Campania Huawei Together 2020 continuă cu un nou parteneriat cu HaHaHa Production: Tehnologia și arta, împreună, printr-un singur gest

Campania dedicată ecosistemului de produse Huawei explorează conexiunile infinite ce aduc consumatorii mai aproape de pasiuni și de cei care contează printr-un parteneriat cu echipa Hahaha Production

Sub umbrela campaniei Together 2020, lansată de Huawei Consumer Business Group la începutul anului și continuată local la finalul lunii iulie cu focus pe ecosistemul de produse și interconectivitatea dintre acestea, compania anunță o nouă colaborare cu HaHaHa Production, casa de discuri și studioul de producție muzicală. Prin intermediul acestei campanii, Huawei accentuează rolul ecosistemului și experiența revoluționară pentru consumatori – experiența Seamless AI Life. Produs al unui plan de afaceri pe termen lung axat pe ecosistemul inovator de produse și software 1+8+N, experiența Huawei Seamless AI Life ajută consumatorii să rămână conectați în permanență, fără efort.

Huawei anunță și parteneriate noi, pe măsură ce își extinde permanent ecosistemul 1+8+N. Printre parteneri se numără Samsonite, cel mai mare brand de bagaje din lume, aspiratorul robot 360, care a fost și el adăugat la ecosistemul 1+8+N, oferind un dispozitiv de curățare a podelelor inteligent și automat, ce poate fi controlat și monitorizat de la distanță folosind aplicația Huawei AI Life pe un dispozitiv Huawei, Kärcher, lider mondial în domeniul tehnologiei de curățare, ibricul electric inteligent Joyoung cu termostat sau OPPLE Lighting, care oferă o serie de soluții de iluminat, inclusiv iluminare inteligentă.

La nivel, local, sub umbrela Together 2020, compania anunță parteneriatul cu HaHaHa Production, la care iau parte atât artiști precum Sore, Feli Donose sau Emilian, cât și producătorul Șerban Cazan, pentru a ilustra cât de ușor comunică produsele ecosistemului Huawei și măsura în care interconectivitatea dintre dispozitive contribuie substanțial în cadrul proiectelor artistice și profesionale, facilitând transferul de idei și pasiuni.

„Conectivitatea a devenit poate cel mai valoros bun și atât de necesar astăzi, iar angajamentul Huawei de a crea o lume în care totul funcționează inteligent, fără efort, este acum mai important ca niciodată. Ecosistemul Huawei înseamnă o lume în care produsele lucrează perfect împreună pentru ca oamenii să rămână mereu conectați cu ceea ce contează: activitățile zilnice, e-mailurile importante, cei dragi sau chiar melodiile lor preferate.”, declară Sabina Știrb, Marketing Director Huawei Consumer Business Group. „Parteneriatul cu HaHaHa Production vine într-un moment potrivit, în care ne concentrăm pe soluții și resurse pentru a fi mereu conectați la pasiunile și activitățile care ne definesc. Alături de echipa HaHaHa, am redescoperit oameni foarte talentați,  care prin activitățile, pasiunea și formula de lucru, ilustrează puterea unui ecosistem creativ care ne inspiră.”, continuă aceasta.

Parteneriatul cu HaHaHa debutează cu un videoclip în care artiștii se adună la studio și ascultă piesa finală la boxe, bucuroși că rezultatul este unul pe măsura așteptărilor, astfel că pot continua procesul creativ. Videoclipul începe cu producătorul care lucrează toată noaptea și trimite, pe rând, artiștilor, diferite variante de piese. Sore primește un mesaj pe ceasul Huawei Watch GT 2 42 mm, în timp ce face wakeboard. Ajunge pe barcă, citește mesajul primit de la producătorul Șerban Cazan, își pune noile FreeBuds 3i la ureche și ascultă varianta nouă de piesă. Feli povestește despre ce înseamnă muzica pentru ea, în timp ce Emilian vorbește despre senzația pe care o piesă bună o creează în rândul oamenilor.  Toate acestea se întâmplă în jurul produselor Huawei, care oferă conectivitate printr-un singur gest. Un singur gest care creează conexiuni infinite.

Odată ce intrăm în studio, lăsăm toate problemele și gândurile la ușă și păstrăm unul cu noi: suntem împreună să facem lumea un loc mai frumos, simplu și fără limite. Proiectul <<TOGETHER 2020>>, pe lângă faptul că a reușit să aducă împreună 2 echipe de proiect dedicate și muncitoare, a reușit să aducă împreună creativitatea și tehnologia, unindu-le printr-un singur gest.”, completează echipa HaHaHa Production.

Seria de videoclipuri dedicate parteneriatului Huawei cu echipa HaHaHa Production urmează să fie lansată, ca o continuare a dorinței companiei de a aduce în fața cosumatorilor proiecte creative și inspiraționale, care au în prim plan artiștii și dispozitivele lor preferate.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile HUAWEI sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. Huawei Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu peste 32 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

CSALB recomandă băncilor să accepte mai multe cereri de negociere trimise de consumatori

Până în acest moment peste 1.500 de oameni s-au împăcat cu băncile în urma concilierilor derulate în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Practic, în aceste cazuri cele două părți nu au mai ajuns în instanță, ci s-au înțeles amiabil. În urma acestor înțelegeri consumatorii au obținut beneficii de aproximativ 3,5 milioane de euro din 2016 până acum. Alexandru Păunescu, Președintele Colegiului de Coordonare al CSALB vorbește despre avantajele unei înțelegeri amiabile cu banca sau IFN-ul și face câteva recomandări băncilor comerciale pentru rezolvarea mai eficientă a cererilor trimise de consumatori.

Ce pot obține consumatorii

Beneficiile obținute de consumatori sunt reprezentate de scăderea sau ștergerea unor comisioane, reducerea dobânzii sau a soldului. În unele cazuri, băncile au acceptat chiar ștergerea totală a datoriei pe care consumatorul o avea de achitat către bancă, în special în situațiile sociale sau medicale în care se aflau consumatorii. Anul acesta pare a fi anul recordurilor în materie de valoare a beneficiilor obținute de consumatori: recordul valoric în lei (298.000 Lei șterși din datoria unui bucureștean) și recordul în CHF (52.000 CHF șterși din datoria unui consumator din Oradea) – ambele obținute în luna ianuarie. În luna iunie, o familie din capitală a primit în cadrul CSALB decizia de ștergere a întregii datorii pe care o mai avea de achitat către o bancă: 43.000 de CHF. Trebuie amintit că pentru serviciile de conciliere din cadrul CSALB consumatorii nu plătesc nimic, serviciul fiind gratuit pentru ei.

În 2019, CSALB a înregistrat cel mai mare număr de cereri din primii 4 ani de activitate: 2.117 de cereri. Anul acesta, până spre finalul lunii iulie, am înregistrat 1.563 de cereri, ceea ce înseamnă că estimăm o depășire a nivelului de anul trecut. De exemplu, în lunile de stare de urgență am avut un număr record de cereri înregistrate săptămânal, de aproape trei ori mai multe decât media săptămânală a anului trecut.  

