Allview transformă experiențele video cu un nou produs inovator

Produs nou Allview_teasing
Allview alege sa continue trendul inovatiei. Astfel, pe langa smartphone-ul flagship X4 Soul Infinity care va fi lansat in curand si care va aduce cu el functii noi la un pret competitiv, compania brasoveana isi propune sa inoveze si in segmente noi de piata, cum este cel al proiectoarelor. Allview a publicat o imagine-teaser pe care o puteti vedea mai sus impreuna cu urmatorul mesaj:

A venit momentul să te bucuri de jocurile tale preferate pe un ecran de până la 200” pe care îl poți folosi oriunde ai fi. Să transformi orice loc într-o sală de cinema. Să urmărești în pauzele de la birou meciul jucătorului tău favorit de tenis sau al echipei de fotbal. Toate acestea la o calitate spectaculoasă a imaginii, datorită gamei largi de culori și a unui contrast de 5.000:1.

Aceasta scurta prezentare ne indica o tehnologie care va îmbunătăți modul în care experimentăm imaginile video sau prezentările dinamice.

Nokian Tyres inaugurează lucrările de construcție la cea de-a treia fabrică de anvelope

NT_Dayton_Factory_Logo
 
 
Nokian Tyres a susținut în cursul zilei de ieri o ceremonie inaugurală menită să marcheze demararea lucrărilor de construcție la cea de-a treia fabrică de anvelope din lume și prima din America de Nord a companiei finlandeze.

Noua fabrică Nokian Tyres va fi construită pe un teren neexploatat până la acest moment și va fi amplasată în Dayton (Comitatul Rhea), Tennessee, SUA. Aceasta va avea o capacitatea de producție de 4 milioane de anvelope anual, cu potențial viitor de extindere. Locația va găzdui, de asemenea, o unitate de distribuție cu o capacitate de depozitare de 600.000 de anvelope. Lucrările de construcției sunt programate să debuteze la începutul anului 2018, urmând ca în 2020 să fie produse primele anvelope în această unitate.

Investiția realizată de Nokian Tyres în Tennessee susține dorința noastră puternică de dezvoltare, cât și angajamentul asumat de a deservi cât mai bine clienții noștri de pe piața nord-americană,” a declarat Hille Korhonen, președinte și CEO, Nokian Tyres.

Pe parcursul ceremoniei inaugurale, Korhonen a reafirmat obiectivul ambițios al companiei de a își dubla vânzările de anvelope pe piața nord-americană în următorii cinci ani. Aceasta a evidențiat, de asemenea, și obiectivul Nokian Tyres de a deveni lider în industria anvelopelor din punct de vedere al producției sustenabile și acela de a deveni angajatorul preferat de populația din comunitățile majore pe care le deservește.
Portofoliu de produse extins global, servicii îmbunătățite pentru client

În noua unitate de producție se vor fabrica primele anvelope în anul 2020. În principal, noua fabrică Nokian Tyres se va concentra pe dezvoltarea gamei de anvelope destinate autoturismelor specifice continentului nord-american și camioanelor ușoare. Capacitatea totală de producție de 4 milioane de anvelope anual va fi atinsă până în anul 2022, ceea ce va permite Nokian Tyres să satisfacă cererea în creștere din America de Nord. În acest fel, serviciul pentru clienți va fi îmbunătățit prin scăderea timpilor de livrare și printr-o mai mare flexibilitate. În timp ce unitatea de producție din Dayton va deservi într-un mod eficientizat clienții din America de Nord, va elibera, în același timp, celelalte fabrici de anvelope Nokian Tyres de sarcina de producție destinată acestei regiuni, permițându-le acestora să asigure capacitatea necesară pentru susținerea altor piețe în creștere.
Aceasta este o investiție în dezvoltarea viitoare. Este estimată o creștere a vânzărilor noastre totale, astfel încât va fi nevoie de o capacitate de producție suplimentară.Toate cele trei unități de producție vor avea roluri importante în planul de dezvoltare al Nokian Tyres prin deservirea diferitelor piețe regionale,” a declarat Pontus Stenberg, vice-președinte al departamentului de vânzări.
„În acest fel ne vom putea consolida poziția competitivă la nivel global prin implementarea unor tehnologii de vârf. De asemenea, creșterea capacității noastre de producție va permite reducerea timpilor de livrare, extinderea portofoliului nostru de produse și consolidarea abilității generale a companiei de a își deservi clienții la nivel global,” a rezumat Stenberg.
 
 
 
Despre Nokian Tyres
Nokian Tyres a fost fondată în 1988, însă își are rădăcinile în anul 1898, când a fost înființată Suomen Gummitehdas Oy sau Fabrica de cauciuc finlandeză. Compania este cel mai nordic producător de anvelope din lume. Promovează și facilitează șofatul în siguranță, în condiții exigente. Anvelopele inovatoare pentru autoturisme de pasageri, camioane și mașini grele, sunt comercializate în special în zonele cu zăpadă, împădurite, și cu condiții de șofat dificile din cauza anotimpurilor schimbătoare.

În 2015, cifra de afaceri netă a companiei a fost de aproximativ 1,4 miliarde euro, iar la finalul anului numărul angajaților a fost de 4.400. Acțiunile Nokian Tyres sunt listate la bursa Nasdaq Helsinki. Unitățile de producție se află în Finlanda și Rusia. La sediul central din Nokia, Finlanda, are loc dezvoltarea centralizată a produselor, sunt finalizate prototipurile și sunt efectuate testele. Toate produsele sunt dezvoltate conform obiectivelor de siguranță durabilă și de respectare a mediului pe parcursul întregului ciclu de viață al produsului. Sediul central al Nokian Tyres se află în Nokia, Finlanda, iar sediul european este la Praga.

