1.8 milioane de lei colectate în cadrul campaniei de donații McHappy Day 2022, pentru a ține familiile împreună

București, 21 decembrie 2022 – Campania anuală de strângere de fonduri McHappy Day, derulată de McDonald’s în România, în beneficiul Fundației pentru Copii Ronald McDonald, s-a încheiat cu succes. 1.8 milioane de lei au fost colectate prin intermediul acțiunilor din restaurantele McDonald’s, prin SMS, online și cu sprijinul companiilor partenere. Întreaga sumă va fi pusă la dispoziția Fundației pentru a asigura funcționarea celor trei Case Ronald McDonald din București, Timișoara și Iași, pentru a oferi timp prețios familiilor aflate în situații vulnerabile.

Suplimentar, prin campania de vânzare a iepurașilor Benny în restaurantele McDonald’s din țară, suma totală a donațiilor care a mers către Fundație, în 2022, se ridică la 2.3 milioane de lei, bani ce vor veni în ajutorul tuturor părinților aflați în Casele Ronald McDonald.

Desfășurată între 21 și 27 noiembrie, campania McHappy Day a mobilizat și anul acesta comunitatea de clienți McDonald’s din țară. Timp de o săptămână, aceștia au fost invitați să contribuie cu donații în restaurantele McDonald’s, la casele de marcat sau în cutiile speciale, pentru a susține activitatea Caselor Ronald McDonald.

McHappy Day _ Rezultate 2022 (1)

Sistemul de donare pus la dispoziția clienților a inclus și alte opțiuni: donații via SMS, la numărul 8845* cu textul FAMILIE, pentru activarea unei donații lunare în valoare de doi euro sau online, pe site-ul www.rmhc.ro/doneaza. În plus, în calitate de partener de misiune al Fundației pentru Copii Ronald McDonald, McDonald’s a contribuit printr-un mecanism propriu, oferind un leu din valoarea fiecărui Happy Meal vândut în perioada campaniei.

Implicarea partenerilor din mediul de business a reprezentat o altă componentă importantă pentru succesul McHappy Day. Mai mult de 40 de sponsori s-au alăturat cauzei, având deja parteneriate de tradiție cu Fundația pentru Copii Ronald McDonald. Valoarea totală a donațiilor oferite de companii din mediul privat s-a ridicat la 711.000lei.

„Anul acesta am demarat campania McHappy Day cu și mai multă încredere în binele pe care comunitatea din care facem parte îl poate genera. Iar altruismul clienților noștri, implicarea colegilor din echipa McDonald’s și susținerea partenerilor au contribuit la noi rezultate frumoase. Pentru că, în ciuda dificultăților cu care ne-am confruntat în acest an, am reușit să strângem 1.8 milioane de lei, fonduri care vor fi donate Fundației pentru Copii Ronald McDonald pentru a asigura cazare gratuită, mese calde și consiliere părinților ai căror copii urmează tratamente medicale de lungă durată. În final, aceasta este misiunea McHappy Day: să ofere timp prețios părinților și copiilor și să țină familiile împreună în cele mai dificile momente.”, a declarat Paul Drăgan, Director General Premier Restaurants România.

Prezentă în România de 24 de ani, Fundația pentru Copii Ronald McDonald sprijină familiile vulnerabile din România, oferind părinților cazare gratuită în Casele Ronald McDonald pe durata spitalizării copiilor lor. Prima Casă a fost inaugurată în anul 2003, în București, și a găzduit de-a lungul timpului peste 11.000 de părinți și copii veniți din toate colțurile țării pentru tratament.

Urmând modelul din București, în anul 2008 a fost deschisă cea de-a doua Casă, în Timișoara, proiectul fiind remodelat complet și extins în cursul anului 2020. În luna mai 2022, Casa Ronald McDonald Iași și-a deschis ușile în curtea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria”, pentru a deservi anual sute de familii din întreaga regiune.

„Credem că fiecare copil are dreptul să primească îngrijiri medicale cu familia alături. Pentru acest obiectiv luptăm zi de zi, de peste 24 de ani, în parteneriat cu spitale de copii, cu sprijinul partenerului nostru de misiune, McDonald’s și al fiecărui sponsor și donator care ni se alătură. Anul acesta a fost unul extrem de important: am deschis a treia Casă Ronald McDonald la Iași, am inaugurat Centrul de servicii sociale la Timișoara, am demarat un program de educație pentru sănătate – îngrijiri centrate pe familie, am sprijinit spitalele de copii cu dotări. Fiecare pas în față aduce mult Bine pentru părinții și copiii din Casele noastre și din Spitalele și secțiile de pediatrie din țară. Putem oferi timp prețios împreună cu fiecare gest de bine. Mulțumim echipei McDonald’s și tuturor partenerilor, donatorilor și voluntarilor și invităm companiile să susțină cauzele de Bine redirecționând impozitul pe profit sau venit.”, a declarat Amalia Năstase, președinta Fundației pentru Copii Ronald McDonald.

***

*Valoarea donației este de 2 Euro/lună. Pentru a opri Donația lunară trimite mesajul FAMILIE STOP la 8845. Suma alocată cauzei este de 2 Euro ( nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament). În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite, în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA. Campanie realizată cu sprijinul Digi Mobil, Orange Romania, Telekom Romania Mobile și Vodafone Romania.

Despre Fundația pentru Copii Ronald McDonald

Fundația pentru Copii Ronald McDonald a fost înființată în 1998 și susține cele trei Case Ronald McDonald din București, Timișoara și Iași care găzduiesc gratuit familiile copiilor spitalizați pe durata tratamentelor medicale îndelungate. În total, peste 22.000 de părinți și copii au fost primiți în aceste „Case departe de casă”. De asemenea, începând cu anul 2017, Fundația este coordonată de un consiliu director, din care fac parte:

Dna. Amalia Nastase, Founder & CEO Amalia Năstase Communications

Dl. Ștefan Iordache, Chief Operating Officer Publicis One Romania

Dr. Alin Popescu, Medic specialist de medicină sportivă

Dl. Valentin Truță, General Counsel Hili Ventures

Dl. Martin Xuereb, Președinte Ronald McDonald House Charities Malta

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>