Cum se pot adresa consumatorii CSALB

Procedura este simplă, se completeză o cerere online, direct pe site-ul www.csalb.ro, ori se poate transmite cererea via email (office@csalb.ro), precum și prin poștă. Există și consumatori care aduc cererile direct la sediul Centrului, însă, în actualele condiții de criză sanitară, recomandarea noastră este să apeleze la celelalte modalități de sesizare (mai simple și mai sigure pentru sănătate). CSALB analizează cererea, dacă este conformă, o transmite băncii, iar instituția financiar-bancară are la dispoziție 15 zile să spună dacă acceptă sau nu intrarea în negociere cu consumatorul. Dacă negocierea este acceptată, atunci va fi desemnat aleatoriu un conciliator dintre cei 19 specialisti cu care CSALB colaborează. Conciliatorii sunt cei care intermediază negocierile și, la final, propun o soluție de rezolvare a problemei pe care a semnalat-o consumatorul. Printre conciliatori sunt avocați renumiți, profesori universitari sau foști judecători. Cu toate acestea, soluția dată de aceștia poate fi refuzată sau renegociată în cadrul concilierii. Până acum, aproximativ 85% dintre soluțiile rezultate în urma concilierilor au fost acceptate de părți, iar puterea acestora este similară cu a hotărârilor date de instanță. Adică au valoare de titlu executoriu. Trebuie spus că întreaga procedură este voluntară, ceea ce înseamnă că băncile nu sunt obligate să accepte toate cererile de intrare în negociere. Anul acesta, până la finalul primului semestru, 29% dintre cereri au fost refuzate de către bănci în mod nejustificat, iar IFN-urile au refuzat 70% dintre cererile care le erau adresate. Ne dorim ca, până la finalul acestui an, băncile să claseze fără un motiv întemeiat cel mult 20% dintre cererile care li se adresează, acest nivel urmând a fi diminuat în anii ce urmează. Speranțele sunt mari în această privință, dacă ținem cont de faptul că unele bănci (din top 10) refuză nejustificat mai puțin de 10 procente dintre cererile care le sunt adresate.

În cazul IFN-urilor, apetitul spre conciliere este mult mai scăzut, iar cei care vor penaliza acest lucru vor fi, în primul rând, consumatorii. Deși majoritatea cererilor se referă la credite, rate și comisioane, Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) soluționează o gamă variată de probleme pe care consumatorii le-ar putea întâmpina în relația cu instituțiile financiar-bancare.

7 recomandări ale CSALB către băncile comerciale

  1. Când CSALB înaintează către bancă o cerere primită de la un consumator, această cerere să fie analizată de instituția de credit cu disponibilitatea de a fi soluționată și cu flexibilitatea necesară unei împăcări. Practic, între cererile clasate, să existe o pondere mai mare a celor clasate din motive obiective decât a celor clasate nejustificat. Deși cererile clasate sunt mult mai puține decât în primii ani, CSALB primește în continuare refuzuri nejustificate din partea băncilor, iar acest fapt trebuie categoric îmbunătățit.
  2. Tot în faza de analiză a cererii, recomandăm băncii să trateze cererile prin prisma avantajelor pe care le are ca urmare a concilierii. În consecință este în avantajul băncii să accepte mai multe cereri transmise de CSALB și să intre în cât mai multe dosare de conciliere, deoarece costul pe care o bancă îl are în instanță este de peste zece ori mai mare decât în cazul unei înțelegeri amiabile.
  3. În faza de negociere sunt două condiții importante: banca să iși dorească împăcarea cu consumatorul, iar soluția să fie echitabilă. Cu alte cuvinte, să se păstreze un echilibru între cererea consumatorului și concesiile făcute de bancă.
  4. Plecând de la principiile menționate anterior, recomandăm băncilor să rezolve amiabil, cât mai multe dintre cererile pe care, altfel, le-ar respinge nejustificat. Așadar, dacă au de ales între a refuza concilierea și a negocia direct cu consumatorul, la sediul băncii, recomandăm dea de a doua variantă. În acest sens, recomandăm ca numărul cererilor clasate din motive nejustificate să nu depășească 20% dintre cererile adresate băncii, până la finalul acestui an.
  5. Si un alt aspect important: Recomandăm băncilor să accepte și cererile venite de la persoanele juridice pentru probleme legate de serviciile de plată. Începând cu 2020 CSALB poate concilia și aceste spețe semnalate de persoanele juridice.
  6. Din activitatea ultimilor ani am constatat că implicarea exclusivă cu prioritate a departamentelor juridice din băncile comerciale în soluționarea alternativă a litigiilor conduce la o abordare tipică instanțelor de judecată. Recomandăm o implicare mai mare a responsabililor din departamentele Reclamații, Customer Service, Risc și Comercial. Motivul este acela că, în cadrul concilierii, contractele nu trebuie analizate în primul rând din perspectiva legalității lor, pentru că nu este ceea ce contestă consumatorii. Contractele trebuie reanalizate din perspectiva capacității consumatorilor de a le duce mai departe, cu dorința ca, prin reechilibrare, să le fie îmbunătățită capacitatea de plată. În acest sens, CSALB recomandă un accent în plus pe latura umană a cererii sau a dosarului analizat.
  7. Nu în ultimul rând, odată intrată în conciliere, banca trebuie să acorde reprezentanților săi mandate de negociere cu limite flexibile, în interiorul cărora să aibă putere de decizie. Premisa de la care banca trebuie să plece din momentul în care a acceptat intrarea în conciliere și a fost deschis un dosar este aceea că dorește să răspundă pozitiv doleanțelor, nemulțumirilor și cerințelor consumatorului.

AppGallery continuă să se dezvolte în România

AppGallery aduce o varietate mai mare de aplicații relevante și de calitate pentru utilizatorii din România

AppGallery a continuat să se dezvolte în România în ultimul an, oferind utilizatorilor cele mai inovatoare aplicații. Pentru a sărbători acest succes pe piața locală, au fost selectate aplicații de top pentru a experimenta valoarea marketingului regional ca parte a unei campanii regionale. Inspirându-i pe dezvoltatori să realizeze potențialul business al aplicațiilor lor cu AppGallery, campania a avut loc în peste 20 de țări, inclusiv în România.

AppGallery: un magazin de aplicații care reunește aplicații locale și globale de calitate

Unul dintre primele trei magazine de aplicații la nivel global, AppGallery prioritizează nevoile diverse ale utilizatorilor, oferind cele mai bune aplicații noi atât la scară globală, cât și locală. Cei 460 de milioane de utilizatori activi ai AppGallery din 170 de regiuni demonstrează dezvoltarea platformei, cu accent pe nevoile consumatorilor.

Huawei se adresează dezvoltatorilor locali, invitându-i să își înscrie aplicațiile pe AppGallery pentru a răspunde cererii consumatorilor și a sprijini piața locală. Cu oferte inovatoare de tehnologie și suport avansat de marketing, AppGallery oferă o soluție competitivă pentru dezvoltatori.

Fiind una dintre piețele cheie ale AppGallery, România a înregistrat o acomodare accelerată a clienților cu aplicația locală. AppGallery din România a oferit clienților acces la unele dintre cele mai populare aplicații și servicii locale de care aceștia au nevoie. Mai exact, s-au alăturat AppGallery aplicații de top de divertisment și știri locale precum AntenaPlay, Digi Online și BiziDay. De asemenea, consumatorii se pot bucura de aplicații precum George Banking de la BCR, MyBRD Mobile, NeoBT de la Banca Transilvania, Raiffeisen SmartMobile, Lajumate.ro, Olx, Stirile ProTV, MyEnel, Pago, MyEdenred, WordClass, EuropaFM. Toate sunt disponibile pe AppGallery.

Dezvoltarea partenerilor este susținută prin promovare regională

Demonstrând angajamentul AppGallery față de creșterea pe piața din România ca parte a campaniei la scară regională, cele mai populare aplicații din România au fost selectate pentru o promoție regională folosind resurse exclusive Huawei, precum spoturi de televiziune, sectorul digital, social media, reclame, precum și includerea în campanii speciale precum Festival of Apps, pentru a spori și mai mult influența brandului.