Pentru mai multe detalii despre companie, vă rugăm vizitați: www.nokiantyres.com

Google și HTC anunță un acord de cooperare în valoare de 1,1 miliarde USD

Cher Wang (HTC) and Rick Osterloh (Google)
Anumiți angajați HTC – mulți lucrând la smartphone-urile Pixel – se vor alătura Google

Google primește proprietate intelectuală a HTC
printr-un acord de licență non-exclusiv

Tranzacția întărește angajamentul HTC în privința
inovației și business-ului mărcii sale de smartphone-uri

Google (NASDAQ: GOOG, GOOGL) și HTC Corporation (TWSE: 2489) au anunțat astăzi un acord definitiv în cadrul căruia anumiți angajați HTC – dintre care mulți lucrează deja împreună cu Google pentru a dezvolta smartphone-urile Pixel – se vor alătura companiei Google. Ca parte a tranzacției, HTC va primi 1,1 miliarde USD cash din partea Google. Separat, Google va primi o licență non-exclusivă asupra proprietății intelectuale (IP) a HTC.

Acordul este o dovadă a relației strategice pe care HTC și Google o au de zece ani în privința dezvoltării de smartphone-uri premium.

Acest acord vine și în sprijinul continuării strategiei HTC pentru marca sa de smartphone-uri, permițând un portofoliu de produse optimizat, precum și o mai mare eficiență operațională și flexibilitate financiară. HTC va continua să dispună de cel mai mare talent ingineresc, în prezent lucrând la următorul telefon vârf de gamă, după lansarea de succes a modelului HTC U11 din acest an. HTC va continua și construirea ecosistemului de realitate virtuală necesar creșterii business-ului VIVE, în același timp investind și în alte tehnologii de generație nouă, inclusiv Internet of Things, realitatea augmentată și inteligența artificială.

Pentru Google, acest acord întărește și mai mult angajamentul său față de domeniul smartphone-urilor, precum și nivelul general de investiții în dezvoltarea incipientei sale divizii de hardware. Pe lângă echipa de profesioniști experimentați și talentați, Google va continua să aibă acces la IP-ul HTC, pentru a sprijini familia de smartphone-uri Pixel. În plus, pentru Google acest acord reprezintă și o investiție semnificativă în Taiwan, ca punct central esențial al inovației și tehnologiei.

“Ca pionieri ai pieței de smartphone-uri, suntem foarte mândri de istoricul nostru în inovație. Sistemul nostru unic de excelență în domeniul smartphone, inclusiv portofoliul nostru de IP, precum și echipa talentată și capabilitățile de integrare a sistemelor, a venit în sprijinul Google pe piața Android,” a declarat Cher Wang, președinte și CEO al HTC. “Acest acord este un pas următor al parteneriatului nostru îndelungat, permițând companiei Google să facă un salt enorm înainte al diviziei sale de hardware, și totodată asigurând continuitatea inovației HTC în domeniul smartphone-urilor și realității virtuale VIVE. Considerăm că HTC s-a poziționat optim pentru păstrarea bogatei noastre moșteniri inovatoare și pentru realizarea potențialului unei noi generații de produse și servicii conectate.”

“HTC este un partener vechi al Google, și a creat unele dintre cele mai frumoase dispozitive premium de pe piață,” a declarat Rick Osterloh, Senior Vice President al diviziei Hardware de la Google. “Suntem încântați, și abia așteptăm să primim membrii echipei HTC care ni se vor alătura la Google pentru a alimenta inovația și dezvoltarea viitoarelor produse de hardware de larg consum.”

Tranzacția, supusă aprobărilor normative și condițiilor obișnuite de încheiere, urmează a fi finalizată la începutul anului 2018.

Evercore a servit drept consilier financiar pentru HTC, iar Gibson Dunn și Tsar & Tsai drept consilieri juridici. Lazard a fost consilier financiar pentru Google, iar Cleary Gottlieb și Lee & Li drept consilieri juridici.

Despre HTC
HTC Corporation își dorește să aducă strălucire vieții. Ca inovator global în domeniul tehnologiei și dispozitivelor mobile, HTC a adus produse premiate și premiere în industrie încă de la fondarea sa, în 1997, inclusiv apreciata gamă de smartphone-uri HTC U și liderul industriei realității virtuale, HTC VIVE. Căutăm strălucirea în tot ceea ce facem, creând design-uri de vârf și experiențe inovatoare în domeniul mobil și al realității virtuale pentru consumatori din toată lumea. HTC este listată la bursa Taiwan Stock Exchange (TWSE: 2498).www.htc.com

Despre Google
Misiunea Google este de a organiza informația globală și de a o face accesibilă și utilă la nivel universal. Prin intermediul unor produse și platforme precum Search, Maps, Gmail, Android, Google Play, Chrome și YouTube, Google joacă un rol semnificativ în viața de zi cu zi a miliarde de oameni, devenind una dintre cele mai bine-cunoscute companii din lume. Google este o subsidiară a

Alphabet Inc.

Clarificare:
Acest comunicat de presă conține declarații anticipative, ce pot include proiecții ale rezultatelor viitoare ale operațiunilor, condițiilor financiare sau perspectivelor de afaceri, bazate pe informațiile proprii și din alte surse. Rezultatele efective ale operațiunilor, condițiilor financiare sau perspectivelor de afaceri pot fi diferite de cele exprimate sau implicite în aceste declarații anticipative, dintr-o varietate de motive, inclusiv dar fără a se limita la: cerințe ale pieței de profil, fluctuații de preț, competiție, condiții economice internaționale, probleme ale lanțului de furnizori, fluctuații ale cursului de schimb valutar, precum și alți factori și riscuri ce nu pot fi controlate de noi. Declarațiile anticipative din acest comunicat reflectă părerea HTC la data publicării acestuia. HTC nu-și asumă obligația de a actualiza aceste declarații anticipative în cazul unor evenimente sau circumstanțe ulterioare acestei date.

