Ionuț Mișa: România se situează pe locul 5 între statele membre ale Uniunii Europene cu cel mai scăzut nivel de îndatorare

Ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, a declarat astăzi, 6
noiembrie 2017, în plenul Senatului României, că potrivit datelor EUROSTAT
din 24 octombrie 2017, la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, la
sfârşitul trimestrului II al acestui an, România s-a situat pe locul 5
între statele membre UE cu cel mai scăzut nivel de îndatorare și cu mult
sub media de îndatorare a statelor membre ale UE de 83,4% din PIB, cu un
nivel al datoriei publice în PIB de 37,2%.
Ministerul Finantelor
Ministerul Finantelor
Ministrul Finanțelor Publice a explicat că începând cu anul 2012, atunci când a început procesul de consolidare bugetară cu deficite bugetare de sub 3 % din PIB, după criza financiară și economică și în contextul relansării creșterii economice, datoria publică calculată conform metodologiei Uniunii Europene s-a stabilizat la un nivel de cca. 37-39 % din PIB, cu mult sub limita stabilită de 60% stabiltă prin Tratatul de la Maastricht, după cum se prezintă în tabelul de mai jos:

Datoria publică 31.12.2012

31.12.2013

31.12.2014

31.12.2015

31.12.2016

30.06.2017 %

PIB 37,3%

37,8%

39,4%

38,0%

37,6%

37,2%

În ceea ce priveşte deficitul bugetar, Ionuț Mișa a subliniat că execuția bugetului general consolidat pe primele nouă luni ale anului 2017 s-a încheiat cu un deficit de 6,8 miliarde lei, respectiv 0,81% din PIB conform metodologiei naționale de calcul, față de deficitul programat pentru finele lunii septembrie de 2,35% din PIB. Deficitul menționat în textul moțiunii simple a opoziției, respectiv 4,1% din PIB reprezintă deficitul ajustat sezonier și calculat conform Metodologiei ESA 2010. Astfel, Eurostat menționează că “datorită unui model sezonier de taxe, alte venituri și anumite elemente de cheltuieli, evoluția trimestrială este volatilă și specifică țării. Prin urmare, utilizatorii trebuie să fie atenți în analiza lor înainte de a face orice extrapolare sau de a trage concluzii bazate pe evoluțiile trimestriale. Utilizatorii ar trebui să fie conștienți de faptul că amplitudinea sezonalității și natura sezonalității variază considerabil între țări.”

De asemenea, Ministrul Finanțelor Publice a arătat că în urma măsurilor puse în practică în privința activității de administrare fiscală, rezultatele obținute de A.N.A.F. au depășit nivelul încasărilor din anii precedenți. Astfel, activitatea din primele 9 luni ale anului fiscal 2017 arată: – o depășire cu 5,9% (indice nominal) a veniturilor realizate în perioada similară a anului 2016 (un plus de 8,84 mld. lei în cifre absolute – respectiv 158,04 mld. lei în 2017, față de 149,20 mld. lei în 2016). – un grad de realizare de 99,7% a programului de încasări stabilit prin legile bugetare anuale rectificate.

“Obligațiile fiscale declarate în aceeași perioadă înregistrează o creștere cu 6,2%, respectiv 9,32 mld. lei în cifre absolute”, a punctat Ministrul Finanțelor Publice.

În cadrul discursului susținut în Senatul României, Ministrul Finanțelor Publice a mai spus ca în primul semestru din anul 2017, conform datelor din bilanţurile contabile, cifra de afaceri pe total economie a depăşit 609 miliarde lei, în creştere cu 8,5% faţă de semestrul I 2016, în aceeaşi perioadă profitul brut crescând cu 8,4%, și conducând la o rată a profitabilităţii de 6%. În ceea ce privește costurile împrumuturilor de pe piețele externe, Ionuț Mișa a reamintit că la emisiunea de euroobligațiuni în valoare de 1 mld. de euro realizată în data de 10 octombrie a.c., reprezentând redeschiderea emisiunii lansate în aprilie 2017, cu maturitatea inițială de 10 ani și cupon de 2,375%, Ministerul Finanțelor Publice a obținut cel mai scăzut cost istoric pentru această maturitate, și anume un randament de 2,114%. Ministrul Finanțelor Publice a arătat ca nivelul disponibilităților în lei și în valută la dispoziția trezoreriei statului, aflate în soldul contului curent general al trezoreriei, acoperă actualmente peste 7 luni de necesar brut de finanțare, ceea ce reprezintă una dintre cele mai sustenabile rezerve existente vreodată la nivelul Ministerului de Finanțe.

Biroul de presă Ministerul Finanţelor Publice Tel./fax: 021/319.97.35 www.mfinante.gov.ro

Conferința Internațională KAIZEN™-LEAN Healthcare

Asociația KAIZEN Manager Club organizează la București, în data de 8 decembrie 2017, Conferința Internațională KAIZEN™-LEAN Healthcare, ce are ca scop promovarea managementului KAIZEN™-LEAN ca soluție de îmbunătățire pentru situația actuală din sistemul medical românesc, nu doar de stat, ci și privat.

Conferința Internațională KAIZEN™-Lean Healthcare
Conferința Internațională KAIZEN™-Lean Healthcare
“The KAIZEN™ Philosophy assumes that our way of life – be it our working life, our social life, or our home life – deserves to be constantly improved”
Masaaki Imai, Founder of Kaizen Institute

Experți în domeniu din România și din străinătate vor prezenta studii de caz și experiențe de succes din țări precum Japonia, Germania și Turcia, împreună cu potențiale soluții care pot avea efecte în întreg sistemul medical românesc.