Încurajând partenerii să-și realizeze potențialul business prin marketing direcționat, campania demonstrează valoarea promovării de susținere a AppGallery. Partenerii au fost promovați pe toate platformele media locale, inclusiv pe platformele regionale ale AppGallery, cu o pagină de destinație special creată și imagini de suport.

Ca parte a campaniei mai vaste, partenerii AppGallery din România au beneficiat de o mai bună cunoaștere a brandului pe piața locală, ceea ce a dus la o creștere a implicării și descărcărilor de aplicații.

Valorificând capabilitățile extinse de marketing, unele din aplicațiile care au primit suport suplimentar în cadrul campaniei sunt:

  • Jerry’s Pizza– aplicația numărul unu în livrarea de pizza, care permite utilizatorilor săi să parcurgă și să comande cu ușurință mâncarea preferată, prin atingerea unui buton.
  • Star Taxi– a fost concepută ca soluție revoluționară pentru piața de taxi din România, în care clienții pot să găsească un taxi într-un mod mult mai simplu și mai convenabil, fără pierderi de timp sau inconveniențe legate de un apel telefonic.
  • Biziday– una dintre cele mai populare aplicații de știri din România, care oferă notificări personalizate și alerte bazate pe fiecare zonă de interes a cititorilor.
  • Learn 33 Languages Free – Mondly– o platformă de top de învățare a limbilor străine, cu peste 50 de milioane de utilizatori din întreaga lume, și prima care a lansat o experiență VR pentru învățarea limbilor străine, incluzând recunoaștere vocală și tehnologie Chatbot.
  • NeoBT Banca Transilvania– aplicație bancară de top din România care oferă toate informațiile și serviciile bancare de care au nevoie clienții, într-o singură aplicație.
  • George Romania– prima soluție bancară inteligentă din România, disponibilă acum și pe dispozitivele mobile, care oferă o nouă perspectivă asupra sistemului bancar.
  • Olx– platformă de cumpărături populară pe piața românească, cu o rețea din ce în ce mai mare de magazine pentru consumatori.
  • ro– aplicație din ce în ce mai populară ce oferă acces la un număr tot mai mare de filme și emisiuni tv dintre cele mai cunoscute.

Fiecare partener a înregistrat o creștere a descărcărilor, evoluție determinată de resursele de marketing regionale ale AppGallery.

Angajamentul AppGallery

Prin angajamentul său față de piața românească, AppGallery a stimulat creșterea numărului de descărcări și a implicării consumatorilor pe aplicațiile locale. Prin sprijinirea dezvoltatorilor din regiunile cheie ale pieței, AppGallery poate asigura clienților săi cea mai bună selecție de aplicații.

AppGallery se dedică nevoilor clienților săi. Prin serviciul „Wish List”, utilizatorii pot solicita aplicațiile pe care ar dori să le vadă în AppGallery, urmând să primească o notificare de îndată ce acestea sunt disponibile. Din ianuarie 2019, AppGallery a inclus peste 580 de aplicații ca răspuns la Wish List. În plus, dezvoltatorii români au publicat peste 770 de aplicații.

Pentru mai multe informații și discuții despre parteneriate, vizitați Forumul dezvoltatorilor HUAWEI: https://forums.developer.huawei.com/forumPortal/en/home?fid=0101246461018590361

Back To School, noua campanie ce vine în întâmpinarea utilizatorilor cu oferte speciale pentru ecosistemul de produse Huawei

Începând cu mijlocul lunii august și până pe 6 septembrie, utilizatorii pot beneficia de oferte speciale la dispozitive din categoriile PC, tablete și routere în cadrul programului Back To School, dezvoltat împreună cu partenerii locali Huawei

Sub umbrela campaniei Together 2020, lansată de Huawei Consumer Business Group la începutul anului și continuată local la finalul lunii iulie cu focus pe ecosistemul de produse și interconectivitatea dintre acestea, compania anunță o serie de oferte dedicate utilizatorilor, adaptate nevoii actuale de pregătire a unui nou sezon școlar. Astfel, programul Back To School, disponibil începând cu mijlocul lunii august și până pe 6 septembrie, se va concentra pe portofoliul de laptopuri, tablete și routere cu discounturi dedicate în cadrul magazinelor partenere.

Campania Back To School vine ca o continuare a campaniilor promoționale anterioare, special gândite pentru a oferi o experiență de utilizare cât mai plăcută și mai conectată. Înaintea începerii noului an școlar, produse performante din portofoliul companiei sunt disponibile la oferte speciale, tocmai pentru ca utilizatorii de orice vârstă să aibă acces la dispozitive capabile să le fie alături în activitățile de zi cu zi, fie ele educative sau profesionale.

Back to school cu forța ecosistemului

Printre dispozitivele care beneficiază de un discount special în valoare de 400 lei, în perioada 10 – 30 august, se numără laptopurile Huawei MateBook D15 (preț recomandat 2499 lei) și Huawei MateBook D14 (preț recomandat 2699 lei, care include și un ghiozdan Huawei cadou). În aceeași perioadă, utilizatorii care achiziționează un laptop Huawei MateBook X Pro, ediția 2019, vor beneficia de o reducere specială de 900 lei. Huawei MateBook D14 este și el inclus în această campanie promoțională, cu un discount de 400 lei, prețul recomandat fiind 2599 lei, acesta incluzând și un Huawei BT Mouse cadou.

La categoria routere, campania include o ofertă specială pentru Huawei AX3 WiFi 6, care va putea fi achiziționat la partenerii autorizați Huawei cu 299 lei, preț redus de la 349 lei.

În ceea ce privește segmentul tabletelor, la achiziționare, utilizatorii vor beneficia de un discount special de 12%, prețul special pentru Huawei Mediapad T8 Wi-Fi fiind de 399 lei, respectiv 489 lei pentru versiunea LTE. Această ofertă este disponibilă între 10 – 30 august.

În perioada 13 – 23 august, tabletele Huawei Mediapad T3 LTE și Mediapad T5 LTE vor avea și ele oferte speciale, ajungând la 559 lei respectiv 849 lei, după aplicarea unui discount de 20% și respectiv 10%.

Controlat de smartphone și conectat de EMUI, ecosistemul Huawei reunește o colecție de noi tehnologii

Cu smartphone-ul în centru, strategia Huawei 1+8+N prezintă viziunea de a aduce digitalul în fiecare casă, pentru fiecare iubitor de produse Huawei, pentru a crea o lume inteligentă complet conectată. Controlat de smartphone și conectat de EMUI, ecosistemul Huawei reunește o colecție de noi tehnologii care colaborează pentru a oferi cea mai captivantă experiență digitală din lume, conectată inteligent.

Pe lângă noile parteneriate hardware, Huawei a adăugat și o gamă de aplicații populare în Huawei AppGallery. Acestea includ o gamă completă de aplicații pe mai multe verticale importante, reprezentând un pas important înainte pentru Huawei, și sunt menite să-i încânte pe utilizatorii celor mai noi smartphone-uri și tablete. Unele dintre cele mai recente aplicații adăugate captează imaginația utilizatorilor, iar în fiecare zi sunt adăugate noi aplicații.