ADATA implementează standardele SD A1 și V10/V30 pe cardurile Premier și Premier Pro

ADATA Memory Cards
Suportă viteze crescute de rulare și înregistrare video rapidă

ADATA® Technology, producător de top de module DRAM de înaltă performanță, produse NAND Flash și accesorii mobile, confirmă faptul că noile carduri Premier microSDXC/microSDHC UHS-I Clasa 10 suportă acum noul standard A1 al Asociației SD. Parte din specificațiile SD 5.1, A1 a fost proiectat pentru a rula aplicații de pe un spațiu de stocare extern, depășind utilizarea tradițională a cardurilor SD, cum ar fi accesarea fotografiilor și a videoclipurilor. În același timp, ADATA a implementat capabilități de înregistrare video V10 și V30 pe toate cardurile Premier Pro microSD și SD, care indică cel puțin 10MB/s și respectiv 30MB/s de bandă de înregistrare video.

Cardurile SD pot acum să ruleze aplicații la fel ca stocarea internă
O evoluție promovată intensiv de către Asociația SD, specificațiile A1 fac parte din cerințele SD 5.1. Aceasta arată că un card microSD sau SD poate să susțină viteze de citire suficient de ridicate și cifre IOPS pentru a rula cu succes majoritatea aplicațiilor, fără ca latența să reprezinte o problemă. Cu alte cuvinte, cardurile microSD și SD certificate A1 sunt similare din punct de vedere al vitezei de rulare a aplicațiilor cu stocarea internă. Ele oferă utilizatorilor o libertate mult mai mare. Cu A1 și specificațiile viitoare, utilizatorii au posibilitatea de a instala mult mai multe aplicații, datorită unui spațiu de stocare mare, care poate rula aceste aplicații fără compromis.

 
Mai multe opțiuni pentru entuziaștii video
În același timp, toate cardurile ADATA Premier Pro SD și microSDXC/SDHC sunt validate acum pentru evaluarea vitezei de înregistrare video V10 și V30. Cu toate că cele mai rapide carduri ADATA suportă viteze V90 (înregistrare video la 90 MB/s), ADATA recunoaște că cererea pentru performanță a captării video durabile și fluide se extinde pe segmentele de piață și nu se limitează la profesioniștii care sunt dispuși să plătească cele mai bune prețuri pentru cele mai bune stocări. Creșterea numărului de videoclipuri 4K înseamnă că mai mulți utilizatori au nevoie de lățime de bandă asigurată pentru înregistrare video, iar specificațiile V10 (10MB/s) și V30 (30MB/s) răspund acestor nevoi. Utilizatorilor le sunt garantate aceste  viteze verificate atât de ADATA, cât și de Asociația SD. Pentru detalii complete, vă rugăm vizitați www.adata.com.

 
Despre ADATA
ADATA Technology, unul din cei mai mari furnizori de module DRAM și dispozitive Flash USB din lume, oferă soluții complete de stocare ce includ carduri de memorie, solid state drives și hard disk-uri portabile.

Produsele ADATA includ, de asemenea, soluții portabile de încărcare pentru dispozitivele mobile, compania fiind și un furnizor major de soluții avansate de iluminare cu LED. Produsele ADATA continuă să acumuleze recunoaștere internațională din partea unor organizații precum iF Design Awards (Germania), red dot Awards, CES Best of Innovations Awards, Good Design Awards (Japonia), Best Choice of Computex Awards și Taiwan Excellence Gold Awards. Sloganul companiei Love, Life, Dreams încorporează valorile brand-ului ADATA și rolul produselor inovative de stocare în căutarea de idei universal prețuite. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați www.adata.com.

Tot ce trebuie sa stii despre inchirierierea unei vile in Ploiesti

A venit momentul sa te muti si, dupa ce te-ai gandit o vreme la acest subiect, ti-ai dat seama ca iti surade gandul de a inchiria o vila in Ploiesti.

Doar ca nu ai mai facut asta niciodata si nu stii de unde sa incepi… Poate ar trebui sa cauti oferte de vile de inchiriat? Parca totusi nu inca…

Daca esti pus pentru prima oara in ipostaza de viitor chirias, cel mai probabil nu stii de unde sa incepi: ar trebui sa contactezi o agentie imobiliara sau sa inchiriezi direct de la proprietar? Pe ce perioada e mai bine sa semnezi contractul? Poti alege data in care sa platesti chiria?

Tot procesul de inchiriere a unei proprietati pare complicat la prima vedere, dar de fapt pasii pe care trebuie sa ii urmezi sunt simpli:

1. Stabileste un buget

Nu degeaba este primul pe lista – acesta este cel mai important pas. Fa-ti toate calculele si analizeaza-ti toate sursele de venit pentru a-ti da seama care este suma maxima pe care iti poti permite sa o platesti lunar asa incat sa ramai cu suficienti bani pentru mancare, facturi si alte cheltuieli.

2. Alege zona

E bine sa te orientezi spre o zona in care sa ai aproape magazine, banci si scoli sau gradinite, in cazul in care ai copii. Dar iti recomandam sa iei in calcul si distanta fata de locul in care lucrezi, cel in care locuiesc familia si prietenii pe care ii vizitezi des si cel in care iti place sa iti petreci timpul liber (barul, parcul sau mall-ul tau preferat).

