltare de software din Cluj-Napoca, ale cărei produse digitale susțin branduri locale și internaționale în accelerarea procesului de digitalizare și inovare. Cu o vastă experiență în dezvoltarea de aplicații web și mobile, pentru un portofoliu de peste 50 de companii din multiple industrii, RebelDot este un partener loial ce sprijină atât companii de tip enterprise, cât și start-up founderi, aflați la început de drum, oferind servicii de consultanță și implementare, de la stadiul de idee, și pana la cel de lansare și mentenanță a produsului digital.

În cei aproximativ 4 ani de la momentul lansării, RebelDot a ajuns, în prezent, la o echipă de circa 160 de ingineri, designeri și manageri de produs care lucrează într-un mod hibrid, din mai multe colțuri ale țării, dar și din străinătate, RebelDot având filiale atât în Cluj-Napoca și Oradea, cât și în Copenhaga.

Recent, compania a lansat un mecanism de investiții pentru susținerea industriei tech autohtone, Rebel Ventures, ce administrează strategia de investiții a companiei în start-up-uri care vin cu soluții la problemele de zi cu zi în zone precum healthcare, green energy, fintech și blockchain.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>