Printre acestea, se numără:

  • Social media:Telegram și Viber se ocupă de mesageria utilizatorilor și necesitățile VOIP, în timp ce TikTok este destinația principală pentru videoclipuri scurte.
  • Editare foto:Cut Cut, PicsArt și PhotoGrid oferă o suită bogată de instrumente de editare foto, completând capabilitățile deja excepționale ale dispozitivelor Huawei în materie de fotografie.
  • Sport, media și divertisment:The Sun și The Times oferă o experiență media și de divertisment echilibrată, aplicațiile Premier League și talkSPORT fiind destinate fanilor sportului.
  • Gaming:Asphalt 9, Clash of Kings, Game of Thrones, Rise of Kingdoms se alătură unei liste din ce în ce mai mari de jocuri, pentru divertisment în orice moment.
  • Hărți, navigare și căutare:Aplicația de căutare Qwant, hărțile HereWeGo și aplicația de navigație Sygic oferă instrumente utile și sigure pentru a-i ajuta pe utilizatori să navigheze pe internet și în lumea reală.
  • Călătorii și cazare:com, Skyscanner și Agoda sunt completate de Emirates, Lufthansa, Turkish Airlines și altele, pentru a oferi toate instrumentele de care utilizatorii au nevoie pentru planificarea călătorilor internaționale, iar Bolt, serviciul popular de ride-hailing, ajută oamenii să se deplaseze uşor în oraș.
  • Educație: BBC Learning English, ClasseViva și Kahoot! fac parte dintr-o o gamă largă de aplicații educaționale.
  • Shopping:Lidl, JD Sports, AlliExpress și Rakuten se alătură unei liste în creștere de furnizori internaționali.
  • Finanțe:Două dintre cele mai mari bănci din Spania, Caixa Bank și Santander, se adaugă celor de la BoC Pay, DBS Digibank, Eurobank și Société Générale pentru a oferi servicii bancare și financiare esențiale pentru utilizatori.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile HUAWEI sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. Huawei Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu peste 32 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

AOC lansează patru noi monitoare de gaming cu 165 Hz și curbură 1500R

AOC lansează patru noi monitoare curbate din seria G2. Aceste monitoare includ modelele C24G2AE și C24G2U de 60,5 cm (23,8 ”), precum și modelele C27G2AE și C27G2U de 68,6 cm (27”). Toate cele patru noi monitoare folosesc un panou VA Full HD cu o curbură 1500R, support pentru AMD FreeSync Premium, 165 Hz refresh rate, 1 ms timp de răspuns MPRT și difuzoare integrate (2×2 W). Modelele „AE” sunt potrivite pentru jucătorii care caută o versiune accesibilă, fără accesorii, cu un suport înclinabil, în timp ce modelele „U” includ un suport reglabil în înălțime și un hub USB 3.2 cu patru porturi USB pentru ergonomie și flexibilitate sporită.

Noile modele G2 curbate ale AOC au o curbură 1500R

Performanțe de top

Seria G2 de monitoare AOC a devenit rapid prima alegere a multor gameri în ceea ce privește monitoarele de gaming datorită prețului atractiv și a specificațiilor competitive. Acum, linia este din ce în ce mai cuprinzătoare, oferind patru noi modele curbate cu o rată de refresh de 165 Hz. Toate modelele au un design subțire cu accente roșii, ceea ce conferă monitoarelor un aspect modern ce se potrivește perfect în setup-ul oricărui gamer.

Monitoarele sunt echipate cu un panou VA cu un contrast bogat de 3000:1 pentru modelele de 24” și 4000:1 pentru modelele de 27”. Combinația de culori vii, o rată de refresh ridicată și o curbură de 1500R înlesnesc o experiență deosebită pentru gameri. Unghiurile de vizualizare de 178/178° ale monitoarelor asigură culori și un contrast excelent din aproape orice unghi, iar atunci când sunt utilizate într-o configurație cu mai multe monitoare, marginile subțiri ale acestora și curbura lor asigură o îmbinare perfectă pentru jocurile de curse sau simulatoarele auto.

Model C27G2U – 27”cu 165Hz refresh rate și 1ms MPRT

Monitoare potrivite pentru reflexe rapide

Monitoarele de gaming de 144 Hz au devenit, în urmă cu câțiva ani, noul standard pentru gameri. Noile modele AOC oferă o rată de refresh de 165 Hz, iar cu rezoluția Full HD, gamerii nu vor avea nevoie de cele mai performanțe plăci grafice pentru a se bucura de cele 165 de cadre pe secundă în majoritatea jocurilor actuale. AMD FreeSync Premium folosește tehnologia ratei de refresh variabilă pentru a se sincroniza cu frame rate-ul plăcii grafice, eliminând astfel efectul de screen tearing, stutter sau orice altă întârziere cauzată de V-Sync. Toate cele patru modele noi, de 24” și de 27”, sunt dotate cu opțiunea MBR (Motion Blur Reduction), reducerea timpului de răspuns la doar 1 ms MPRT (Moving Picture Response Time). Datorită modului Low Input Lag, acțiunile utilizatorilor se vor reflectă pe ecran fără nicio întârziere.

Opțiuni flexibile

C24G2U de 24” și C27G2U de 27” vin cu elemente suplimentare pe care gamerii le apreciază. Ambele modele sunt echipate cu un suport reglabil în înălțime, cu reglaje de înclinare și pivotare, astfel încât utilizatorii să le poată ajusta pentru o poziție optimă în timpul sesiunilor lungi de gaming. Cele patru porturi USB 3.2 ale hub-ului integrat permit conectarea ușoară a perifericelor USB, inclusiv tastatură, mouși și căști, oferind o conexiune de date de mare viteză (până la 20 Gbps).

Nu toți gamerii sunt interesați de aceste funcții suplimentare. Unii gameri pur și simplu apreciază un panou performant. Modelele de 24” C24G2AE și cele 27” C27G2AE sunt destinate celor care preferă un panou de înaltă calitate la cel mai bun preț. Funcția de asamblarea rapidă facilitează o configurare și asamblare ușoară fără a fi nevoie de o șurubelniță – și poate fi atașat la orice suport cu prindere VESA de 100mm x100mm.

Toate cele patru modele folosesc butoane fizice pe marginea din dreapta jos a monitorului, precum și software-ul G-Menu pentru a controla setările OSD. Setările OSD sunt extrem de cuprinzătoare și includ funcții specifice jocurilor: șase setări predefinite pentru jocuri (dintre care trei sunt personalizabile de către utilizator), Dial Point (un punct care ajută la țintire în jocurile de tip shooter), Game Color (pentru a ajusta saturația culorii) și multe altele. În plus, monitorul beneficiază de funcția Flicker-Free și oferă un mod Low Blue pentru a asigura o experiență de vizionare confortabilă pentru ochii utilizatorului.

AOC C24G2AE, C27G2AE, C24G2U si C27G2U vor fi disponibile în septembrie 2020 la un preț recomandat 959 lei, 1.299 lei, 1.059 lei și 1.399 lei.

Despre AOC
AOC este unul dintre brandurile de top la nivel mondial pe piața de monitoare. Motivele pentru care tot mai mulți consumatori, factori de decizie corporativi și parteneri de distribuție au încredere în AOC sunt serviciile de înaltă calitate, design atractiv, precum și produse prietenoase cu mediul înconjurător, ergonomice și inovatoare, la prețuri competitive. AOC oferă afișaje care se potrivesc cerințelor fiecărui tip de utilizator, fie că este pentru utilizare profesională, casă, divertisment sau jocuri. AOC este o filială a TPV Technology Limited („TPV”), unul din cei mai mari producători de monitoare și televizoare LCD din lume.