3. Viziteaza vila

Odata ce ai gasit vila care iti place, contacteaza proprietarul sau agentul imobiliar si stabileste impreuna cu acesta o zi in care sa o vizitezi. Fii atent la detalii ca: mobilier, finisaje, eventuale probleme. Daca observi vreo problema sau ai vreo intrebare, nu ezita sa deschizi chiar atunci subiectul – vorbeste deschis despre orice, pana la urma e in interesul lui sa iti clarifice nelamuririle si sa te asigure ca vei avea tot confortul daca decizi sa inchiriezi acea proprietate.

4. Stabileste detaliile

Daca vizita a decurs bine si esti hotarat ca aceea este vila pe care vrei sa o inchiriezi, acum este momentul in care stabilesti detalii ca garantia, data chiriei si durata contractului. In general, garantia este contravaloarea unei chirii si se plateste in ziua in care te muti. De asemenea, contractul se incheie in mod normal pe un an, cu posibilitate de prelungire.

5. Semneaza contractul

Acest pas nu necesita explicatii, doar un sfat: citeste cu atentie contractul si asigura-te ca acesta cuprinde toate detaliile stabilite de comun acord cu proprietarul.

Daca ai ajuns pana aici, felicitari! Esti pregatit sa inchiriezi o vila in Ploiesti!

Cu statiile de calcat Tefal esti intotdeauna castigator

Tefal Prima statie de calcat- Testeaza timp de 90 de zile
 
Back to school! Back to work!
 
Vara, vacanta, concediu… so long farewell! Artileria grea intra in actiune: reincepi cursurile, serviciul, sarcinile de fiecare zi devin din ce in ce mai mari, garderoba din ce in ce mai complexa, hainele din ce in ce mai groase. But take it easy! Si in noul sezon ai un ’’partener’’ de incredere ce iti promite zile frumoase si relaxante, exact ca in concediul tau de neuitat! Cu statiile de calcat Tefal te bucuri zi de zi de sesiuni de calcat high-tech, inteligente si rapide. Let the autumn begin!

                                                                                                                                          
The smart power of Tefal
 
Fii in fiecare zi un profesionist chiar la tine acasa; pentru rezultate perfecte si atentie deosebita pentru hainele tale, conteaza pe Tefal si pe statiile sale de calcat performante.
Tu detii controlul datorita tehnologiilor exclusive de ultima generatie, fie ca optezi pentru statiile cu boiler de inalta presiune sau pentru cele fara, dar cu sistem de aburi extrem de puternic. Talpile performante cu autocuratare si perfect glide, precum si rezervorul de mare capacitate, asigura statiilor o autonomie extrema, fiind totodata si cei mai buni aliati care vin de furca oricarui pliu, oricat de indaratnic!

Campania “TESTEAZA TIMP DE 90 DE ZILE”
 
Prin campania “Testeaza timp de 90 de zile” ai ocazia sa testezi performantele oricaruia dintre numeroasele modele de statii de calcat Tefal; nu timp de 1 zi, nici de 3, ca in povesti, ci de 90 de zile de la data achizitionarii!

Mai exact? Intre 1 septembrie si 31 decembrie 2017, cumpara oricare dintre statiile de calcat Tefal din orice magazin participant la campania “Testeaza timp de 90 de zile”, despre care gasesti toate detaliile pe primastatie.tefal.ro.

Pune statia de calcat la treaba, verifica-i abilitatile si eficienta si constata pe propriul timp si pe propriile haine cat de performanta este.

Da sau Nu?
 
Daca te-a incantat sau ai fost cucerit din prima de calitatile sale imbatabile, statia de calcat Tefal va fi cel mai de incredere aliat al tau. Daca insa nu te-a convins si din motive justificate nu te declari pe de-a-ntregul multumit, nu trebuie decat sa o returnezi, impreuna cu o copie a bonului fiscal sau a facturii si cu un formular de solicitare completat, in termen de maximum 90 de zile de la data achizitionarii. Si Tefal iti da banii inapoi, inclusiv costurile de expediere!

Afla mai multe despre campania “Testeza timp de 90 de zile” si despre regulamentul sau in magazinele care comercializeaza produsele participante si care iau parte la campanie sau direct pe site-ul www.primastatie.tefal.ro.

Cu Tefal castigi oricum – timp, garantie, perioada de testare si respect reciproc, produse de cea mai inalta tehnologie si performante imbatabile.

Despre Tefal®:
Tefal, ingeniozitate acasa
De peste 60 de ani, Tefal vine in intampinarea consumatorilor cu produse ingenioase pentru preparate echilibrate si sanatoase, cu rezultate garantate. De la vase de gatit la aparate electrice si de calcat, Tefal ofera solutii inovatoare si practice pentru a-ti face viata mai usoara si pentru a te bucura de mai mult timp liber pentru tine si pentru cei dragi.

Pentru mai multe informatii, viziteaza www.tefal.ro sau www.facebook.com/TefalRomania.

Quickmobile: Noile iPhone-uri ajung în România vinerea viitoare, simultant cu Franţa, Anglia sau Germania, la aceleași prețuri

Tudor Tiboc - director general Quickmobile (1)
Vârful de gamă iPhone X va fi livrat de retailer în prima jumătate a lui noiembrie

Cea mai nou gamă de produse Apple, telefoanele iPhone 8, 8 Plus,  Apple Watch 3, precum și sistemul Apple TV 4K sunt disponibile la precomandă pe Quickmobile, cel mai mare specialist tech din România, începând cu 15 septembrie. Potrivit reprezentanților companiei, livrările vor începe cu data de 22 septembrie. Vârful de gamă iPhone X va fi disponibil la precomandă în oferta retailer-ului pe 27 octombrie, urmând a fi livrat în prima jumătate a lui noiembrie.
iPhone 8
Clienții Quickmobile vor putea achiziționa oricare dintre noile modele de telefoane Apple, iPhone 8 și iPhone 8 Plus în variante 64 şi  256 GB, prețurile din oferta retailer-ului fiind cele oficiale Apple în Europa, cu TVA inclus și garanția standard de 2 ani.