Informațiile care vor fi prezentate în cadrul evenimentului sunt de interes pentru mediul privat și pentru instituțiile medicale publice deopotrivă. Această conferință internțională este adresată predominant managerilor generali din spitale, clinici și chiar grupuri de companii, responsabililor pentru asigurarea calității, experților în asigurarea calității în domeniul medical, oficialilor din instituțiile Sistemului de Sănătate.

Subiectele principale vor viza printre altele îmbunătățirea calității, a eficienței și a raportului calitate-preț pentru serviciile medicale, creșterea valorii adăugate pentru pacienți, reducerea erorilor medicale și a timpilor de așteptare, dezvoltarea leadership-ului în rândul personalului medical.

Conferința Internațională KAIZEN™-LEAN Healthcare va avea loc la Hotel JW Marriott București, Salon A, în data de 8 decembrie. Persoanele interesate pot cere mai multe detalii și informații de înscriere la adresa office@kaizen-romania.ro sau la numărul de telefon 021.310.31.54.

Inițiativă a Institutului Kaizen România, Asociația KAIZEN Manager Club reunește manageri ai companiilor de top din România, și specialiști în Managementul Kaizen-Lean, cu scopul de a identifica noi modalități de promovare a Culturii Îmbunățirii Continue în societatea românească, de a obține performanțe la nivel de organizație și, totodată, de a găsi soluții pentru problemele specifice Managementului Kaizen în companii. Kaizen Institute Romania este lider pe piața românească pentru consultanță în implementarea Sistemului de Business KAIZEN™, cel mai performant sistem de business de la ora actuală la nivel global, fiind derivat din Toyota Production System.

Alte date de contact:

Site: https://ro.kaizen.com/

Facebook: https://fb.com/kaizeninstituteromania

Par de aur ca al zanelor din basme si ca al frumoaselor din poeziile eminesciene

Blondul perfect este cel din basmele romanesti si din poeziile eminesciene. Cosanzenelor le curg pe umeri lanuri de grau topit ce se unduiesc in soare sau aur, aur viu.
Este galbenul acela copt, perfect, cu reflexe usor- roscate, nu cel suparator, hepatic. Tocmai de aceea, femeile care-si doresc acesta nuanta de vis, cantata de poeti si traspunsa in cantece de dor, trebuie sa comande neaparat decolorant par de pe Esteto.ro.
Decolorarea parului cu orice fel de produse este foarte daunatoare, mai ales ca multi distribuitori, din dorinta de a vinde, omit scrierea pe prospect a eventualelor reactii alergice si atentionari.
Esteto-ro procedeaza etic si isi informeaza clientele onest in acesta privinta. De pilda Pudra Decoloranta Wella Professionals Blondor Multi Blond Powder 800 grame, care costa 139 de lei si este prezentata in mod obiectiv cumparatoarelor.
Punctele tari ale produsului sunt:
-garanteaza o deschidere pana la 7 nivele
-extractul de orez si uleiurile minerale hidrateaza si protejeaza parul in timpul decolorarii, in loc sa-l arda ca alti decoloranti, fixeaza cele mai frumoase nuante de blond, asigurand protectie impotriva galbenului invaziv, suparator
-asigura vopsirea parului profesionala.
Atentionari:
1) Poate da reactii alergice, in concluzie, inainte de utilizare se testeaza pe piele
2) Nu se aplica pe pielea capului zgariata sau iritata
3) Se folosesc obligatoriu manusi la decolorare
4) Parul se verifica la fiecare 10 minute pentru a se vedea nuanta si a se opri decolorareain cazul in care este cea dorita.
Pudra se vinde si in cutii de 400 de grame, la pretul de 92 de lei si este bine sa preferam recipientele mai mici, fiindca dupa deschidere, pudra este foarte pretentioasa.
Esteto.ro are pentru femeile care pun mare pret pe frumusetea lor o gama variata de produse, multe de acestea adresandu-se parului. Si in cazul in care nu se obtine vopseaua dorita, exista remediu: pigmentul de par.
Decolorarea si vopsitul pot fi completate de sampoane pentru par vopsit si tratamente de regenerare si hidratare. Un alt aspect care recomanda magazinul si produsele livrate de acesta este declaratia de conformitate a produsului care soseste in acelasi timp cu marfa.
La comenzi de peste 200 de lei, transportul este gratuit, de aceea ar trebui sa ne orientam si sa selectam toate produsele de care avem nevoie sa nu mai platim transportul.
Pudra decoloranta, cu toate ca este cel mai bun produs de profil de pe piata, se afla in stoc, iar livrarea are loc in 5 zile de la plasarea comenzii.
Pentru plasarea mai usoara a comenzilor exista si posibilitatea accesarii magazinului de pe telefonul mobil, iar magazinul este avizat de Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor.
Parul blond atrage privirile si o nuanta usor aurie sau cu reflexe lejere, roscate intinereste si imblanzeste trasaturile. Multe femei inainte de a-si schimba culoarea parului, mai ales cand este vorba de o schimbare majora: merg la un magazine si probeaza o peruca la culoare. Este util sa facem acest test pentru a nu fi surprinse neplacut!