PC Garage anunţă o săptămână de reduceri şi cadouri pentru laptop-urile AMD Ryzen

PC Garage, unul dintre cele mai mari magazine online de produse IT și electronice din România și în același timp un reper pentru toți cei pasionați de tehnologie, începe cea de-a doua săptămână de „Back to School”, cu reduceri şi cadouri interesante la achiziţia laptop-urilor cu AMD Ryzen.

Odată cu începerea noului an şcolar, nevoia de a avea un laptop în plus acasă este cu atât mai mare. Acest lucru este un efect rezultat din situaţia curentă, în care mulţi părinţi probabil că vor opta pentru cursuri online. De asemenea, în continuare sunt foarte multe companii care au renunţat la clasicul office, trimiţând angajaţii să lucreze de acasă.

Pentru toţi aceştia, dar şi pentru cei ce vor un laptop nou, PC Garage dă startul, în cadrul campaniei „Back to School”, la o săptamână de reduceri si cadouri pentru gama de laptopuri AMD Ryzen. Perioada de campanie a început luni 24 August şi se încheie duminică 30 August.

Oferta de laptopuri este una diversificată, ce include atât laptopuri de office, cât şi modele destinate gaming-ului.

Printre acestea, se numără:

  • ASUS 15.6” VivoBook S15(geantă + mouse cadou), un laptop ultraportabil de 15.6”echipat cu procesor AMD Ryzen 5, 8GB memorie RAM, SSD de 512GB şi o placă grafică GeForce GTX 1650
  • Laptop HP Gaming 15.6” Pavilion 15-ec1006nq(mouse gaming cadou), un laptop de 15.6”echipat cu procesor AMD Ryzen 5, 8GB memorie RAM, SSD de 512GB şi o placă grafică GeForce GTX 1650
  • Laptop Lenovo Gaming 15.6” Legion 5(mouse gaming cadou), un model de 15.6” FHD IPS la 120Hz,  echipat cu procesor AMD Ryzen™ 7, 16GB memorie RAM, SSD de 512GB şi o placă grafică GeForce GTX 1650.

+ bonus AMD Ryzen Game Bundle: Assassin’s Creed Valhalla

  • ASUS Gaming 17.3” TUF A17(căşti gaming cadou), un model de 17.3” FHD IPS la 120Hz,echipat cu procesor AMD Ryzen™ 7, 8GB memorie RAM, SSD de 512GB şi o placă grafică GeForce GTX 1660.

+ bonus AMD Ryzen Game Bundle: Assassin’s Creed Valhalla

  • ASUS Gaming 15.6” TUF(căşti gaming cadou), un model de 15.6”, echipat cu procesor AMD Ryzen™ 7, 8GB memorie RAM, SSD de 512GB şi o placă grafică GeForce GTX 1650

Epidemia cu care ne confruntăm de la începutul acestui an a evidențiat foarte bine slăbiciunile unui sistem de învățământ axat pe metode de predare și învățare clasice. Acestea pot funcționa în continuare destul de bine atât timp cât activitatea se desfășoară în condiții normale. Însă devin inutilizabile atunci când cursurile cu prezență nu mai sunt posibile, iar întregul proces de predare-învățare trebuie să aibă loc de la distanță. În astfel de situații, sistemele informatice și platformele digitale devin vitale, fiind capabile să evite producerea unui eșec total. După o serie de compromisuri, anul școlar s-a încheiat conform planificării, dar un altul se pregătește să înceapă, iar raportat la situația actuală, nimeni nu poate garanta că se va derula în condiții normale. De aceea, atât elevii, cât și cadrele didactice, trebuie să se pregătească din timp cu cele necesare, pentru  a putea obține cele mai bune rezultate posibile în condițiile date.

Pentru lista completă și pentru alte informații, puteți accesa pagina web oficială a campaniei „Back to School 2020”: https://www.pcgarage.ro/back-to-school-2020/.

Despre PC Garage

Înființat în 2005, PC Garage este unul dintre cele mai mari magazine online de produse IT și electronice din România. Acesta numără peste 30 000 de produse active, peste 250 000 de clienți înregistrați și reprezintă un reper pentru toți cei pasionați de produsele IT. Tot din pasiune a fost creat și forumul My Garage definit ca fiind comunitatea pasionaților de hardware, overclocking, modding și cai putere. Comunitatea My Garage înregistrează peste 60 000 de membri, aproximativ 450 000 vizite în fiecare lună și peste 1400 recenzii realizate de clienții PC Garage. Filosofia de afaceri a PC Garage presupune să ofere clienților săi, pe lângă produsele din ofertă, servicii specializate și de calitate.

Huawei anunță planurile locale pentru a doua jumătate a anului, după rezultate financiare pozitive din primele șase luni de activitate

30% cotă de piață pentru Huawei în primul semestru din 2020
Huawei anunță lansări importante și consolidarea prezenței companiei în România, inclusiv extinderea rețelei de magazine proprii

Huawei Consumer Business Group încheie primele șase luni din anul 2020 cu rezultate pozitive pe plan financiar, compania având parte de o creștere constantă de la începutul anului, ceea ce duce la o cotă de piață de 30% și performanțe ridicate în urma lansărilor de produse din acest an. Pentru a doua parte a anului, compania anunță planurile și menționează că este o perioadă în care își va concentra eforturile pe lansări-cheie de noi dispozitive flagship și își va consolida prezența din ce în ce mai puternică în toate categoriile de produse, prin noi lansări de laptopuri și accesorii.

 

Chiar și în acest context plin de provocări, Huawei a reușit să rămână în top atât la nivel local, cât și la nivel internațional, cota de piață a companiei crescând până la 29,3% (mai 2020) pe segmentul de dispozitive smartphone, aceasta fiind cea mai ridicată valoare înregistrată până acum în evoluția diviziei de Consumer Huawei România, potrivit GFK. În același timp, o performanță ridicată a fost înregistrată și la nivelul rezultatelor Open Market, acestea ajungând până la 32%, ceea ce înseamnă în jur de 10% creștere față de 2019.

„A doua jumătate a anului aduce cu sine un nou plan de dezvoltare a strategiei Huawei 1 + 4 + n, dar și de dezvoltare a tehnologiei la nivel de produse și conectivitate perfectă între dispozitive, puncte relevante care fac parte din viziunea și angajamentul companiei noastre pe termen lung. Cu siguranță, lansarea noii game de produse Mate 40 va fi una dintre veștile principale, dar pregătim un calendar susținut de lansări pentru această toamnă.”, declară Whisky Wangwei, country manager al Huawei Consumer Business Group. „În România, Huawei a reușit să atingă un rezultat incredibil la nivel de ecosistem, ajungând de la 0 la peste 700 de aplicații românești în doar șase luni.”, continuă acesta.

Extinderea rețelei de magazine până la finalul anului 2020

În continuare, Huawei are în plan extinderea rețelei de magazine și centre de servicii Huawei la nivel local, nu numai în București, ci și în alte două orașe din țară, printre care și Cluj-Napoca, lucru care îi va ajuta pe români să experimenteze întregul ecosistem într-o manieră integrată, de pe tablete, PC-uri, dispozitive purtabile, ochelari inteligenți sau smart TV – produs care poate fi deja văzut în magazinul Huawei Experience Shop din Băneasa Shopping City, București, și a cărui lansare urmează să se întâmple în viitorul apropiat.

Inovație și valoare pe piața româneascu prin tehnologii performante și contribuție semnificativă la piața muncii

În luna august, Huawei CBG a oferit utilizatorilor și o premieră excelentă pentru categoria mid-range prin lansarea smartphone-ului Huawei P40 Lite 5G, care impresionează atât prin capacitățile sale modernizate de software și hardware, cât și prin faptul că este primul smartphone mid-range capabil să suporte 5G. Această lansare reprezintă un semn excelent pentru extinderea conectivității și îmbunătățirea calității accesului, Huawei fiind primul brand care a contribuit la democratizarea accesului tehnologic în România.