Astfel, prețul de pe Quickmobile.ro pentru iPhone 8 în varianta 64 GB este de 3.699 lei, iar cel de 256 GB costă 4.499 lei.

Modelul iPhone 8 Plus de 64 GB este comercializat de retailer la preţul de 4.199 lei, în timp ce varianta de 256 GB costă 4.999 lei pe Quickmobile.

Noile terminale iPhone 8 sunt disponibile în variantele de culori space gray, silver şi gold, sunt îmbrăcate integral în sticlă, au ramă de aluminiu şi păstrează dimensiunile seriei anterioare. Terminalele sunt rezistente la praf şi apă, se încarcă wireless, păstrează dimensiunile seriei 7, fiind dotate cu ecrane retina HD, ce includ funcţiile True Tone şi 3D Touch. În plus, dispun de difuzoare stereo, cu 25% mai performante decât cele ale generaţiei anterioare.

Tot începând cu 15 septembrie, vor fi disponibile la precomandă pe Quickmobile şi noile device-uri Apple Watch 3, livrările începând din 22 septembrie. Clienţii retailer-ului pot alege între modelele GPS şi GPS celular, comercializate la preţuri începând de la 1.699 lei. Tot de astazi, clienţii Quickmobile pot precomanda sistemul Apple TV 4K, în variantele de 32 GB – la preţul de 949 lei, respectiv 64 GB, la 1.049 lei.

Quickmobile dă startul precomenzilor pentru iPhone 10 pe 27 octombrie
Vârful de gamă al terminalelor produse de Apple, seria iPhone 10, va fi disponibil la precomandă în oferta Quickmobile începând cu 27 octombrie, în același timp cu disponibilitatea noului model pe piețele internaționale din SUA, Marea Britanie, Franța și Germania, urmând a fi livrat în prima jumătate a lunii noiembrie.

Modelul iPhone X de 64 GB va fi disponibil în oferta retailerului la prețul de 5.299 de lei, în timp ce varianta de 256 GB va fi comercializată de către Quickmobile la prețul de 6.099 de lei. Preţurile includ TVA şi garanţia de 2 ani, fiind  similare celor anunţate oficial de producător în toate ţărilor europene aflate în primul val de livrări. Astfel, prin comparaţie, dacă modelul iPhone 8 de 64 GB este comercializat de Apple Franţa la preţul de 809 euro (3.720 lei), acelaşi model este listat pe Quickmobile la preţul de 804 euro (3.699 lei).

„Chiar dacă România nu se află pentru niciunul dintre modele în primele două valuri de livrări efectuate de producătorul american, iată că şi de această dată Quickmobile îşi ţine promisiunea fermă faţă de clienţi şi aduce cel mai repede, în premieră pe piaţa locală, smartphone-ul  momentului. Astfel, românii se vor putea bucura de noile iPhone-uri în același timp cu iubitorii brandului din țări precum SUA, Marea Britanie, Franța și Germania”, a declarat Tudor Țiboc, General Manager al Quickmobile.

Noul vârf de gamă, îmbrăcat integral în sticlă, este disponibil în variantele de culori space gray și silver, şi vine fără butonul Home. Modelul iPhone X rulează tehnologia Face ID, care permite deblocarea telefonului doar prin scanarea feței. Dispozitivul dispune de un ecran de sticlă integral, de tip Super Retina, cu o dimensiune de 5,8 inch în diagonală, funcție ce va permite o claritate a imaginilor mult mai mare. În plus, ceea ce aduce nou seria iPhone 10 este camera foto duală de 12 megapixeli, cu diafragma de f/1.8 pe prima și f/2.4 pe a doua. De asemenea, terminalele sunt rezistente la praf şi apă și se încarcă wireless.

Despre Quickmobile
După 12 ani de la înființare, Quickmobile a devenit cel mai mare specialist în smart tech din România, datorită portofoliului extins și a disponibilității produselor în stoc.

Quickmobile.ro este unul dintre cele mai importante magazine online de telefoane, tablete, gadgeturi și accesorii din România, fiind completat de o rețea de puncte de vânzare în cele mai mari centre comerciale din țară.

Sony lansează camera RX10 IV, care combină cel mai rapid autofocus din lume cu un obiectiv versatil 24-600mm și posibilitate de rafală continuă la 24 fps

RX10 IV_right_EU07

  • Cel mai rapid autofocus din lume[i], de 0.03 secunde[ii], cu capacitate de fotografiere continuă de până la 24 cadre pe secundă[iii] și urmărire completă AF/AE
  • 315 puncte focale AF cu detecție de fază, care acoperă aproximativ 65% din cadru
  • Obiectiv ZEISS® Vario-Sonnar T* 24-600mm[iv]4-F4 cu diafragmă luminoasă și zoom mare.
  • Filmare 4K[v] cu citire completă a pixelilor, fără efect de combinarea a pixelilor

Sony lansează astăzi camera foto RX10 IV (model DSC-RX10M4), noul vârf de gamă din gama RX10 Cyber-shot®.

Camera dispune de cel mai rapid autofocusi din lume de 0.03 secundeii și capacitate de fotografiere continuă de până la 24 de cadre pe secundăiii cu urmărire completă AF/AE, 315 puncte focale AF de detecție a fazei, care rivalizează cu specificațiile celor mai rapide camere profesionale cu obiective interschimbabile și un obiectiv versatil ZEISS® Vario-Sonnar T* 24-600mmiv F2.4-F4. Noul model RX10 IV le oferă utilizatorilor o combinație unică de mobilitate și viteză, fiind destinat atât fotografilor amatori, cât și celor profesioniști, care își doresc o soluție „all-in-one”.