Raportul de Sustenabilitate SIVECO Romania pentru 2016 a fost elaborat conform Standardelor Global Reporting Initiative (GRI)

Acordand pentru a doua oara consecutiv Materiality Disclosures Service organizational mark ( Marca de Materialitate ), GRI a validat in totalitate, in mod formal si oficial, conformitatea Raportului de Sustenabilitate SIVECO cu recomandarile sale privind procesul de consultare al stakeholderilor si implicit cu Standardele GRI
Raportul de Sustenabilitate SIVECO pentru 2016
Raportul de Sustenabilitate SIVECO pentru 2016
Fiind prima companie privata din Romania care in urma cu 8 ani a publicat un Raport de Sustenabilitate, SIVECO Romania continua aceasta traditie prin realizarea Raportului de Sustenabilitate (2016) – Solutii inovatoare pentru o comunitate durabila .

In elaborarea sa, compania a utilizat pentru prima data Standardele GRI, identificand aspectele relevante pentru SIVECO, printr-un proces de consultare a stakeholderilor (partilor interesate).

Acesta este singurul raportul din sectorul IT din Romania elaborat in conformitate cu Standardele GRI, primele standarde la nivel global pentru raportarea impacturilor economice, sociale si de mediu.

Validand acest demers, GRI a acordat pentru a doua oara consecutiv Materiality Disclosures Service organizational mark (Marca de Materialitate), recunoscand in totalitate, in mod formal si oficial, conformitatea Raportului de Sustenabilitate SIVECO cu recomandarile sale privind procesul de consultare a stakeholderilor si, implicit, cu Standardele GRI.

Raportul comunica angajatilor, partenerilor, clientilor si tuturor partilor interesate (stakeholderilor) nivelul de performanta pe care SIVECO Romania l-a atins in anul 2016, modul in care aceasta contribuie la dezvoltarea economica a tarii, proiectele majore pe care le implementeaza in interesul comunitatii, precum si masurile derulate de companie pentru diminuarea amprentei de carbon.

„Suntem foarte onorati sa facem parte din GRI GOLD Community, sa ne asumam rolul de lider de sector in raportarea de sustenabilitate din Romania si sa continuam traditia de a impartasi cu toti stakeholderii nostri valoarea pe care o cream. Publicarea anuala a Raportului de Sustenabilitate reprezinta pentru noi cel mai transparent mijloc de comunicare. In cadrul acestuia, includem toate realizarile si provocarile anului precedent, precum si masurile pe care le-am implementat pentru a ne consolida si pentru a ne asigura o dezvoltare pe termen lung, prin minimizarea impactului negativ si maximizarea celui pozitiv produs de SIVECO in comunitate”, declara Florin Ilia, Presedinte si Director General SIVECO Romania.

Pentru o gestionare eficienta a sustenabilitatii in cadrul companiei, SIVECO si-a stabilit o serie de obiective specifice care raspund atat prioritatilor proprii de dezvoltare, cat si celor nationale si globale in domeniul dezvoltarii durabile, in conformitate cu know-how-ul si competentele sale.

Pentru fiecare obiectiv specific, compania a identificat proiecte si masuri capabile sa-si alinieze strategia in conformitate cu asteptarile partilor interesate, sa-si evalueze capacitatea de a atinge obiectivele stabilite si sa identifice oportunitatile de afaceri din intregul proces.

De asemenea, raportul cuprinde 23 de teme materiale in congruenta cu obiectivele specifice, identificate in urma unui proces de consultare a partilor interesate, care a stabilit nivelul de importanta a fiecarei teme. In cadrul Raportului de Sustenabilitate este prezentat, pentru fiecare tema materiala, modul in care acestea sunt gestionate de catre SIVECO, masurile implementate pentru minimizarea impactului negativ si maximizarea celui pozitiv produs.

„Apreciem faptul ca SIVECO a decis sa pregateasca primul Raport de Sustenabilitate in conformitate cu Standardele GRI in parteneriat cu INNOVA Project Consulting. A fost o provocare pentru ambele companii, pe care ne bucuram ca am dus-o la bun sfarsit, iar azi ne putem lauda cu un Raport de Sustenabilitate, care este primul din sectorul IT din Romania si unul dintre putinele la nivel international care utilizeaza aceaste noi standarde globale”, spune Mihaela Croitoru, Managing Partner INNOVA Project Consulting.

Raportul de Sustenabilitate SIVECO pentru anul 2016 poate fi citit aici http://www.siveco.ro/sites/default/files/rss/2016/mobile/index.html#p=1.

Promotor Rent a Car Otopeni lansează oferta de iarna, cu preturi fara concurenta!

Promotor Rent a Car Otopeni este o companie nationala cu experienta de peste 10 ani in domeniul inchirierilor auto si care pune la dispozitia clientilor servicii variate, de la inchirieri auto pe termen scurt, transferuri auto, inchirieri masini pe termen lung pana la inchirieri limuzine, autocare si alte masini care sunt disponibile impreuna cu serviciile unui sofer profesionist.
Inchirieri Auto Otopeni
Inchirieri Auto Otopeni
Promotor Rent a Car Bucuresti, Otopeni. Masini Noi. Preturi Mici. Toate taxele Incluse.
www.auto-rent.ro

Promotor Rent a Car Otopeni lanseaza oferta de iarna cu preturi incepand de la 7 euro/zi pentru inchirierile de peste 31 de zile (oferta completa de preturi si conditiile de inchiriere le puteti gasi pe site-ul www.auto-rent.ro).