De asemenea, subsidiara locală a Huawei, prezentă în România de aproape două decenii, susține economia românească cu peste 200 de milioane de euro anual și aduce o contribuție semnificativă la piața muncii prin susținerea a mii de locuri de muncă, compania investind anual între 3 și 5 miliarde de dolari în cercetare și inovație.

Huawei are în plan să ofere soluții competitive și inovatoare pentru construirea infrastructurii 5G în România, fiind compania parte din grupul care deține cele mai multe patente de 5G și, totodată, compania care a adus o contribuție relevantă la crearea standardelor de securitate 5G, investind în decursul anilor în dezvoltarea a 23 de instituții de cercetare în 12 țări europene.

În următoarea perioadă, Huawei CBG se va concentra la nivel local pe consolidarea zonei de telefoane HMS, dar și a celorlalte categorii, precum laptopuri și accesorii, segmente care au crescut considerabil și au ajuns din nou în interesul utilizatorilor de produse Huawei.

Despre Huawei AppGallery

În total, AppGallery conține peste 770 de aplicații românești și zeci de mii de aplicații internaționale. Aplicația vine cu securitate și protecție completă, inclusiv cu verificarea numelui real al dezvoltatorului și procesul de revizuire în patru pași pentru operarea securizată a aplicației.

Huawei AppGallery cuprinde deja în portofoliu aplicații din zona de banking, printre care Banca Transilvania, BCR, Pago, Orange Money, BRD, Card Sodexo, MobilPay sau 24Pay. App Gallery conține și aplicații importante din zona de știri și divertisment, precum Cinemagia, Ziare.com, Știrile PRO TV, Digi 24, Biziday, Antena Play, Orange TV Go, Telekom TV sau Digi Online. De asemenea, în platformă sunt disponibile și numeroase aplicații dedicate shopping-ului, precum Lajumate.ro, Olx.ro, Elefant.ro, Cel.ro, Dedeman sau Okazii.ro, dar și aplicații utilitare, printre care, eJobs, BitDefender, Star Taxi, 7Card, Virtual Cards, Upfit Romania sau WorldClass. Aplicațiile operatorilor locali precum My Orange Romania, My Account Telekom sau My Vodafone Romania sunt și ele disponibile în AppGallery. Printre cele mai noi aplicații care s-au alăturat AppGallery se numără Jerry’s Pizza, Food Panda, MyEnel, MyEdenred, Neo BT, EuropaFM, Bolt și Raiffeisen Smart Mobile.

Huawei AppGallery acordă o atenție sporită și zonei de educație, astfel că platforma oferă consumatorilor aplicații locale care au devenit cunoscute și utilizate și la nivel global. Printre acestea, se numără aplicațiile de învățare a limbilor străine de la Mondly, celebre pentru colaborările de renume la nivel internațional, dar și ale celor de la Meta Language Pro, precum Learn English, French sau German.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. Huawei Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu peste 32 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, Huawei oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

Allview raportează afaceri în creștere pentru 2019 Compania mizează pe menținerea trendului și în 2020.

Compania Visual Fan S.R.L., deținătoarea brandului ALLVIEW, unul dintre cei mai importanți jucători locali pe piața IT&C, anunță rezultate financiare de 86 milioane lei pentru 2019, în creștere cu 14% față de anul precedent. Avansul înregistrat se datorează adoptării unei noi strategii de dezvoltare – SMARTERS, aplicată pe toate liniile de produse; extinderii portofoliului și creșterii vânzărilor de pe piețele externe.

Compania brașoveană s-a aliniat trendului ascendent al pieței și a raportat un profit net de 1,8 milioane lei, în creștere cu 11%, în vreme ce veniturile au depășit 86 de milioane lei, înregistrând un avans de 14% față de 2018.

Rezultatele financiare pozitive înregistrate de Allview în anul 2019 s-au datorat în mare parte eforturilor de eficientizare a operațiunilor, implementării unei noi strategii de dezvoltare concentrată pe clienți, precum și gestionării optime a portofoliului de produse. Printre proiectele de referință ale anului 2019 se numără: lansarea noii generații de smartphone-uri Soul X6, dezvoltarea liniei de asamblare și penetrarea pieței de smart tv-uri cu sistem de operare Android TV™ și Google Assistant™ integrat, precum și extinderea liniei de tablete interactive cu diagonale mari (17”) și introducerea unei noi game de notebook-uri ultramobile cu procesoare Qualcomm™ și sistem de operare Windows™.

De asemenea, consolidarea businessului a fost suținută și de vânzările înregistrate pe piețele externe,  în creștere cu 58% față de anul precedent, acestea ajungând la valoarea de 5,3 milione lei.

Previziuni pentru 2020

Pentru anul 2020 compania previzionează continuarea creșterii, în ciuda efectelor temporare produse de pandemie. Deși prima jumătate a anului, a adus o scădere a veniturilor de aproximativ 5% – cu precădere în perioada stării de urgență, compania brașoveană estimează că până la finele anului, va recupera decalajul și va înregistra o creștere cu peste 10% YoY pe divizia IT&C. La nivelul liniilor de produse, se poate observa menținerea vânzărilor de smartphone-uri, în vreme ce categoriile de laptopuri, tablete și smart TV-uri cu Android TV™ au înregistrat creșteri generalizate. Noile produse lansate, care integrează funcționalitățile necesare desfășurării în bune condiții a work from home și a învățământului la distanță, extinderea gamei de televizoare Smart cu modelele 4K HDR, precum și lansarea preconizată în toamnă, a televizoarelor Smart Allview QLED, creează premisele perfecte îndeplinirii targetului de creștere cu minim doi digiți până la finalul lui 2020.

„Rezultatele financiare pozitive realizate de Allview în 2019 sunt o reușită și ne confirmă strategia adoptată, cu atât mai mult cu cât creșterea înregistrată s-a plasat peste nivelul estimărilor inițiale. În cei peste 15 ani de activitate, compania a dezvoltat continuu portofoliul de produse, deținând mereu un rol de pionierat la nivel local. Astfel, ne dorim să devenim lideri pe piața de Smart TV-uri cu Android TV™ și Google Assistant™ integrat.

La nivel global, s-a observat în ultimii ani o scădere pe piața tabletelor, iar din estimările de la finele lui 2019 se preconiza păstrarea aceluiași trend și pentru 2020. Sub contextul pandemic au apărut modificări ale tendințelor de consum, iar acum segmentul tabletelor se află în continuă creștere. Avantajul Allview este reprezentat de consecvența pe această grupă de produse, întrucât ne-am menținut permanent parteneriatele externe pentru a putea răspunde cerințelor pieței indiferent de direcțiile spre care ne îndreptăm. Chiar dacă în primul semestru al anului 2020, am înregistrat o scădere a vânzărilor, în principal datorită lockdown-ului, începând cu luna iulie am intrat pe un trend ascendent și avem toate motivele să credem că acesta se va menține până la final de an.” a declarat Lucian Peticilă, General Manager Allview.

Pentru a minimiza și mai mult riscurile asociate cu pandemia, compania îşi accelerează efortul de optimizare a lanţului de furnizori, își ajustează constant proporția de produse în funcție de cerințele pieței, își extinde vânzările online și B2B, îmbunătăţindu-şi permanent structura de afaceri.