Camera foto RX10 IV este echipată cu cel mai nou senzor de imagine Exmor RS CMOS 1.0-type de 20.1 MP[vi], cu chip DRAM, un puternic procesor de imagine BIONZ X™ și un front-end LSI. Toate aceste componente lucrează împreună pentru a maximiza viteza generală de operare și performanța, asigurând cea mai bună calitate a imaginii, atât foto, cât și video, pe întreaga distanță focală de 24-600mmiv.

Focalizare și fotografiere rapide

În premieră pentru gama de camere foto RX10 de la Sony, noul model RX10 IV este dotat cu un sistem Fast Hybrid AF, care valorifică avantajele oferite de cele 315 puncte de AF cu detecția fazei, care acoperă aproximativ 65% din cadrul senzorului și de punctele de AF cu detecția contrastului, permițându-le astfel utilizatorilor să fixeze focalizarea în doar 0.03 secundeii.  Focalizarea de mare viteză completează distanța focală extinsă a obiectivului de 24-600mmiv, subiecții fiind importalizați precis și clar.

O altă premieră pentru gama de camere Cyber-shot constă în dotarea modelului RX10 IV cu tehnologia High-density Tracking AF. Această tehnologie a fost disponibilă anterior doar în câteva camere cu obiective interschimbabile de la Sony și concentrează puncte AF în jurul unui subiect, pentru a îmbunătăți urmărirea și precizia focalizării, permițând utilizatorilor să-i fotografieze cu ușurință chiar și pe cei mai dinamici subiecți, cum ar fi atleții sau păsările.

Alte îmbunătățiri AF aduse de noua cameră RX10 IV includ o versiune îmbunătățită a funcțiilor Eye AF, Touch Focus și Focus Range Limiter[vii].  Setarea AF-ON poate fi configurată, ca de altfel și alte moduri AF, inclusiv AF-S, AF-C și AF-A, care pot fi ajustate ușor, pe baza preferințelor utilizatorilor și în funcție de situațiile de fotografiere.

În completarea sistemului AF, camera RX10 IV oferă fotografiere continuă de mare viteză, de până la 24 de cadre pe secundăiii cu urmărire AF/AE, și o limită buffer de până la 249 de imagini.[viii]. Odată cu îmbunătățirea semnificativă a puterii de procesare pentru noua cameră, defazajul afișajului EVF în timpul fotografierii continue a fost redus substanțial, permițând utilizatorilor să imortalizeze momentele cu maximă precizie. De asemenea, pentru confort sporit de utilizare în timpul redării imaginilor, fotografiile înregistrate continuu pot fi afișate în grupuri în loc de imagini individuale.

RX10 IV dispune de un obturator anti-distorsiune (cu viteze de până la 1/32000 secunde), care minimizează efectul de „rolling shutter”, întâlnit frecvent în situațiile în care subiecții se mișcă rapid și poate fotografia silențios în toate modurile, inclusiv în cel de fotografiere continuă la viteză mare, când este activat declanșatorul electronic. De asemenea, utilizatorii au la dispoziție și un mod de declanșare mecanică.

 
Obiectivul ZEISS® Vario-Sonnar T* 24-600mm F2.4-F4
Camera RX10 IV din gama Cyber-shot este dotată cu un obiectiv ZEISS® Vario-Sonnar T* de 24-600mmiv, cu o deschidere maximă a diafragmei de F2.4-F4.0, care asigură o calitate superioară a imaginii pe întreaga distanță focală și până la ultra-telephoto. Include un super-element din sticlă ED (dispersie extrem de scăzută) și lentile asferice ED pentru a reduce aberațiile cromatice, dar și un strat protector ZEISS® T* Coating, pentru minimizarea efectelor flare și ghosting.

Obiectivul este echipat cu un stabilizator optic de imagine integrat  SteadyShot™, care ajută la reducerea tremurului camerei atunci când este ținută în mână. Atunci când funcția este activată, reprezintă echivalentul a 4,5 trepte de stabilizare optică.

În plus, cu o distanță minimă de focalizare de 72 cm (2.36 ft) și factor de magnificare de maxim 0.49x, la o extensie maximă de 600mm, obiectivul este capabil să producă imagini tele-macro extrem de detaliate.

Înregistrare video profesională
Noua cameră foto RX10 IV din gama Cyber-shot RX permite înregistrarea video la o calitate 4K (QFHD 3840 x 2160), sistemul Fast Hybrid AF realizând o viteză de focalizare de aproximativ două ori mai mare decât modelul RX10 III.

În modul 4K, RX10 IV permite citirea completă a pixelilor, fără efect de îmbinare a pixelilor, putând captura de până la 1,7 ori mai multă informație decât este necesară în cazul filmărilor 4K, astfel încât imaginile sunt captate precis și în detaliu. Camera utilizează codecul XAVC S™ [ix], înregistrând conținut video la viteze de până la 100 Mbps, în funcție de modul de filmare. Utilizatorii pot opta pentru înregistrare fie la 24p sau 30p în modul 4K (100 Mbps), fie la o rată de cadre de până la 120p în modul Full HD.

Noua cameră oferă o varietate de funcții video profesionale, inclusiv Picture Profile, S-Log3/S-Gamut3, Gamma Display Assist, Proxy recording, Time Code / User Bit etc., dar și o intrare pentru microfon extern și o ieșire pentru căști.