Oferte speciale cu si mai multe beneficii pentru clienti.
In perioada urmatoare ii invitam pe toti cei care vor sa inchirieze masini sa profite de aceste preturi si sa rezerve din timp. Ca si in anii trecuti compania de inchirieri masini vine cu in intampinarea clientilor sai cu oferte speciale si gratuitati pentru anumite accesorii (Gps, lanturi de iarna, sofer aditional gratuit) la inchirierea unor anumite tipuri de masini.

Dupa succesul pe care l-a avut incheind o serie de parteneriate cu operatorii locali de inchirieri auto Otopeni si dupa ce a reusit rapid sa se extinda la nivel national, Promotor Rent a Car anunta ca doreste sa intre in contact cu mai multe companii locale din Bucuresti, Otopeni care ofera servicii de inchirieri masini si care vor sa isi extinda afacerea.

Promotor Rent a Car Cluj Napoca lansează oferta de iarna pentru inchirieri auto

Promotor Rent a Car Cluj Napoca este o companie nationala cu experienta de peste 10 ani in domeniul inchirierilor auto si care pune la dispozitia clientilor servicii variate, de la inchirieri auto pe termen scurt, transferuri auto, inchirieri masini pe termen lung pana la inchirieri limuzine, autocare si alte masini care sunt disponibile impreuna cu serviciile unui sofer profesionist.
Inchirieri Auto Cluj Napoca
Inchirieri Auto Cluj Napoca
Promotor Rent a Car Cluj Napoca lanseaza oferta de iarna cu preturi fara concurenta (oferta completa de preturi si conditiile de inchiriere le puteti gasi pe site-ul www.auto-rent.ro).

Oferte speciale cu si mai multe beneficii pentru clienti

In perioada urmatoare ii invitam pe toti cei care vor sa inchirieze masini sa profite de aceste preturi si sa rezerve din timp o masina in Cluj Napoca. Ca si in anii trecuti compania de inchirieri masini vine cu in intampinarea clientilor sai cu oferte speciale si gratuitati pentru anumite accesorii (Gps, lanturi de iarna, sofer aditional gratuit) la inchirierea unor anumite tipuri de masini.

Dupa succesul pe care l-a avut incheind o serie de parteneriate cu operatorii locali de inchirieri auto Cluj Napoca si dupa ce a reusit rapid sa se extinda la nivel national, Promotor Rent a Car anunta ca doreste sa intre in contact cu mai multe companii locale din Cluj Napoca care ofera servicii de inchirieri masini si care vor sa isi extinda afacerea.

Despre Promotor Rent a Car

Promotor Rent a Car Cluj Napoca activeaza cu succes pe o piata destul de competitiva, in care companiile romanesti de inchirieri auto au reusit prin incheierea unor parteneriate puternice sa faca o concurenta serioasa multinationalelor. Punand accentul pe transparenta si pe flexibilitatea prin care se adapteaza la nevoile clientilor, Promotor Rent a Car este, de asemenea, un furnizor de servicii de inchirieri masini Cluj Napoca care nu percepe clientilor taxe suplimentare la anularea rezervarii.

Reamintim clientilor nostri ca Promotor Rent a Car Cluj Napoca ofera posibilitatea anularii unei rezervari, oricand, fara niciun cost. De asemenea nu percepe plati in avans sau folosirea unui card de credit pentru efectuarea unei rezervari online! Serviciile de inchiriere sunt disponibile si pe Aeroportul din Cluj Napoca. Inchirieri auto Aeroport Cluj Napoca cu absolut toate taxele incluse!

Contact

Pentru mai multe detalii va invitam sa vizitati site-ul www.auto-rent.ro. Ne puteti de asemenea contacta la 0734 403 403 sau ne puteti scrie la office@auto-rent.ro

Promotor Rent a Car Cluj Napoca lansează oferta de iarna, cu preturi fara concurenta! Promotor Rent a Car Cluj Napoca lansează oferta de iarna, cu preturi imbatabile Promotor Rent a Car Cluj Napoca lansează oferta de iarna cu preturi competitive.

6 cele mai importante perspective despre eficientizare campaniilor

PR2Advertising.ro a organizat pe 19 octombrie 2017 a III-a editie a conferintei “Targetare si campanii eficiente”. Evenimentul a reunit o serie de specialisti in advertising si peste 100 de persoane au fost prezente in public, pentru a urmari prezentarile vorbitorilor invitati. Daca nu ai participat la eveniment sau vrei sa revezi speakerii invitati, gasesti mai jos cateva idei ale discururilor sustinute, dar si un link spre pagina cu inregistrarile video ale discursurilor si prezentarile in format .pdf.
Video Targetare si campanii eficiente
Video Targetare si campanii eficiente
Gasesti materialele video si pdf in aceasta pagina.

Petrisor Obae, Paginademedia.ro

“Vorbeste pe limba lor”

Petrisor a analizat cadru cu cadru unele dintre reclamele prezentate in cadrul conferintei “Targetare si campanii eficiente” si a subliniat o serie de erori facute de producatorii de reclame.