Despre Allview

Creat în 2004, Allview este brandul autohton de smartphone-uri și tablete numărul 1 din România. În 2010, Allview a fost prima companie din România care a lansat o tabletă PC, în anul 2011, primul smartphone sub brand românesc, iar în 2013 primul smartphone single SIM din portofoliu. În 2016, proiectul Allview Smart Home a diversificat portofoliul companiei cu o soluție complexă de automatizare și monitorizare a locuinței. În 2017 Allview a dezvoltat primul smartphone cu asistent vocal în limba română – AVI, iar la finalul lui 2018 a fost semnat contractul cu Google™ pentru comercializarea Smart TV-urilor cu Android TV™ și Google Assistant™ integrat. Brandul Allview este prezent pe piața IT&C din Polonia, Bulgaria, Germania, Spania, Ungaria, Olanda, Moldova, Republica Cehă, Malta, Grecia, Lituania, Letonia și Estonia. Viziunea Allview este de a oferi tehnologii avansate și accesibile, sub un brand românesc.

Ce spun vedetele că se află în dispozitivele lor – Selly, Lidia Buble, Dani Oțil, Andreea Remețan, Sweet Paprika, Alexia Eram și Mario Fresh în rolul principal

O campanie semnată de Huawei în colaborare cu McCann PR

 

București, 20 august 2020 – Huawei Consumer Business Group România și McCann PR lansează o nouă campanie sub umbrela HUAWEI P40 Series & VIP Service, prin care își propun să invite utilizatorii Huawei să descopere întregul ecosistem de servicii și produse alături de vedete de televiziune, vedete de radio, artiști și bloggeri. Insight-ul campaniei pornește de la cei mai în măsură să răspundă întrebărilor despre telefoanele Huawei, care sunt și cei care folosesc telefoanele brandului. Proiectul s-a concretizat, astfel, într-o serie de video-uri entuziaste și cât se poate de realiste, care îi au ca protagoniști pe Dani Oțil, Andreea Remețan, Sweet Paprika, Alexia Eram și Mario Fresh.

Cele două vedete care au dat start-ul campaniei și au deschis conversația sunt Lidia Buble și Selly, prin intermediul unui videoclip cu o abordare relaxată, în care cei doi împărtășesc sfaturi și ponturi utile despre lumea aplicațiilor, serviciile de asistență ale Huawei și despre felul în care utilizatorii își pot personaliza smartphone-urile așa cum își doresc. Ca o continuare a acestui demers de comunicare, Huawei a lansat o nouă serie de videoclipuri în care alte cinci vedete răspund, pe lângă întrebările legate de brand, și unor întrebări personale.

Proiectul marchează totodată și continuarea parteneriatului cu cei implicați în campanie și vine ca o confirmare a filosofiei de brand, aceea de a răspunde prompt tuturor nevoilor și dorințelor utilizatorilor, într-o manieră cât mai creativă.

Ne bucurăm foarte mult să anunțăm lansarea acestei campanii, prin care ne dorim să ajungem cât mai aproape de utilizatorii Huawei. Credem cu tărie că proiectul este unul dintre cele mai bune modalități prin care putem răspunde tuturor întrebărilor iubitorilor de produse Huawei într-o manieră deschisă dialogului, cu atât mai mult cu cât protagoniștii campaniei sunt foarte apreciați în rândul comunităților lor. Cu această ocazie, le mulțumim tuturor pentru implicare. Ne-a plăcut să lucrăm împreună și abia așteptăm viitoarele proiecte!”, completează Sabina Știrb, Marketing Director, Huawei Consumer Business Group România.

De la nevoie la soluție: Sfaturi utile de la utilizatori fideli Huawei pentru alți utilizatori Huawei

Prin vocile celor cinci, la rândul lor utilizatori de dispozitive Huawei, brandul își propune să ofere răspunsuri la cele mai frecvente întrebări pe care cei care folosesc telefoane din portofoliu și le pot pune de-a lungul timpului: Cu ce aplicații îmi pot personaliza noul telefon Huawei și de unde pot descărca aceste aplicații? Cui mă adresez atunci când am nevoie de ajutor legat de cloud storage-ul din telefon? Există vreun număr de contact pentru a intra rapid în legătură cu departamentul de Client Service atunci când vreau să înlocuiesc ecranul telefonului sau o altă piesă importantă? Astfel, de la informații utile legate de dispozitivele Huawei, până la indicații clare legate de punctele de service sau linia de contact rapid ale companiei, Selly, Lidia, Dani, Andreea, Sweet Paprika, Alexia și Mario le împărtășesc cu deschidere pe toate.

Cele patru videoclipuri sunt gândite sub forma unui ghid informațional, interesant de urmărit pentru utilizatorii Huawei, și pot fi accesate ori de câte ori aceștia au nevoie de o informație legată de telefoanele lor sau de alte servicii suplimentare. Această componentă informativă a interviurilor este dublată cu cea de lifestyle, pentru că fiecare KOL implicat în campanie împărtășește detalii personale despre propria relație cu tehnologia și telefonul personal, într-o manieră cât se poate de autentică. Care este ultimul mesaj audio pe care l-au primit sau care este ultima poză surprinsă cu telefonul sunt doar câteva exemple de întrebări la care aceștia au fost provocați să răspundă.

„Ne-am gândit până la urmă că oricine are și a avut măcar o curiozitate mică la un moment dat vizavi de ce se află în telefonul altcuiva. Iar atunci când vine vorba de persoane publice, cu atât mai mult. Așa că, am construit în jurul instinctului acestuia, având grijă să căutăm un mix realmente interesant între detalii despre viețile personale ale protagoniștilor și detaliile despre telefoane și ecosistemul de produse Huawei.” – declară Vlad Tomei și Dorina Cioriia, echipa de creație implicată în proiect, din partea McCannPR.

Highlights interviuri: Sunt utilizator Huawei. Cui mă pot adresa atunci când am o întrebare legată de dispozitivul pe care îl folosesc?

Printre cele mai importante detalii evidențiate în noua serie de video-uri marca Huawei se numără diferențierea dintre HUAWEI VIP Service și numărul de contact rapid, una dintre cele mai răspândite întrebări ale utilizatorilor Huawei, clarificată acum de către cei cinci. Astfel, VIP Service este locul din care aceștia pot afla toate detaliile legate de aplicațiile disponibile pe dispozitive, pașii necesari pentru a-și transfera datele din vechiul telefon în cel nou, în timp ce numărul de contact rapid este util acelora dintre ei care au nevoie de îndrumare în ceea ce privește înlocuirea pieselor de bază sau utilizarea garanției. În plus, cele peste 200 de puncte de service din întreaga țară, îi așteaptă pentru orice fel de întrebare sau serviciu.

Amplificarea campaniei – Social media

Noua campanie Huawei se remarcă prin două componente de amplificare importante. Pe de o parte, la baza proiectului se află seria de video-uri, publicate atât pe canalul oficial de YouTube al Huawei, cât și conturile de Social Media ale celor implicați în campanie. Pe de altă parte, amplificarea acestora a avut loc în digital.