De asemenea, este disponibilă și înregistrarea video super slow motion[x], cu o durată extinsă de aproximativ 4 secunde (în modul quality priority) și 7 secunde (în modul shoot time priority). Această funcționalitate unică oferă utilizatorilor posibilitatea de a alege între ratele de cadre – 1000fps, 500fps și 250fps – și formatele de redare – 50p, 25p și 24p[xi].

Funcții îmbunătățite și personalizare
Camera RX10 IV dispune de cel mai recent ecran LCD rabatabil 3.0-type de la Sony, cu 1,44 milioane de puncte și funcții Touch Focus și Touch Pad – o altă premieră pentru gama Cyber-shot RX – care oferă funcționarea rapidă și precisă și este echipat cu tehnologia WhiteMagic™, cu ajutorul căreia ecranul LCD este luminos și clar chiar și în cele mai dure condiții de iluminat exterior. În plus, este dotat cu un vizor XGA OLED Tru-Finder™ cu aproximativ 2,35 milioane de puncte de contrast ridicat, oferind o previzualizare naturală a imaginilor și funcționalități de redare. De asemenea, obiectivul dispune de inele triple pentru controlul diafragmei, focalizării și zoom-ului, iar opțiunea silențioasă pentru inelul care controlează diafragma este ideală pentru utilizatorii care doresc să filmeze.

Pentru o mai bună personalizare, a fost adăugată funcția „My Menu”, care permite înregistrarea personalizată a până la 30 de meniuri frecvent utilizate. Meniurile sunt colorate pentru a fi recunoscute mai ușor, facilitând în același timp navigarea, iar noul meniu Movie Settings îmbunătățește experiența de filmare.

Camera RX10 IV este rezistentă la praf și umezeală[xii] și este compatibilă cu tehnologii Wi-Fi®, NFC™ și Bluetooth®.

Preț și disponibilitate
Noua cameră foto Cyber-shot RX10 IV de la Sony va fi diponibilă din luna octombrie, la un preț de aproximativ 2.000 de euro. Specificațiile complete despre produs pot fi accesate aici.

Moto Z2 Play și Moto Mods ajung în România și le oferă utilizatorilor noi posibilități

MotoZ2Play cu MotoMods
Lenovo, prin subsidiara sa Motorola Mobility, a anunțat astăzi lansarea în România a smartphone-ului Moto Z2 Play și a noilor Moto Mods.

De la lansarea de anul trecut, familia de smartphone-uri Moto ZTM cu Moto ModsTM le-a permis utilizatorilor să realizeze cu un telefon lucruri pe care înainte nu le credeau posibile. De la proiectarea pe o suprafață cu o diagonală 70 de inchi, până la transformarea telefonului într-o cameră cu zoom optic de 10x, platforma Moto Mods oferă inovații mobile surprinzătoare. Ecosistemul Moto Mods continuă să se dezvolte, iar accesorii Moto Mods vor fi adăugate portofoliului în mod constant.

 
 
Moto Z2 Play: Mai subțire, mai ușor și mai rapid
Cu un design mai subțire, mai ușor, mai rapid și mai performant, a doua generație Moto Z2 Play livrează caracteristici de top, oferind în același timp posibilități de transformare a dispozitivului cu accesoriile Moto Mods.

O combinație reușită de stil și performanță, Moto Z2 Play integrează un design unibody din metal care nu doar că arată deosebit, ci și face față cu succes utilizării de zi cu zi. Ecranul FullHD Super AMOLED de 5.5” oferă detalii precise, indiferent de conținutul redat. În plus, smartphone-ul încorporează un procesor octa-core de 2.2GHz și oferă o durată a bateriei de 30 de ore. Mai mult, opțiunea de încărcare rapidă asigură până la opt ore de funcționare cu doar 15 minute de încărcare2.

Moto Z2 Play îmbină tehnologiile de autofocus laser și dual pixel, astfel că realizează fotografii mai luminoase și mai precise chiar și în condiții de luminozitate redusă. Tehnologia autofocus laser de generație nouă cuprinde o rază extinsă de până la 5 metri care permite focalizarea de trei ori mai departe într-un mediu complet întunecat. Iar datorită camerei frontale de 5MP și flash-ului dual color, orice selfie, pe timp de zi sau noapte, va arăta excelent.

De asemenea, Moto Z2 Play integrează și o serie de Moto Experiences deosebite. Funcția Night Display va ajusta automat ecranul în tonuri mai calde noaptea, reducând lumina albastră care poate afecta somnul. De asemenea, noile solicitări vocale instant din Moto Voice pot oferi informații precum prognoza meteo, actualizări în calendar sau lansarea automată a unei o aplicații fără a fi necesară deblocarea telefonului. Datorită noului cititor de amprente, utilizatorii pot activa navigarea cu ajutorul unui singur buton pentru a face mai rapidă trecerea între ecrane. Comanda swipe stânga este folosită pentru a merge înapoi, dreapta pentru vizualizarea aplicațiilor recente, iar apăsarea scurtă pentru accesarea ecranului principal și apăsarea lungă pentru blocarea telefonului. Cum nu există butoane care să încarce ecranul, utilizatorii se vor bucura și de o experiență de vizualizare îmbunătățită.

Moto Mods înlătură barierele unui smartphone obișnuit
Anul trecut au fost lansate Moto Mods, accesorii menite să le ofere consumatorilor funcții care nu sunt disponibile pe niciun alt smartphone. Acum, gama se extinde și oferă mai multe posibilități în materie de modularitate mobilă.