Cel mai des intalnite greseli, vizibile in spoturile publicitare, din punctul sau de vedere, sunt urmatoarele:

– cele cu trimiteri sexuale, cu mesaje explicite indiferent de ora, nu-si au rostul. Unele explicatii ar trebuie sa ramana in cabinetele medicale, iar cand sexul se duce in grobianism, automat merge in extrema cealalta si nu mai vinde, e de parere, Petrisor.
– reclame ce contin mesaje scrise prost sau actorii din reclame nu se regasesc cu personajul pe care il interpreteaza
– reclame care nu rezoneaza cu consumatorul
– au o adresare incorecta sau sunt lipsite de autenticitate
– reclame care mimeaza fericire maxima

Adelina Oprea, Champaigns

“Campanii eficiente pe facebook”

Cum faci ca o campanie sa fie cat mai eficienta pe facebook?
Pentru a ajunge la astfel de performante, Adelina Oprea recomanda urmatorii pasi:

Fixarea obiectivuluiCui vinzi produsul?Verifica audienteleCampanii cu audienta nouaCum arata aplicatia pe mobilul tau?

Gasesti materialele video si pdf din cadrul conferintei in acest articol.

Radu Ciofu, SEOmark.ro

“Cum creezi un site care vinde”

Cum arata un WEBSITE care VINDE?

Este Responsive

Site-ul este SEO Friendly

Site-ul are un design modern, CURAT si adaptat standardelor User Experience / UX Friendly

Site-ul NU contine animatii flash

Site-ul colecteaza lead-uri (date de contact ale unor potentiali clienti)

Site-ul masoara eficienta campaniilor de promovare

Site-ul tine cont de cele mai importante cautari ale potentialilor clienti

Simona Mincu, pastel

“Ai paria toti banii pe un singur consumator?”

Experientele unu la unu cu consumatorul direct sunt cele in care Simona isi pune toata increderea.

Toti suntem restransi la buget, dar ce-ar fi daca ai investi toti banii intr-un singur client, daca ai incerca ceva mai creativ si ai investi in targetare, ne indeamna Simona Mincu. Putini sunt cei care ar avea curajul sa riste. Insa, adauga specialistul in PR, campaniile care au investit totul intr-un singur consumator s-au dovedit a avea succes garantat pe plan international.

Exista nenumarate campanii targetate pe un singur client, la nivel international, cu povesti reale despre persoane, care in final au devenit clientul numarul unu.

Astfel, cu ajutorul unui continut relevant, real, uman ii poti creea o experienta deosebita clientului, pe care sa o asocieze cu un anumit produs, pe care tu l-ai lansat.

Gasesti materialele video si pdf din cadrul conferintei in aceasta pagina.

Mihaela Corbeanu, blogger

“Online marketing cu buget redus”

Daca vrei sa investesti intr-o campanie organica, spune Mihaela, trebuie sa ai in vedere cinci intrebari:

Cine esti? Ce produse vinzi si de ce.Cine este publicul? Trebuie sa stii cui doresti sa vinzi, sa afli cine este publicul tau, pentru a reusi sa te apropii cat mai mult de el.Ce face adversarul tau? Pentru a vedea cum te pozitionezi in raport cu acesta.Cum ajunge publicul la tine? Trebuie sa ii oferi un punct de intalnire.E bine sau e rau ceea ce faci? Trebuie sa masori sa vezi care a fost impactul asupra business-ului tau.

Ioana Lintoiu, AI PR!

“Externalizarea continutului de marketing”

De ce avem nevoie de blog?

Rolul blogului in SEO

De ce ii plac blogurile lui Google?

Cat de des trebuie sa postez?

Cum aleg temele de impact?

Cine este bine sa ne scrie articolele de blog?

Sponsor principal: Carrefour Romania

Sponsori secundari: SEOmark.ro si Invox.ro

Partener media principal: Comunicatdepresa.ro

Parteneri media secundari: 9am, Acasa.ro, Business24, LivePR, Romania Libera, Woman2Woman.ro, Ziare.com

Bloguri partenere: Andranistor.ro si PRcafe.ro

Cumparaturi cu stil, cu sacosa personalizata pliabila

Pungile din plastic vor fi interzise în țara noastră. Așa că tot mai multe firme caută variante alternative pentru aceste produse. Din ce în ce mai mulți români merg la cumpărături cu propria sacosa personalizata pliabila .
sacose personalizate
sacose personalizate
Sacosa personalizata pliabila nu ar trebui să lipsească din niciun pachet de promovare în această toamnă, fiind prietenoasă cu mediul înconjurător, dar nefăcând rabat de la calitate.
Dragoș Vlădilă, general manager Sedra Advertising

Sacosa personalizata pliabila te poate însoți tot timpul la cumpărături. Cu sacose personalizate din pânză, polipropilenă, iută sau hârtie, viitorul cumpărăturilor sună eco. Iar sacosa de cumparaturi personalizata este chic și plină de culoare.

Cu noi, să-ți potrivești culorile companiei cu sacose personalizate devine cel mai simplu lucru și cel mai la îndemână. Natural înseamnă la modă, iar în ultimii ani din ce în ce mai multe companii mari aleg să-și personalizeze produsele pentru mai multă vizibilitate.

Sacosa personalizata pliabila reprezintă o alternativă eco-friendly la sacoșele din plastic oferite de supermarket. Poate fi purtată cu ușurință în geantă și folosită ori de câte ori este nevoie. Iar dacă le personalizezi cu logo-ul tău, cu un text sau o imagine reprezentativă pentru afacerea ta, cu siguranță sacose personalizate vor face furori de fiecare dată când vor fi purtate, la cumpărături sau la serviciu.