Videoclipuri de campanie

Selly & Lidia Buble: https://www.youtube.com/watch?v=_RlRL70llV0&t=130s

Alexia Eram & Mario Fresh: https://www.youtube.com/watch?v=9w0OlutInok

Dani Oțil: https://www.youtube.com/watch?v=KODMY6ZdSFE

Andreea Remețan: https://www.youtube.com/watch?v=XmO2clH81ts&t=64s

Sweet Paprika: https://www.youtube.com/watch?v=Y0rbTMXo98k

Echipele participante

Huawei Consumer BG: Sabina Știrb (Marketing Director), Ana Trif (PR Manager), Ana Sohotchii (Campaign Manager), Ana-Maria Drăgoi (Social Media Manager)

McCann PR: Vlad Tomei (Copywriter), Dorina Cioriia (Art Director), Claudiu Dobriță (Creative Director), Cora Ciută (Account Executive), Diana Mocanu (Senior Account Executive), Laura Stoica (Senior Account Manager)

Producție: Lightaholic Studios

Regizor: Cătălin Oprițescu

Director de Imagine: Andrei Culcușica

Asistent Camera: Constantin Stan

Editor: Lenard Zsolt

Gaffer: Cristian Iacob

Huawei câștigă două premii EISA cu HUAWEI P40 Pro și HUAWEI WATCH GT 2 și premiul Red Dot 2020 pentru o aplicație

 Huawei P40 Pro best product

HUAWEI P40 Pro a primit premiul pentru „Cea mai bună cameră de smartphone”, în timp ce HUAWEI WATCH GT 2 a fost recunoscut drept „Cel mai bun smartwatch”

Aplicația Huawei Assistant · TODAY a fost recompensată cu premiul Red Dot Award

București, 20 august 2020 – Huawei Consumer Business Group a primit două premii din partea Asociației Experților în Imagine și Sunet (EISA), un grup care cuprinde 55 dintre cele mai respectate reviste de electronice de consum din lume. HUAWEI P40 Pro a fost numit de către Asociație „EISA Smartphone Camera 2020-2021”, iar HUAWEI WATCH GT 2 a câștigat premiul „Best Smartwatch 2020-2021”. În afară de aceste două premii, HUAWEI Assistant · TODAY, a primit premiul Red Dot Award: Brands & Communication Design, supranumit „Oscarul” industriei designului.

Conform EISA, HUAWEI P40 Pro este „un adevărat campion în clasa sa” datorită capabilităților camerei, tehnologiei ecranului și designului luxos. La fel de lăudat a fost și HUAWEI WATCH GT 2, asociația afirmând că designul inteligent al ceasului și multitudinea de funcții de fitness „au dat naștere unui clasic modern”.

Watch GT 2 best product

„Suntem bucuroși să continuăm seria de premii cu EISA și suntem încântați de recunoașterea a două dintre produsele noastre, HUAWEI P40 Pro și HUAWEI WATCH GT 2″, a declarat Kevin Ho, președinte Handset Business, Huawei Consumer Business Group. „Cu fiecare dispozitiv, Huawei se angajează să aducă experiențe noi și interesante consumatorilor, de la HUAWEI WATCH GT 2 cu care îți poți depăși limitele în antrenamente, la un HUAWEI P40 Pro care duce fotografia smartphone la un alt nivel.”

EISA spune că HUAWEI P40 Pro, „luxos proiectat”, este însoțitorul perfect pentru cei care își folosesc zilnic smartphone-ul pentru fotografii uimitoare, considerând că telefonul este un pas impresionant înainte în fotografia mobilă. Acest premiu a fost câștigat ca urmare a capabilităților de fotografiere inegalabile ale lui HUAWEI P40 Pro, de la camera principală Ultra Vision de 50 de megapixeli, cu autofocus cu detecție de fază și stabilizare optică a imaginii și teleobiectivul periscop de 12 megapixeli ce permite zoom optic 5x, la incredibila cameră cinematică Ultra-Wide de 40 megapixeli pentru captură video avansată. La acestea se adaugă camera ToF 3D cu senzori de profunzime și optimizarea AI Photography, oferind utilizatorilor o experiență tehnologică premium, despre care EISA a spus că „duce mai departe tehnologia camerei de smartphone”.

Vorbind despre câștigătorul EISA a premiului „Cel mai bun SmartWatch” din acest an, HUAWEI WATCH GT 2, EISA a lăudat dispozitivul pentru că „îmbină calitățile smartwatch-urilor moderne” cu designul său, afișajul AMOLED și controlul fizic. Cu o autonomie a bateriei[1] de până la două săptămâni și o mulțime de funcții de fitness, HUAWEI WATCH GT 2 poate analiza 15 moduri de antrenament profesional și poate înregistra 85 de tipuri de antrenament personalizat. Cu tehnologia Huawei TruSleep, WATCH GT 2 poate monitoriza calitatea somnului, ritmul cardiac și nivelul de stres, precum și nivelul de SpO2[1]. Mai mult, HUAWEI WATCH GT 2 acoperă și utilizările de zi cu zi, cum ar fi apelul Bluetooth, notificările de aplicații și stocarea muzicii, permițând utilizatorilor să asocieze și să conecteze cu ușurință căștile HUAWEI FreeBuds 3 pentru a asculta muzică din mers cu ceasul lor HUAWEI WATCH GT 2.

Membrii EISA includ experți mass-media din 29 de țări pentru toată gama de electronice de consum, fiecare membru contribuind la unul sau mai multe din cele șase grupuri de experți ale EISA – fotografie, dispozitive mobile, Hi-Fi, home theater audio, home theater display & video și electronice in-car. În fiecare an, membrii EISA nominalizează o listă de produse cu performanțe deosebite în fiecare dintre aceste grupuri.

HUAWEI Assistant · TODAY a câștigat renumitul premiu Red Dot 2020

Situat în „stânga extremă a ecranului”, HUAWEI Assistant · TODAY este un asistent personal integrat în smartphone-ul HUAWEI, care oferă acces rapid la diverse servicii fără descărcarea aplicației. Utilizatorii de dispozitive mobile HUAWEI și HONOR îl pot porni pur și simplu glisând spre dreapta direct de pe ecranul de pornire. Asistentul inteligent aduce un nou nivel de performanță inteligentă, ajutând utilizatorii să găsească servicii și informații când și unde au nevoie de acestea. Începând cu Q2 2020, HUAWEI Assistant · TODAY simplifică viața de zi cu zi a celor 210 milioane de utilizatori activi lunari din 170 de țări și regiuni.

Din perspectiva designului de produs, HUAWEI Assistant · TODAY oferă o experiență de utilizare inteligentă perfectă. Acesta elimină barierele dintre aplicații prin furnizarea eficientă de servicii precum căutare și descoperire, acces rapid, dinamică a serviciilor inteligente și recomandări de conținut la o singură atingere. De asemenea, reține preferințele utilizatorilor pentru a oferi recomandări care fac experiența de utilizare generală mai intuitivă și optimizată.

Cu HUAWEI Assistant · TODAY, utilizatorii pot căuta cu ușurință orice aplicație, setări și fișiere pe smartphone, în timp ce scanează simultan news feed-ul adaptat intereselor lor. În plus, o funcție de bază a HUAWEI Assistant · TODAY sunt cardurile de servicii inteligente care afișează notificări și memento-uri în funcție de nevoile utilizatorilor și scenariile specifice de utilizare. De exemplu, utilizatorii pot rămâne la curent cu echipa lor favorită cu cardul Sport, și primesc memento-uri despre detaliile și actualizările călătoriilor în timp real cu cardul Călătorie, în funcție de locație.

reddot winner 2020

HUAWEI Assistant · TODAY va continua să aducă mai multe servicii inteligente utilizatorilor săi, pentru îmbunătățirea vieții de zi cu zi. Pentru aceasta, HUAWEI va optimiza permanent experiența de produs din perspectiva utilizatorilor, oferind o experiență asemănătoare cu cea a unui asistent personal în activitățile zilnice.