Experiență de joc diferită
Moto GamePad. Acest nou accesoriu va permite transformarea telefonului Moto Z într-o consolă de gaming dintr-o singură mișcare. Moto GamePad cuprinde două manete de control, D-pad și patru butoane de acțiuni pentru o experiență de gaming autentică. Accesoriul este dotat și cu un acumulator de 1035 mAh pentru o experiență de gaming de durată.

Sunet de înaltă calitate cu o singură mișcare
Dacă prima generație JBL SoundBoost a fost un imbold pentru a începe petrecerea, cu noul sistem optimizat JBL SoundBoost 2 experiența va fi una memorabilă. Accesoriul oferă o capacitate de redare integrată de 10 ore, iar datorită stratului impermeabil nicio picătură de apă nu mai poate opri muzica. JBL SoundBoost 2 este disponibil în culorile roșu, albastru sau negru, are un contur îmbunătățit pentru o senzație mai plăcută în mână, și este compatibil cu noua aplicație JBL EQ.

În plus, a fost lansată și o nouă aplicație, denumită My JBL SoundBoost 2, care permite controlul sunetului. Fie că este vorba de muzică, videoclipuri sau alte tipuri de conținut, utilizatorii vor avea parte de o experiență multimedia cu adevărat imersivă.

Cea mai rapidă încărcare cu TurboPower
Încărcarea telefonului devine acum mai ușoară și mai rapidă cu pachetul Moto TurboPower. Accesoriul poate reîncărca telefonul rapid (până la 15W) atunci când este nevoie, iar funcția de încărcare rapidă va ridica nivelul acumulatorului până la 50% în doar 20 de minute.

Încărcare cu stil
Cablul de alimentare devine opțional cu Moto Style Shell pentru încărcare wireless. Acest Moto Mod aduce încărcarea wireless rapidă (până la 10W) pe telefonul Moto Z, într-un mod atractiv și elegant. Accesoriul este disponibil în mai multe variante de design, pentru ca telefonul să se asorteze mereu stilului și dorințelor utilizatorilor.

Disponibilitate
Moto Z2 Play și noile accesorii Moto Mods sunt disponibile în România începând cu data de 13 septembrie 2017, într-o campanie de pre-ordering, desfășurată împreună cu eMag, în care fiecare comandă de Moto Z2 Play va beneficia în mod gratuit și de o cameră Moto 360.

Smartphone-ul Moto Z2 Play va fi disponibil la prețul recomandat de 2399 RON, iar modul Moto 360 va fi disponibil la prețul recomandat de 999 RON.

Mai multe fotografii puteți găsi aici (trebuie să acceptați termenii noștri privind licența când descărcați imagini sau videoclipuri).

Noutățile toamnei de la Tellur: cablurile de date cu Kevlar, din piele naturală, magnetice și 3 în 1

Tellur_cablu3in1
Tellur a lansat recent pe piață noi accesorii mobile, dedicate celor care pun accent pe funcționalități de ultimă generație, dar și pe un design atrăgător.
Printre acestea se numără cablurile cu fibre din Kevlar (folosite și în realizarea vestelor antiglonț), cele din piele naturală, 3 în 1 (cu conectivitate USB, Lightning, Micro USB, Type-C), respectiv cu conector magnetic.

Care este legătura dintre un cablu și o vestă antiglonț?

Cablul cu fibre din Kevlar – durabilitate de 5 ori mai mare
Noile cabluri de date Tellur cu fibre DuPont Kevlar oferă o durabilitate de 5 ori mai mare decât a unui cablu obișnuit, acest material fiind cunoscut pentru realizarea vestelor anti-glonț.
Fibrele de Kevlar întăresc cablajul interior și conferă o rezistență sporită pentru o utilizare zilnică. Stratul extern de nailon împletit contribuie, de asemenea, la rezistența cablului.
Pentru transportul şi depozitarea facilă, acesta dispune și de un suport de prindere din piele.
Disponibil în varinta USB-Type C (roz-auriu, auriu și negru), USB-Micro USB (negru) și USB – Lightning MFI (auriu, negru, roz-auriu)
Preț recomandat: începând de la 44.99 lei
goo.gl/QeUrWo

Cablul de date 3 în 1 -compatibilitate cu toate telefoanele mobile
Acum este mai simplu ca niciodată să ai în permanență acces la dispozitivele preferate, fără nici o limitare. Designul 3 în 1 (USB – Micro USB, adaptor MFI Lightning și adaptor Type-C) al noului cablu de date Tellur oferă compatibilitate cu orice telefon mobil.
Acesta suportă încărcare rapidă până la 3 amperi și are o lungime de 1 metru.
Preț recomandat: 89.99 lei
goo.gl/4J4mJC

Pielea naturală – în tendințe pentru accesoriile mobile
Designul joacă un rol important în noile modele de cabluri de date, alături de funcționalitatea acestora. Cabluri Tellur lansate recente vin cu aspect clasic și elegant, fiind fabricate din piele naturală.
Cu o încărcare rapidă până la 2,4 amperi sunt alegerea perfectă pentru un stil de viață urban, alert.
Disponibile în varinta USB-Type C și USB–Lightning, fiind certificate Apple MFi.

Preț recomandat: 79.99 lei
goo.gl/jh3Cku

Cablul cu conector magnetic
Tellur lansează pe piață și un cablu care permite conectarea facilă, pe bază de magnet, prin simpla apropiere a acestuia de mufa Type-C, Micro USB sau Lightning.
Cablul are o rezistență crescută, datorită placării cu aur, a pinilor magenetici, și a stratului extern de nailon împletit. Pentru un confort crescut în timpul utilizării, dispune și de un indicator luminos care arată nivelul de încărcare și permite localizarea în condiții de luminozitate limitată.
Încărcare rapidă cu până la 2.1A.

Preț recomandat: 59.99 lei
goo.gl/gJKugA