Promovare chic și eco-friendly cu sacose personalizate

Sacosa personalizata pliabila nu ar trebui să lipsească din niciun pachet de promovare în această toamnă, fiind prietenoasă cu mediul înconjurător, dar nefăcând rabat de la calitate. În plus, îi conferă utilizatorului și un sentiment de siguranță, fiind prevăzută cu buton de închidere.

Cu un design prietenos, gândit special pentru promovarea afacerii tale, sacosa personalizata pliabila garantează vizibilitate maximă, datorită imaginilor inedite care pot fi imprimate pe material, și constituie, în același timp, și un cadou promoțional cu stil.

Sacose personalizate pot fi purtate, cu ușurință, în mână sau pe umăr. În plus, calitatea materialului garantează produselor rezistență și o folosință îndelungată. Sacose personalizate beneficiază de întărituri la cusături și pot face față fără probleme cumpărăturilor zilnice de la supermarket.

Iar vestea bună pentru tine este că materialul din care sunt fabricate le face ideal de personalizat. Putem imprima pe sacosa personalizata pliabila orice imagine dorită de tine, logo, text etc. Tehnicile folosite pentru personalizare sunt: serigrafia, printul și transferul termic.

Tendințele auto 2017 – 2018 și peste 300 de modele expuse vă așteaptă la Salonul Auto București și Accesorii 2017!

Între 4 – 12 Noiembrie, Salonul Auto București și Accesorii, cel mai mare şi aşteptat eveniment auto al anului, aflat la ediția a XV-a internațională își deschide porțile la Romexpo în Pavilionul Central.

Vă invităm la Deschiderea oficială și conferința de presă a SAB & Accesorii 2017 ce vor avea loc Vineri, 3 Noiembrie, ora 14.00 în Pavilionul Central Romexpo în prezența Doamnei Ministru Graţiela Leocadia Gavrilescu – Ministerul Mediului, Domnului George Adrian Dincă – Director Registrul Auto Român precum și a altor reprezentanți ai Ministerelor și Instituțiilor Partenere și va fi urmată de un vin d’honneur.

Accesul reprezentanților presei în data de 3 Noiembrie va fi liber pe baza legitimației de presă.

Cel mai mare eveniment auto din România, SAB & Accesorii a furnizat începând cu anul 1993 un eveniment la standarde înalte, aducând şi în acest an ultimele noutăţi din domeniul auto. Salonul Auto București și Accesorii este singura expoziție auto cu tradiție, fiind primul eveniment auto cu caracter specializat din România organizat în parteneriat cu ACAROM şi cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerul Mediului.
La SAB & Accesorii 2017 vor fi prezente automobile venite direct de la Frankfurt, premiere nationale si cele mai noi modele auto de la: Abarth, Alfa Romeo, Fiat, Fiat Professional, Ford, Hyundai, Honda, Jaguar, Jeep, Kia, Land Rover, Maserati, Mazda, Mercedes-Benz, Mitsubishi, Opel, Seat, Skoda, Smart, Suzuki, Toyota, Volvo etc.

Salonul Auto Bucuresti & Accesorii 2017
Salonul Auto Bucuresti & Accesorii 2017
La standul Ţiriac Auto din cadrul SAB & Accesorii te invităm să vezi peste 50 de maşini. Vino să interacționezi cu ultimele modele și să afli promoțiile mărcilor – Ford, Hyundai, Mercedes-Benz, Land Rover, Jaguar și Mitsubishi – pregătite special pentru acest eveniment.

Pentru aniversarea a 50 de ani de istorie AMG, Ţiriac Auto își propune să expună în cadrul Salonului Auto București, o parte din modelele cele mai dorite de iubitorii de mașini dedicate circuitelor de viteză. Gama de modele speciale, Mercedes-AMG, va cuprinde versiunile A 45 AMG, C 43 AMG, CLA 45 AMG, E 63 AMG S dar și modelul AMG 43 GLE Coupe și AMG GT.

Printre premierele şi modele expuse în standul Ţiriac Auto se numără: Noul SUV Kona, adus în premieră şi exclusivitate naţională, Noul Model Jaguar E-Pace prezentat în avanpremieră națională, doar pe 4 și 5 noiembrie, Noul Land Rover Velar.

Țiriac Collection aduce cinci exponate de excepție: Mercedes-Benz SLR McLaren Stirling Moss Edition din 2009, DeLorean DMC-12 din 1981, Ford Mustang Shelby GT 500 din 1969, Messerschmitt KR 200 din 1962 și Rolls-Royce Phantom III Sports Saloon din 1937. Aplicația mobilă este disponibilă pentru sistemele de operare iOS și Android și poate fi descărcată gratuit de la adresa http://app.tiriaccollection.ro/. Aceasta permite vizitarea virtuală a Țiriac Collection și explorarea 360° a exponatelor în exterior, cât și în interior, în cazul celor mai relevante dintre acestea.

Auto Italia vine la SAB 2017 cu un stand auto de peste 600 mp. În perioada 4-12 noiembrie, importatorul Auto Italia va fi prezent cu o reprezentare plenară a mărcilor sale. Accentul va fi pus pe SUV-uri, modele 4×4 și sport, expuse pe o suprafață de peste 600 mp. Printre noutățile absolute se află Noul Jeep Compass, proaspăt lansat în Europa și în România. Noul Compass a obținut maximum de puncte la testele EuroNCAP, cel mai nou model Jeep fiind expresia celor mai avansate tehnologii dezvoltate până acum de brandul cu șapte fante.

Volvo Cars Group produce o gamă premium de automobile, care include modele în trei volume, combi, combi sport, cross country şi SUV. Primus Auto, principalul dealer al marcii Volvo, din Bucureşti, va fi prezent la ediţia a XV-a a SAB & Accesorii cu modelele: Noul Volvo XC60, Volvo XC90, Volvo V90 Cross Country la prima sa apariţie publică în România, într-un salon auto oficial, Volvo S90. Cu o gamă completă de modele noi care includ tehnologii, motorizări şi cutii de viteze noi, dezvoltate integral în Suedia şi adaptate viitorului, Volvo este totodată primul producător auto care îmbrățișează pe deplin electrificarea. Din 2019, toate modelele Volvo care vor fi lansate urmează să fie dotate cu motoare electrice.

Arian Motors, parte a Rădăcini Grup și cel mai mare dealer Mazda din România, va participa la SAB & Accesorii 2017 cu cele mai importante modele din gama Mazda: Mazda 3 Sport şi Sedan 2017, Mazda 6 2017 cu aspectul său remarcabil pornind de la designul premiat KODO, CX-3 – primul SUV subcompact de la Mazda cu tehnologia premiată SKYACTIV, Noua Mazda CX-5 – cu un design complet nou la interior și la exterior, Noua Mazda MX-5 RF, modelul care a câștigat marele premiu al competiţiei „Red Dot: Best of the Best” ediţia 2017.

Honda va fi reprezentată de către dealer-ul Asko, cel mai important dealer al rețelei din România, cu modele Jazz, Civic 5D, Civic Sedan, HR-V, CR-V, Civic Type R. Una dintre noutățile salonului va fi prezentarea în premieră națională a Noului Type R, un automobil de 320 c.p. proiectat pentru performanță și un condus sportiv. În completarea gamei, Asko are pregătită o surpriză plăcută pentru fanii Honda ce vor vizita standul.

Toyota vine la SAB prin dealer-ul Toyota București Vest cu modelul convențional Corolla și hibridele Yaris, Auris, C-HR și RAV4. Fie că te interesează un automobil hatchback, sedan, crossover sau SUV, la Toyota vei găsi întreaga gamă. Cel mai nou membru al familiei, C-HR, te așteaptă să-i descoperi abilitățile de crossover cu un design inovator și atletic.

Autonet Kia va prezenta modelele: Sportage, Niro, Cee’d SW, Rio, Stonic.

German Top Trading, dealer Opel, va expune la Salonul Auto Bucureşti modelele: Opel Corsa, Opel Astra, Opel Adam, Opel Insignia, Opel Zafira, Opel Crossland X, Opel Mokka X, Opel Combo, Opel Movano, Opel Vivaro.

Autoklass aduce la Salonul Auto Bucureşti smart Electric Drive, smart Brabus şi Divizia de Mobilitate Electrică.

Cu o autonomie de până la 160 Km la o singură încărcare, smart Electric Drive oferă toate avantajele şi bucuriile unui smart obişnuit, dar cu 0 emisii. Întotdeauna inovatori, suntem singurul producător auto din lume care oferă o gamă completă de automobile electrice: de la smart fortwo coupé la smart forfour.

smart BRABUS are şi mai multă putere, pentru mai multa distracţie în oraş. Şi nu doar performanţele tehnice sunt impresionante. Aspectul dinamic, interiorul de înaltă calitate şi consumul mixt de doar 4.5 l/100 km il fac autovehiculul perfect pentru oras.

Autoklass – Divizia de mobilitate electrică

Mobilitatea electrică ar putea fi viitorul mobilităţii de mâine. Vehiculele electrice care nu poluează sau emit CO2, protejează mediul şi resursele şi, in plus, sunt silenţioase. Autoklass va prezenta o nouă divizie de biciclete şi trotinete electrice, pentru pentru a vă face viaţa mai uşoară, mai comfortabilă şi mai independentă.

Alto Syncro aduce în premieră naţională la Salonul Auto Bucureşti noul SEAT Arona.

Principala atracţie a standului ALTO SYNCRO este noul SUV de clasă mica, Arona, aflat în premieră în România. Construit pe platforma noii generatii Ibiza, crossover-ul Arona va fi foarte apreciat de tinerii dornici de aventură care îşi doresc atât un consum mic cât şi o libertate de mişcare şi un spaţiu interior mărit. ALTO SYNCRO va prezenta şi noua Ibiza, modelul de clasă mică care şi-a făcut de curând intrarea pe piaţă, dar şi Toledo, maşina celor practici care vor cel mai bun raport calitate-pret. Bineînţeles că din oferta ALTO SYNCRO nu putea lipsi Leon, modelul emblematic SEAT care va fi prezentat în două variante, ST şi hatchback cu cinci uşi.

Avia Motors prezintă gama completă SKODA. Începem cu citadina Fabia, dedicată celor cu un stil de viaţă modern şi alert şi continuăm cu Rapid, sedanul tinerilor cu familie aflaţi la început de drum care au nevoie de o maşină accesibilă ca preţ, dar generoasă cu spaţiul interior. Ajungem la cel mai bine vândut model de import din ultimii ani, Octavia, care a trecut de curând printr-un facelift şi care bifează absolut toate căsuţele din lista unui cumpărător inteligent. Bineînţeles ca AVIA MOTORS s-a gândit şi la cei pretenţioşi şi aduce limuzina smart, Superb, un model care se bucură de vânzări excelente, dar şi noul Kodiaq, primul SUV din noua generaţie de modele SKODA, disponibil şi în varianta cu şapte locuri.

La această ediţie segmentul dedicat specialiştilor din domeniul echipamentelor, pieselor şi accesoriior va avea o suprafaţă totală de 5000 mp, atât în incinta Pavilionului Central cât şi pe platforma exterioară. Printre expozanţii de profil tehnic putem enumera ADN COM Autoserv, Alex Creativ, Auto Test Echipament, Cyclon Lubricants, Evolio, Expert Clean, DCM Design, KÄRCHER România, Limorom, Lubexpert, Ninebot, Novatech, Premium Tools, Ravenol Lubricants Ro, Stefanclayt, Total Trading şi mulţi alţii.

Printre partenerii care ne ajută în promovarea Salonului Auto București și Accesorii dorim să mulțumim în mod special Trustului Intact – Partener Media Principal, Antena 1, Antena 3, Radio ZU, Fundației Dan Voiculescu, Registrului Auto Român, Agerpres, Total Media News, Glamour Floors, RSS Fire & Safety, revistelor Auto Bild, Auto Motor și Sport, AutoExpert, Auto Test, Flote Auto, Autosupermarket, Cargo & Bus, Buletinul Auto, Motor Clasic Magazine, 4×4 Adventure, Tehnică şi Tehnologie, Men’s Health, 4tuning.ro, Anuntul.ro, Pieseauto.ro, Auto.ro, 0-100.ro, Okazii.ro, Dez.ro, SubTurat, 24auto.ro, Târgul Vitan Auto.

Internet Partner: RNT.

Informații SAB&Accesorii 2017:

Locație: Pavilionul Central si platformele exterioare Romexpo

Program: 4 – 11 Noiembrie, orele 10.00 – 20.00

12 Noiembrie, orele 10.00 – 18.00

Preț bilet: 30 lei

www.sab.ro

De ce sa inchiriezi o Skoda Rapid de la Promotor Rent a Car Otopeni?

Numarandu-se printre masinile de inchiriat care reusesc sa detina in acelasi timp un spatiu generos, atat pentru bagaje cat si pentru pasageri, si avand un consum redus, Skoda Rapid este printre modelele tot mai apreciate de clientii Promotor Rent a Car Otopeni. Masina ofera mai multe avantaje atunci cand este vorba de parcurgerea unei distante lungi, iar oferta la inchirierea unui astfel de model include mai multe beneficii financiare.
Inchirieri auto in Otopeni la preturi competitive. Masini noi, preturi mici cu toate taxele incluse. www.auto-rent.ro | +40734 403 403
Promotor Rent a Car Otopeni

De ce sa alegi un autoturism Skoda Rapid din Aeroportul Otopeni?

Daca aveti nevoie de o masina de inchiriat atunci cand aterizati pe Aeroportul Henri Coanda din Otopeni si nu ati decis inca modelul pentru care sa optati, Skoda Rapid Automatic poate fi cea mai buna alegere pentru a pleca in vacanta, pentru a calatori pe distante lungi sau pentru a merge la intalniri de afaceri sau conferinte. Avand un design desebit si oferind atat soferului cat si pasagerilor un interior confortabil, Skoda Rapid Automatic este una din masinile cele mai populare in randul celor care apeleaza la servicii de inchirieri auto Otopeni.

Avantajele inchirierii unei Skoda Rapid de la Promotor Rent a Car Otopeni

In cazul in care inchiriati un autoturism Skoda Rapid de la Promotor Rent a Car Aeroport Otopeni, aveti mai multe beneficii incluse in pret, printre care se numara taxele de drum si posibilitatea de a parcurge un numar nelimitat de kilometri, fara a plati taxe suplimentare. De asemenea, modificarea sau anularea rezervarii nu atrage alte costuri.

In plus, cei care viziteaza pentru prima data Romania beneficiaza de asistenta si consultanta in legatura cu drumul si calatoria, in orice moment al zilei. Pe de alta parte, va veti putea bucura de masina pe care o doriti aproape imediat deoarece procedura de inchiriere a masinii va fi foarte scurta.

Specificatii si dotari

Skoda Rapid este definita ca o masina cu un spatiu generos, un design expresiv si cu un motor surprinzator de economic. Totodata, acest autoturism integreaza un echipament de siguranta inteligent si un sistem de control al presiunii de umflare a pneurilor. Fiind masina care a venit pe piata odata cu o campanie de rebranding lansata de companie, Skoda Rapid vine cu un design cu totul nou, este mai precisa, plina de prospetime si eleganta. Totodata, daca doritii sa inchiriati o Skoda Rapid, trebuie sa stiti ca aceasta masoara 4,48 m lungime, 1,71 m latime si 1,46 m inaltime. In timp ce volumul portbagajului este de 550 litri, interiorul masinii are, la randul sau, o multime de compartimente de stocare care sunt integrate. Printre acestea se numara chiar si un spatiu special pentru vesta reflectorizanta, si un cos de gunoi integrat in usa din fata. Promotor Rent a Car Bucuresti Otopeni va asigura de cele mai bune conditii si preturi competitive pentru serviciile de inchirieri masini Otopeni!